Prima pagină » Local » Protestele reprezentanților Sindicatului Sanitas Iași s-au oprit. Personalul medical care s-a ocupat de pacienții infectați cu COVID-19 va primi sporuri de 75-85 la sută
Protestele reprezentanților Sindicatului Sanitas Iași s-au oprit. Personalul medical care s-a ocupat de pacienții infectați cu COVID-19 va primi sporuri de 75-85 la sută

Protestele reprezentanților Sindicatului Sanitas Iași s-au oprit. Personalul medical care s-a ocupat de pacienții infectați cu COVID-19 va primi sporuri de 75-85 la sută

30 nov. 2020, 02:00,
Alexandra Abonicesei în Local

După două luni de proteste în fața Guvernului României pentru drepturile angajaților din sistemul sanitar, reprezentanții Sindicatului Sanitas au fost în sfârșit ascultați. Tot personalul medico-sanitar și auxiliar din spitalele suport COVID-19, dar și din secțiile pentru îngrijirea pacienților confirmați pozitiv cu nou tip de virus, va beneficia de acordarea unui spor de până la 85 la sută din salariul de bază

Reprezentanții Sindicatului Sanitas Iași, împreună cu cei din alte județe, au primit, în sfârșit, răspunsul de la Guvernul României. Începând cu 1 decembrie 2020, personalul medical și auxiliar din spitalele suport COVID-19 și din secțiile în care s-au tratat pacienții infectați cu acest nou virus va primi un spor de 75-85 la sută din salariul de bază. Sanitas a luptat pentru majorarea sporului de la un minim de 55 la sută la unul de 75 la sută pentru acești angajați din sistemul medical. Asta după ce, timp de mai bine de 10 luni, cadrele medicale nu au beneficiat de niciun spor la salariu sau, în cazul altora, au beneficiat de sporul minim.

Circa 150 de protestatari au stat în repetate rânduri în stradă pentru a primi un răspuns de la guvernanți. Acum se declară mulțumiți pentru că au obținut una dintre cele mai așteptate acte normative din acest an. În urma acestor proteste, reprezentanții Guvernului au aprobat două hotărâri care prevăd acordarea sporurilor solicitate. Cele două acte normative urmează să fie publicate în Monitorul Oficial.

Iulian Cozianu, președintele Sindicatului Sanitas Iași: „Personalul medical nu trebuie să fie îngrijorat în privința salariilor”

Pentru reprezentanții Sindicatului Sanitas Iași, creșterea valorii și acordarea sporurilor pentru cadrele medicale implicate în prima linie în lupta cu COVID-19 reprezintă o prioritate. Toate celelalte revendicări privind atât deblocarea posturilor în sistemul sanitar, cât și creșterea nivelului salarial pentru personalul medical auxiliar se vor face prin participarea la negocieri.

„Într-un final s-a înțeles că o promisiune făcută trebuie să fie și respectată. Sper ca săptămâna viitoare să fie publicate în Monitorul Oficial, actele normative se vor aplica începând cu 1 decembrie 2020. Și, într-un fel, rezolvă o nedreptate care a fost făcută față personalul medical care a lucrat în sectoarele COVID-19. În continuare ne dorim pe de o parte să se găsescă niște formule prin care să se deblocheze mai multe posturi din sistemul sanitar și nu neapărat în stradă. Apoi să vedem dacă și celelalte revendicări se vor încadra în bugetul oferit pentru anul 2021.

Pentru perioadele anterioare, când nu au fost acordate stimulentele de risc și nici sporurile de 30 la sută, vom merge în instanță. Ne dorim ca personalul medical să se gândească doar la acordarea serviciilor medicale și să nu se îngrijoreze cu privire la faptul că nu își primesc drepturile salariale. Prioritatea noastră era să obținem ceva pentru cei care lucrează cu pacienții COVID-19 și am reușit să o facem după multe demersuri”, spune Iulian Cozianu, președintele Sindicatului Sanitas Iași.

Sindicaliștii vor continua să își susțină revendicările după instalarea Guvernului din 6 decembrie 2020

Federația Sanitas din România a desfășurat în ultimele două luni o serie de acțiuni de protest menite să susțină revendicările salariaților din cele două sisteme pe care le reprezintă. În urma demersurilor realizate în tot acest timp, Ministerul Sănătății a adoptat în Ședința de Guvern două acte normative care soluționează cea mai importantă solicitare a sindicaliștilor.

„Federația Sanitas consideră insuficiente noile reglementări introduse de aceste proiecte de acte normative, raportat la toate disfuncționalitățile și inechitățile semnalate de membrii noștri de sindicat, motiv pentru care rămânem în primul rând în alertă până la aplicarea lor unitară, iar în continuare rămânem la masa negocierilor pentru soluționarea tuturor revendicărilor care au stat la baza declanșării acțiunilor noastre de protest. În perioada care urmează, până la instalarea Guvernului ce va fi învestit după alegerile generale din 6 decembrie 2020, Federația Sanitas va continua să își prezinte și susțină revendicările astfel încât imediat ce noua echipă se va instala, acestea să poată fi discutate și soluționate”, au declarat reprezentanții Federației Sanitas din România.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
09 decembrie 2025
09 decembrie 2025
Articole similare
A crescut numărul turiștilor veniți la Iași în octombrie 2025, datorită pelerinajului de Sfânta Parascheva. În continuare, Iașul are nevoie de investiții în acest sector
02:00
A crescut numărul turiștilor veniți la Iași în octombrie 2025, datorită pelerinajului de Sfânta Parascheva. În continuare, Iașul are nevoie de investiții în acest sector
Inconștiență pură: iată cum au fost prinși în trafic mai mulți șoferi din Iași. Polițiștii au deschis dosare penale
02:00
Inconștiență pură: iată cum au fost prinși în trafic mai mulți șoferi din Iași. Polițiștii au deschis dosare penale
Acest bărbat are grijă de zeci de bătrâni, pe care îi hrănește de ani de zile. Marin Lila a fost, la rândul lui, ajutat de oameni cu sufletul mare: „Încerc să dau înapoi măcar puțin din ce am primit eu”
02:00
Acest bărbat are grijă de zeci de bătrâni, pe care îi hrănește de ani de zile. Marin Lila a fost, la rândul lui, ajutat de oameni cu sufletul mare: „Încerc să dau înapoi măcar puțin din ce am primit eu”
A căutat-o cu lumânarea: șoferul care a avariat mai multe mașini în Dacia a fost prins beat la volan de două ori, la câteva ore distanță
02:00
A căutat-o cu lumânarea: șoferul care a avariat mai multe mașini în Dacia a fost prins beat la volan de două ori, la câteva ore distanță
Domn premar își face cu ei treburile
02:00
Domn premar își face cu ei treburile
Noapte de coșmar pentru o tânără de 18 ani din Iași: a fost sechestrată, amenințată cu un cuțit și agresată sexual de acest individ
02:00
FOTOEXCLUSIV Noapte de coșmar pentru o tânără de 18 ani din Iași: a fost sechestrată, amenințată cu un cuțit și agresată sexual de acest individ
AFIR deschide cele mai multe măsuri de finanțare în ianuarie și februarie 2026. Tinerii fermieri din Iași vor putea accesa milioane de euro pentru dezvoltarea afacerilor
02:00
AFIR deschide cele mai multe măsuri de finanțare în ianuarie și februarie 2026. Tinerii fermieri din Iași vor putea accesa milioane de euro pentru dezvoltarea afacerilor
Acuzații grave, aduse unui dezvoltator imobiliar care construiește case în Iași. Echipa a lucrat inclusiv la vila lui Costel Alexe. „Se laudă că are relații, că are bani”
02:00
FOTO Acuzații grave, aduse unui dezvoltator imobiliar care construiește case în Iași. Echipa a lucrat inclusiv la vila lui Costel Alexe. „Se laudă că are relații, că are bani”
Deputatul Ciprian Paraschiv și-a sabotat partidul la alegerile locale din comuna Vânători! Tensiuni uriașe în organizația politică a lui George Simion: „Este trădare electorală în favoarea altui partid”
02:00
FOTO Deputatul Ciprian Paraschiv și-a sabotat partidul la alegerile locale din comuna Vânători! Tensiuni uriașe în organizația politică a lui George Simion: „Este trădare electorală în favoarea altui partid”
Se anunță schimbări mari pentru 5 zodii. Horoscop zilnic 9 decembrie 2025
23:59
Se anunță schimbări mari pentru 5 zodii. Horoscop zilnic 9 decembrie 2025