Prima pagină » Actualitate » PSD anunță că „evoluțiile recente privind independența justiției” din România vor fi analizate în Parlamentul European
PSD anunță că „evoluțiile recente privind independența justiției” din România vor fi analizate în Parlamentul European

PSD anunță că „evoluțiile recente privind independența justiției” din România vor fi analizate în Parlamentul European

07 iul. 2026, 20:00, 1 ,
Redacția BZI în Actualitate

Delegaţia PSD din Parlamentul European salută, marţi, faptul că „evoluţiile recente privind independenţa justiţiei din România” vor fi analizate, la începutul lunii septembrie, în cadrul Democracy, Rule of Law and Fundamental Rights Monitoring Group din cadrul Comisiei pentru Libertăţi Civile, Justiţie şi Afaceri Interne (LIBE).

Potrivit PSD, tema dezbaterii privind situaţia din România urmează să includă şi „aspectele semnalate de reprezentanţii PSD din cadrul LIBE referitoare la independenţa sistemului judiciar şi preocupările referitoare la adresa justiţiei”.

„Delegaţia PSD subliniază că acest demers nu vizează fondul cauzelor aflate pe rolul instanţelor, care rămâne exclusiv de competenţa autorităţilor judiciare naţionale, ci respectarea principiilor statului de drept, a separaţiei puterilor şi a independenţei justiţiei.

PSD consideră că independenţa justiţiei trebuie apărată în mod consecvent, indiferent de contextul politic sau de identitatea celor implicaţi. Dezbaterea publică pe teme care privesc sistemul judiciar trebuie purtată cu responsabilitate, în limitele cadrului democratic şi legal”, arată PSD într-un comunicat de presă, citat de News.ro.

PSD a sesizat Parlamentul European cu privire la declarațiile PNL privind independența justiției

PSD a anunțat la începutul lunii că a sesizat Comisia pentru Libertăți Civile (LIBE) din Parlamentul European în legătură cu declarațiile recente ale PNL la adresa sistemului judiciar din România.

Partidul a transmis că a cerut conducerii acestei comisii să analizeze declarațiile recente ale liderilor PNL în cadrul dialogului european privind statul de drept.

„Presiunile publice asupra magistraților, contestarea legitimității instanțelor sau încercările de discreditare a justiției înainte de epuizarea procedurilor legale sunt incompatibile cu principiile independenței justiției, separației puterilor și statului de drept”, se arată în comunicatul PSD.

„Independența justiției reprezintă unul dintre fundamentele Uniunii Europene și o condiție esențială pentru protejarea drepturilor cetățenilor, combaterea corupției și consolidarea încrederii în instituțiile democratice. Acest principiu trebuie apărat în mod consecvent în toate statele membre, indiferent de identitatea politică a celor implicați”, au mai transmis social-democrații.

PNL a reacționat, după decizia Tribunalului București de a suspenda provizoriu executarea şi efectele deciziei prin care liberalii au convocat Congresul în care Ilie Bolojan a fost reconfirmat la conducerea PNL și și-a stabilit o nouă echipă.

„Este o decizie fără precedent, care eludează propria lege de organizare judecătorească, potrivit căreia orice secție nou-înființată are nevoie de avizul CSM”, au transmis ieri liberalii.

Ulterior, Consiliul Superior al Magistraturii, președintele Tribunalului București și președinții curților de apel au acuzat PNL de „atacuri absolut inacceptabile la adresa instanțelor”.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Atac cu drone la frontiera Republicii Moldova cu Ucraina. Doi oameni au murit, iar alți doi au fost răniți
Un atac cu drone a afectat punctul de trecere Starokazacie, la frontiera Republicii Moldova cu Ucraina. Două persoane au murit și alte două au fost rănite. Un atac cu drone s-a produs în noaptea de 8 spre 9 septembrie, în apropierea frontierei dintre Republica Moldova și Ucraina, în zona punctului de trecere Tudora–Starokazacie. Incidentul a […]
Atac cu drone la frontiera Republicii Moldova cu Ucraina. Doi oameni au murit, iar alți doi au fost răniți
Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
12 septembrie 2026
12 septembrie 2026