National

Protest în fața MAI. Polițiștii au ieșit în stradă, nemulțumiți de Guvern

Publicat: 05 nov. 2020

E protest în fața Ministerului de Interne al României. Polițiștii au ieșit în stradă, nemulțumiți că Guvernul nu respectă legislația în vigoare și nu le acordă indemnizațiile de 75% prevăzute pentru părinții ai căror copii au rămas acasă după închiderea școlilor. Cosmin Andreica, reprezentantul Sindicatului Europol spune că mulți polițiști sunt în pragul disperării și că se văd nevoiți să vină cu copiii la muncă.
Polițiștii au adus și o diplomă simbolică pentru Marcel Vela, pe care îl acuză de lipsă de curaj.

Protest al cadrelor medicale în Piața Victoriei: „Colegii din spital nu mai pot, au obosit, sunt bolnavi“

Mai multe cadre medicale, membri ai Federației Sanitas, protestează marți, 3 noiembrie, în București. Cadrele medicale susțin că nu mai pot, au obosit, sunt bolnavi și cer plata salariilor restante și deblocarea posturilor.

Președintele Sanitas, Leonard Bărăscu, acuză lipsa de comunicare dintre guvernanți și reprezentanții cadrelor medicale din România.

„În afară de strategiile astea de criză idioate pe care le-au luat unii, e vorba de colegii din spital care nu mai pot, au obosit, sunt bolnavi. Dorim ca problemele ce țin de salarizare să se rezolve, adică stimulentul de risc. Apoi este vorba de deblocarea posturilor, foarte importantă astăzi. În afară de strategiile astea de criză idioate pe care le-au luat unii, e vorba de colegii din spital care nu mai pot, au obosit, sunt bolnavi. Astăzi câțiva lideri Sanitas sunt deja cu COVID, sunt pozitivi“, a declarat Leonard Bărăscu, Președintele Asociației Sanitas.

Leonard Bărăscu: „Este o lipsa totală de discuții și de comunicare“

Liderul sindical susține că li se fac promisiuni zilnic, dar problemele lor nu se rezolvă.

„Facem promisiuni în fiecare zi dar această criză a epuizării continuă. Este o lipsa totală de discuții și de comunicare. Era simplu să convoci într-o teleconferință, să vorbești cu cei abilități care ar fi putut să rezolve lucrurile astea”, a precizat Leonard Bărăscu.

Liderul sindical spune că toate cadrele medicale lucrează în condiții extrem de grele de la declanșarea pandemiei.

„Am demonstrat ce înseamnă să stai într-un combinezon și ce înseamnă să fii ud fleașcă până la piele de multe ori. Este și partea psihologică a lucrurilor, să vezi numai oameni bolnavi, să vezi cum se întinde COVID și nu poți să faci nimic”, a menționat Leonard Bărăscu.

„Nu cred că ne vor asculta!“

Reprezentantul cadrelor medicale s-a declarat sceptic în privința rezolvării problemelor reclamate de atâta timp și ignorate de autorități.

„Nu cred că ne vor asculta. Îl văd tot timpul pe post pe Ministrul Sănătății, Domnul Tătaru, dar cu noi nu poate să vorbească. Iar cele mai importante lucruri pe care ar trebui să le putea auzi de la noi”, a mai spus Leonard Bărăscu.

Membrii Federației Sanitas vor ieși în stradă în fiecare zi de Marți, până când toate problemele reclamate se vor rezolva.

Peste 6.000 de cadre medicale, infectate cu Covid-19

Numărul angajaţilor din sistemul sanitar infectaţi cu coronavirus ar putea fi de cinci ori mai mare decât cel anunţat oficial, arată rezultatele unui sondaj realizat de federația „Solidaritatea Sanitară”.

La realizarea unui studiu, aproximativ 10% dintre respondenți au spus că au fost deja infectați SARS-CoV-2, ceea ce indică un potențial total de 30.000 de lucrători din sistemul sanitar infectați, în loc de 6.300, numărul lucrătorilor cunoscuți a fi fost infectați.

Cei mai expuşi, medicii şi asistentele medicale

Procentul este în cea mai mare măsură aplicabil medicilor și, mai ales, asistentelor medicale.

„În măsura în care acesta este procentul real al lucrători din sănătate care au fost infectați, am ajunge la un total de cca. 30.000 de lucrători care au fost deja infectați SARS-CoV-2, în loc de 6300 (numărul lucrătorilor cunoscuți a fi fost infectați).

Asistentele medicale au ponderea cea mai mare din totalul lucrătorilor infectați și au procentul cel mai mare de infectare dintre categoriile profesionale”, potrivit unui comunicat de presă al federației





Comentarii
  • TUVA-N TROMPA DE ARAHATI CE SUNTETI ,ZMEI SULI la canal la munca si la mina nu dupa fugarit oameni nevinovati pe strada !! va da guvernul pt slugarnicie 3 cizme in tur !!!

  • cu muie spor covid,aia care crapa in spitale ingrijind bolnavi iau praful si voi imbuibatii pluii, fct publici care invart 3 hartii vreti sporuri,ei o muie tata ,muie pana mergeti pe burta

Adauga un comentariu