Protectorat și guvernator

În condițiile în care Nicușor Dan, butonat de la Paris, se va dovedi incapabil să formeze un guvern stabil, cu o puternică susținere parlamentară, mai eficient și mai onest, în cele din urmă, va fi ca Republica Franceză să recunoască faptul că România a devenit un protectorat și să desemneze un guvernator care să țină loc de prim-ministru. În aceste condiții, Palatul Élysée ar dispune de două pârghii prin care România ar putea fi condusă și exploatată. Iar românii, dacă lucrurile merg bine, ar avea cui să mulțumească, iar dacă lucrurile vor merge rău, vor avea pe cine să acuze.

PNL, cu 14 procente în Parlamentul României și cu și mai puține într-o aritmetică reală a legitimității, într-un stat normal la cap, nu poate, cu niciun chip, să dea premierul și să controleze și o parte din celelalte poziții de conducere în stat. Neacordându-și șansa de a se reface în opoziție, de a redobândi caracteristicile de altă dată, de a ajunge din nou un partid național și liberal, va ieși, în mod rușinos, din istorie. Așa cum prevestesc, pe bună dreptate, mai mulți dintre liderii respectați ai acestui partid, cum ar fi… Tișe, Crin Antonescu sau Eduard Hellvig. Cel mai vechi partid din Europa a intrat în disoluție și dispare sub ochii noștri. Despre USR, o formațiune creată artificial de corporații și servicii în urmă cu câțiva ani, în Maidanul din Piața Victoriei, nu are rost să mă pronunț. Un partid hrăpăreț, veșnic nemulțumit și care are la vârf lideri neprofesioniști. Cu un procent nesemnificativ în Parlamentul României. Cu atât mai mult cu cât decalajul existent între acest procent și legitimitate este și mai mare decât în cazul PNL.

UDMR este doar o formațiune balama, de 6%, în legislativ, iar deputații altor minorități decât cea maghiară sunt în număr foarte mic. Chiar dacă Nicușor Dan, în partidul de strânsură pe care încearcă să îl inițieze, încălcând Constituția, în următoarele câteva săptămâni va lua ființă, poate condus chiar de către Victor Ponta, transformat mai nou din suveranist în progresist, nu poate forma o majoritate decât cu PSD. Pentru că, altfel, ar trebui să execute o acrobație imposibilă, prin care să transfere circa 60 de parlamentari PSD către partidul de strânsură sau către coaliția încropită.

La rândul său, PSD dispare literalmente ca partid în următorii câțiva ani dacă își asumă poziția de premier, dacă, prin urmare, intră la guvernare și mimează că încearcă să refacă ceea ce a stricat în trecut în parteneriat cu celelalte partide. Cu atât mai rău vor sta lucrurile în tabăra socialistă dacă PSD simulează că rămâne în opoziție, dar acordă, condiționat, contra „cașcaval”, susținere unei coaliții minoritare. Și că și mai rău vor sta lucrurile dacă, astăzi, PSD decide să intre la guvernare fără însă a da premierul. Care premier, în persoana omului susținut de „pădure”, Sorin Grindeanu, ar fi o veritabilă catastrofă națională. Pentru PSD, singura șansă este nu numai aceea de a intra în opoziție, ci și de a se restructura total la nivelul eșaloanelor superioare.

În aceste condiții, Republica Franceză, care și-a asumat întreaga răspundere contribuind masiv la falsificarea alegerilor prezidențiale din România, la instaurarea unei marionete la Palatul Cotroceni, va trebui, cum precizam în șapoul acestei analize, să găsească o soluție cât de cât eficientă și mult mai onestă. Iar soluția este ca Emmanuel Macron să înceapă prin a recunoaște situația de fapt pe care a generat-o. De facto, România a devenit un protectorat, penetrat de puternicul serviciu secret francez, penetrat de capitalul francez și deschis altor și altor penetrări, precum și unei covârșitoare influențe politice. Mai onest este ca această stare de fapt să fie recunoscută politic, în mod transparent. Și, odată ce această situație va fi asumată, lui Macron nu-i mai rămâne altceva de făcut decât să numească un guvernator care să conducă extra-constituțional, dar la vedere, executivul României, în absența unei majorități parlamentare. Și, în definitiv, prin ignorarea Parlamentului. Prin ordonanțe de urgență, în cascadă, dublate, pentru anihilarea opoziției, de o cenzură atroce și de îngrădirea activității partidelor pe rețeta practicată, cândva în trecut, de Carol al II-lea.