Prima pagină » International » Protest de amploare în Grecia. Peste 20 000 de manifestanţi şi 5 000 de poliţişti
Protest de amploare în Grecia. Peste 20 000 de manifestanţi şi 5 000 de poliţişti

Protest de amploare în Grecia. Peste 20 000 de manifestanţi şi 5 000 de poliţişti

18 nov. 2019, 11:00,
în International

Mii de manifestanți eleni, au participat duminică la tradiționalul marș național. Grecii au ieşit în stradă pentru a comemora protestele violente de la Universitatea Tehnică din Atena, din 1973. Protestele însă au degenerat, iar forţele de ordine au intervenit la faţa locului.

Autorităţile au fost prezenţi în stradă într-un număr impresionant. Miile de agenți au ieşit pentru a preveni eventualele conflicte de stradă. Cu toate acestea, circa 30 de oameni au fost reținuți, în special în cartierul Exarchia, lângă Universitate. De asemenea, au fost arestați 13 manifestanţi.

Fostul premier Alexis Tsipras, prezent la protest

În total au fost mobilizați 5 000 de agenţi ai poliţiei. Tactica forţelor de ordine a fost cea de a preîntâmpina protestele. Planul a dat roade până într-un punct deoarece au găsit protestatari care aveau ascunse pietre și pocnitori.

Violențele au luat amploare în nordul orașului Thessaloniki, unde au participat 10 000 de oameni. Mai multe autoturisme au fost incendiate, iar polițiștii au intervenit în forță. Zeci de oameni au fost reţinuţi şi arestați. În Atena, doi polițiști au suferit răni uşoare. Violențe au mai fost înregistrate și în alte orașe din Grecia.

Revolta de la Politehnica din Atena a avut loc în luna noiembrie a anului 1973. A fost ca o demonstrație populară masivă împotriva juntei militare din 1967-1974 din Grecia. Demonstrațiile au început la 14 noiembrie 1973, au escaladat într-o revoltă anti-junta. Finalul a fost marcat de vărsare de sânge în dimineața zilei de 17 noiembrie, după o serie de evenimente începute prin lovirea porților Politehnicii⁠ cu un tanc.

Data de 17 noiembrie este în prezent o sărbătoare națională în Grecia. Este marcată ca fiind zi nelucrătoare în toate unitățile de învățământ; se țin slujbe de comemorare și elevii merg la școală doar pentru acestea. În vreme ce unele școli și universități rămân închise. Locația centrală pentru comemorări este campusul Polytechneio⁠. Campusul este închis în ziua de 15 (ziua în care studenții au ocupat campusul în 1973).

Studenții și politicienii depun coroane de flori la un monument din Polytechneio pe care sunt scrise numele studenților de la Polytechneio uciși în timpul Rezistenței Grecești din anii 1940. Comemorarea zilei se încheie în mod tradițional cu o demonstrație care începe de la campusul Politehnic și se termină la ambasada Statelor Unite⁠. Revolta studenților este salutată de mulți ca un act curajos de rezistență împotriva dictaturii militare, și, prin urmare, ca simbol al rezistenței față de tiranie.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Mărturii emoționante despre ultimele clipe ale lui Radu Mărginean. Prietenul care l-a îmbrățișat înainte de tragedie: „Au fost cele mai șocante momente”
Moartea fostului fotbalist Radu Mărginean, la doar 43 de ani, continuă să provoace emoție. Un apropiat al acestuia a povestit cum s-au desfășurat ultimele momente înainte ca sportivul să fie găsit în stop cardio-respirator. Dispariția prematură a fostului fotbalist Radu Mărginean a lăsat un gol profund în rândul familiei, prietenilor și celor care l-au cunoscut […]
Mărturii emoționante despre ultimele clipe ale lui Radu Mărginean. Prietenul care l-a îmbrățișat înainte de tragedie: „Au fost cele mai șocante momente”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
04 iulie 2026
04 iulie 2026