Numeroase mitinguri au avut loc joi pentru a denunţa reforma sistemului judiciar în curs de examinare în parlamentul israelian, la o zi după respingerea de către guvern a unui apel prezidenţial la compromis asupra acestui text care divizează societatea, comentează AFP.
În absenţa unei estimări din partea poliţiei, presa israeliană a evaluat numărul manifestanţilor la „zeci de mii de persoane”. Prin amploarea sa, contestarea se impune ca una dintre cele mai importante mişcări de mobilizare populară din istoria Israelului, care va aniversa 75 de ani în mai.
Noi manifestaţii împotriva reformei justiţiei, la Israel
Reforma, cu mai multe dispoziţii deja adoptate în primă lectură în parlament, „este sfârşitul democraţiei”, potrivit uneia din pancartele care au putut fi văzute în cursul zilei în centrul Tel Avivului, în timp ce alte manifestaţii au fost organizate la Haifa, în nordul Israelului, sau la Ierusalim.
„Mă tem că acest loc va deveni un stat religios, că legile evreieşti vor trece în prim-plan şi că libertatea democratică aşa cum o ştim noi nu va mai exista”, a declarat pentru AFP Liat Tzvi, 52 de ani, cercetătoare la Universitatea din Tel Aviv venită să manifesteze în oraşul de la malul mării unde protestatarii au blocat o autostradă urbană importantă.
Un alt miting uriaş a început la orele 19.00 (17.00 GMT) în Piaţa Habima din centrul oraşului, la care au participat lideri ai partidelor de opoziţie.
Aceştia au declarat, într-o conferinţă de presă comună, că acceptă propunerea preşedintelui israelian Isaac Herzog care a prezentat miercuri un proiect de compromis asupra proiectului de reformă, respins imediat de coaliţia la putere.
„Oricine crede că un război civil este imposibil nu are idee cât de aproape suntem de el (…), dar nu voi lăsa să se întâmple asta”, a declarat Herzog miercuri, adăugând că este convins că „majoritatea israelienilor doresc un compromis”.
„Propunerea preşedintelui Herzog nu este perfectă şi nu este ceea ce ne-am dorit, dar este un compromis corect care ne permite să trăim împreună” şi „o acceptăm”, a spus centristul Yair Lapid, liderul opoziţiei.
Mişcarea de contestare a început la începutul lui ianuarie, după prezentarea reformei de către guvernul format de premierul Benjamin Netanyahu, figură a dreptei israeliene, care a încheiat o alianţă cu partidele evreieşti de extremă dreapta şi ultra-ortodoxe.
Protestatarii denunţă în bloc proiectul
Protestatarii denunţă în bloc acest proiect, care intenţionează să limiteze prerogativele Curţii Supreme, dar şi politica generală a guvernului.
Ei îl acuză pe prim-ministru, inculpat pentru corupţie într-o serie de dosare, că doreşte să folosească legea pentru a casa o eventuală condamnare pronunţată împotriva sa.
Deputaţii au adoptat, marţi, în primă lectură, unul dintre textele de lege ale reformei înăsprind condiţiile care permit Curţii Supreme să invalideze o lege comună şi permiţând parlamentului să protejeze o lege împotriva oricărei anulări.
Alte prevederi criticate, în special privind procedura de numire a judecătorilor, fuseseră deja adoptate în februarie în primă lectură.
Dar Benjamin Netanyahu şi ministrul său de justiţie, Yariv Levin, consideră necesară restabilirea unui raport de forţe echilibrat între parlamentari şi Curtea Supremă, despre care prim-ministrul şi aliaţii săi afirmă că este politizată.
Imediat după prezentarea sa, proiectul de consens întocmit de preşedintele Herzog a fost respins de către guvern ca un „compromis unilateral”, premierul considerând că „punctele-cheie” ale propunerii prezidenţiale fac doar „să perpetueze situaţia existentă fără a aduce echilibrul necesar între puteri”.
În cursul unei vizite oficiale joi la Berlin, Netanyahu şi-a apărat controversata reformă a justiţiei în faţa „îngrijorării mari” exprimate cu privire la această chestiune de cancelarul german Olaf Scholz.
„Sunt atent la ceea ce se întâmplă în ţară” şi la multiplele manifestaţii împotriva proiectului, a dat el asigurări, „dar trebuie să aducem ceva care să corespundă mandatului pe care l-am primit (la alegerile din noiembrie, care i-au permis lui Netanyahu să revină la putere) şi vom face acest lucru în mod responsabil”.