National

Protestul minerilor de la Paroșeni și Uricani s-a încheiat

Publicat: 07 nov. 2019
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Protestul minerilor de la Paroșeni și Uricani s-a încheiat

Minerii de la Paroşeni şi Uricani au suspendat joi după-amiază protestul. Aceştia s-au autoblocat în urmă cu 11 zile în subteranul celor două exploatări de cărbune din Valea Jiului. Hotărârea a fost luată după ce Guvernul a anunţat că în circuitul de avizare se află un proiect de ordonanţă care le va soluţiona revendicările.

Hotărârea a fost luată după ce un proiect de ordonanţă de urgenţă s-a aflat, în primă lectură, la şedinţa de Guvern din 6 noiembrie. Formă a fost propusă de reprezentanţii minerilor. Documentul se află acum în circuitul de avizare şi urmează să fie prezentat în următoarea şedinţă de Guvern.

„Apreciind asigurările date de reprezentantul Executivului, potrivit cărora în şedinţa de Guvern de săptămâna viitoare, OUG va fi adoptată, totul cumulat cu întâlnirea ce a avut loc după şedinţa de Guvern. Între domnul ministru al Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, şi delegaţia Sindicatului Huila Valea Jiului. În cadrul căreia domnul ministru a dat aceleaşi asigurări, şi după consultările cu minerii aflaţi în acţiune de protest, Sindicatul Huila a fost mandatat să anunţe suspendarea protestului până la următoarea şedinţă de Guvern”, a declarat preşedintele organizaţiei sindicale, Laszlo Domokos.

Aproximativ o sută de mineri de la Paroşeni şi Uricani s-au autoblocat, de luni, 28 octombrie, în subteranul celor exploatări de cărbune din Valea Jiului. Doleanţa protestatarilor este un act normativ. Prin acesta li se garantează acordarea unor venituri de completare şi vechimea în muncă pentru maxim 22 de luni. Sunt vizaţi cei care îndeplinesc condiţiile de pensionare, sau angajarea la minele din cadrul Complexului Energetic Hunedoara, pentru cei care nu se pot pensiona încă.

Adauga un comentariu