Actualitate

PSD, proiect pentru plafonarea costurilor la alimentele de bază. „Prețurile au luat-o razna!“

Publicat: 18 mart. 2020
ALT=
Acuzații grave aduse de Alfred Simonis premierului Ludovic Orban: „O dovadă certă de imoralitate și de lichelism politic!“

Deputatul PSD Alfred Simonis susține că social democrații vor de pune un proiect de lege prin care se plafonează prețurile la alimentele de bază, medicamente și produse sanitare, dacă Guvernul nu va lua măsuri. Deputatul PSD a făcut anunțul pe contul personal de Facebook.

”Prețurile au luat-o razna! Și asta s-a întâmplat pentru că, odată cu decretul privind instaurarea stării de urgență, nu a fost adoptat și actul normativ care ar fi plafonat prețurile. Speculanții au fost lăsați să profite de criză și să-și umple buzunarele pe spatele suferinței oamenilor.

Guvernul trebuie să ia măsuri urgente, dincolo de sloganuri, bătăi pe umăr și bune intenții.

Dacă nu o va face astăzi, PSD are pregătit și va depune un proiect de lege, pe care îl vom adopta în regim de urgență, prin care să plafonăm prețurile la alimentele de bază, medicamente și produse sanitare. Dar nu la valoarea lor de astăzi, ci la media prețurilor din ultimele 3 luni. În plus, speculanții trebuie să plătească foarte dur pentru faptele lor!”, a declarat Simonis.





Adauga un comentariu