Dragi copii,
În fiecare an, la începutul lunii iunie, gândul tuturor se îndreaptă spre voi şi toţi vă adresează din inimă urări foarte frumoase. Îmi vin în minte cuvintele speciale pe care Papa Francisc le-a avut despre voi, în urmă cu doi ani, când l-am avut oaspete special la Iaşi, chiar de ziua voastră:
„Astăzi, pe aceste meleaguri, este ziua copilului. Să-i salutăm cu aplauze puternice! Aş vrea ca primul lucru pe care-l facem să fie acela de a ne ruga pentru ei: să-i cerem Preacuratei să-i protejeze cu mantia sa. Isus i-a pus în mijlocul apostolilor săi; şi noi vrem să-i punem în mijloc şi să reafirmăm angajarea noastră de a-i iubi cu aceeaşi iubire cu care i-a iubit Domnul, angajându-ne să le dăruim dreptul la viitor. Aceasta este o moştenire frumoasă: să le dăm copiilor dreptul la viitor”.
Aceste cuvinte ale Papei Francisc sunt dovada dragostei pe care Biserica o are pentru fiecare dintre voi, după exemplul lui Isus. Ziua de 1 iunie este o ocazie potrivită să vă spunem din nou cât de mult vă preţuim şi cât de mult dorim să fiţi feriţi de orice rău şi să creşteţi în prietenia lui Isus.
În aceste timpuri atât de complicate, pe care şi voi le resimţiţi, omenirea întreagă are mare nevoie să înveţe de la voi! Nu întâmplător, la un moment dat, Isus a pus un copil în mijlocul apostolilor şi a zis: „Lăsaţi copiii să vină la mine, nu-i opriţi, căci împărăţia lui Dumnezeu este a acelora care sunt ca ei” (Mc 10,14). Vom depăşi aceste timpuri tulburi dacă ne vom încredinţa lui Dumnezeu şi nu ne vom baza doar pe forţele noastre, aşa cum faceţi voi având încredere în părinţii şi educatorii voştri. Vom trăi timpuri mai bune dacă vom fi curaţi, sinceri şi plini de iubire, aşa cum sunteţi voi! De la voi putem să învăţăm lucruri atât de frumoase! Aşadar, să nu încetaţi să trăiţi toate aceste valori şi să fiţi o speranţă pentru întreaga lume!
„Ţinteşte mai sus!”
Sărbătoarea voastră nu se opreşte la ziua de 1 iunie, ci va continua şi sâmbătă, 5 iunie 2021, când, în fiecare parohie, va avea loc Sărbătoarea Copiilor. În anii trecuţi ne întâlneam cu toţii, în jurul lui Isus, într-o parohie. Anul acesta, din cauza situaţiei pe care o cunoaşteţi, vă veţi întâlni în parohiile voastre, în comunităţile voastre dragi. Veţi avea ocazia să vă rugaţi împreună, să cântaţi, să vă jucaţi, să îl preamăriţi pe Dumnezeu.
Tema pentru Sărbătoarea Copiilor de anul acesta este „Ţinteşte mai sus!”. Isus vă cere să vă străduiţi tot mai mult să faceţi ceea ce este bine, să răspândiţi pacea şi iubirea sa. Aşa cum creşteţi fizic, sunteţi chemaţi să creşteţi în bunătate, în dragostea faţă de aproapele şi în credinţă. Să nu vă mulţumiţi cu lucruri mărunte, ci să căutaţi ceea ce este măreţ! În fiecare zi să vă străduiţi să fiţi mai buni, în fiecare moment să vă îndreptaţi spre Isus!
Dragi prieteni ai lui Isus,
Să rămâneţi mereu aproape de Mântuitorul şi să puneţi în practică îndemnurile sale care vă fac atât de mult bine! Participaţi cât mai des la Sfânta Liturghie şi să nu lipsiţi niciodată în zi de duminică şi de sărbătoare! Aceia dintre voi care aţi făcut prima Sfântă Spovadă şi prima Sfântă Împărtăşanie să vă apropiaţi cât mai des de aceste sacramente! Rugaţi-vă cât mai mult pentru a întări prietenia voastră cu Isus! Mai ales, rugaţi-vă mult pentru părinţii şi familiile voastre!
Să participaţi cu bucurie la catehezele din parohiile voastre şi la activităţile pe care diferite asociaţii le pregătesc cu atâta dragoste! Să vă faceţi datoria la şcoală şi să aduceţi multă bucurie tuturor celor care se ocupă de educaţia voastră!
Dacă veţi trăi aceste îndemnuri, pe care vi le-am împărtăşit din toată inima, şi veţi pune în practică îndrumările părinţilor voştri, ale preoţilor, cateheţilor, profesorilor de religie şi animatorilor voştri, veţi ţinti mai sus! Precum Isus, veţi creşte în înţelepciune şi har.
Sfânta Fecioară Maria, mama lui Isus şi mama voastră, să vă ţină sub mantia ei ocrotitoare! Sfântul Iosif, tatăl purtător de grijă al lui Isus şi ocrotitorul vostru, să vă ferească de rele şi să vă ajute să creşteţi aşa cum doreşte Isus!
Vă îmbrăţişez şi vă binecuvântez din toată inimă!