Prima pagină » International » Protestul din Chile încheiat! Constituția se va modifica
Protestul din Chile încheiat! Constituția se va modifica

Protestul din Chile încheiat! Constituția se va modifica

11 nov. 2019, 12:45,
în International

Una din revendicările protestatarilor din ultimele 3 săptămâni, a fost acceptată de către guvernul din Santiago. Constituţia Republicii Chile va fi modificată, acordul a fost anunţat duminică.

„Apreciem că este o sarcină care trebuie îndeplinită cu gândul la ţară”, a declarat ministrul de interne, Gonzalo Blumel.

Anunţul a fost publicat după reuniunea preşedintelui chilian Sebastian Pinera cu liderii partidelor de dreapta şi centru-dreapta care se arătaseră reticenţi faţă de amendamentele la Constituţia moştenită de la dictatura generalului Augusto Pinochet din perioada 1973-1990.

Blumel a apreciat că formula optimă pentru reformă este convocarea unei adunări constituante bazate pe „o largă participare a populaţiei”, urmată de un referendum pentru ratificare.

Protestul a înregistrat 24 de zile de manifestaţii. În acest timp de multe ori situaţia a degenerat şi s-au înregistrat violențe. Aşadar, mişcarea populară din Chile şi adoptarea unei noi Constituţii sunt sprijinite. În urma unor sondaje realizate, 75% din cetăţeni susţin aceste modificări.

Din anul 1980 este în vigoare Constituţia chiliană actuală. Mai apoi, s-au adus peste 200 de amendamente ce conţin 40 de articole. Şeful statului a susţinut că proiectul de modificare a legii fundamentale este deja pregătit.

Printre modificările luate în considerare se numără „o definiţie mai bună ale drepturilor individuale şi modalităţile de a impune respectarea acestora”, precum şi precizarea obligaţiilor statului şi stabilirea unor mecanisme mai bune pentru participarea cetăţenilor, a precizat preşedintele.

La câteva zile după ce Pinera a ajuns la putere în martie 2018, guvernul de la Santiago a anunţat nepermiterea dezbaterii proiectului de lege. Acesta a fost trimis Congresului de fosta preşedintă, socialista Michelle Bachelet, în vederea modificării Constituţiei. Proiectul făcea referire la inviolabilitatea drepturilor omului, drepturile la sănătate şi educaţie şi egalitatea salarială între bărbaţi şi femei.

Protestele din Chile au izbucnit pe data de 18 octombrie, fiind declanşate de creşterea preţului biletelor de metrou. Violenţele s-au soldat cu circa 20 de morţi şi aproximativ 1000 de răniţi. Manifestanţii au condamnat inegalităţile sociale legate de educaţie, sănătate şi pensii; unii au cerut şi convocarea unei adunări constituante.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Guvernul Mureșan, la vot în Parlament. Câte voturi are nevoie și ce urmează dacă este respins
Guvernul Mureșan ajunge miercuri la vot în Parlament și are nevoie de 233 de voturi pentru învestitură. Cabinetul propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan intră miercuri, 30 septembrie, în fața plenului reunit al Parlamentului. Ședința în care deputații și senatorii vor vota programul de guvernare și lista miniștrilor este programată să înceapă la ora 13:00. […]
Guvernul Mureșan, la vot în Parlament. Câte voturi are nevoie și ce urmează dacă este respins

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
30 septembrie 2026
30 septembrie 2026