Miniştrii lui Florin Cîţu ar mai putea aştepta o săptămână până vor ajunge să fie audiaţi în comisiile parlamentare. PSD vrea să tergiverseze din nou acest proces, iar audierile să se întindă pe câteva zile.
Potrivit unor surse politice, votul în plen ar putea avea loc peste o săptămână, mai exact lunea viitoare, pe 9 martie. Cu excepţia ministrului propus la Finanţe, Lucian Ovidiu Heiuș, toţi se vor afla a treia oară în faţa senatorilor şi deputaţilor care, la ultima audiere, le-au dat celor mai mulţi dintre ei aviz negativ.
Potrivit unor surse din PNL, liberalii şi-ar dori ca aceste audieri să se desfăşoare pe parcursul unei singure zile, nu pe trei zile, aşa cum s-a întâmplat data trecută.
Social-democraţii nu ar dori acest lucru şi ei au majoritate în Birourile permanente reunite, iar azi vor lua o decizie în acest sens.