Finala Champions League 2026 se joacă sâmbătă, 30 mai, de la ora 19:00, pe Puskas Arena din Budapesta. Evenimentul este subiect de discuții pentru toți fanii fotbalului.
Părerile sunt, în general, împărțite. Dacă bookmakerii caselor de pariuri consideră că PSG este favorită să își apere titlul câștigat sezonul trecut, super computerul OPTA a calculat că Arsenal are 55,77% șanse să câștige primul titlu european din istoria sa.
În ceea ce privește tactica de joc, cei mai mulți mizează pe posesia și ofensiva devastatoare a francezilor, dar sunt mulți pentru care pressingul avansat și organizarea defensivă a londonezilor vor fi decisive. Singurul aspect cu care toată lumea este de acord este acela că jocul va fi câștigat de echipa care controlează mijlocul terenului.
Vitinha, Fabian Ruiz și J. Neves sunt vitali pentru filozofia PSG
Luis Enrique este unul dintre marii strategi ai fotbalului actual. Crescut la școala Barcelonei, el a implementat la Paris o combinație între tiki-taka și fotbalul total în care toată echipa se apără și toată echipa atacă. El a dat o notă personală acesteia. A renunțat la vedetele incontestabile și a adus fotbaliști care se dedică eforturilor de echipă. Adevărata magie o reprezintă însă rotația pozițiilor jucătorilor în teren. În acest fel reușește să schimbe abordarea jocului din mers, fără să efectueze modificări, și să surprindă adversarii.
:format(webp)/https://bzi.ro/wp-content/uploads/2026/05/foto-psg-pauza-final-1.jpg)
În acest angrenaj care combină experiența și disciplina unor fotbaliști ca Marquinhos, Pacho, Dembele sau Kvaratskhelia, cu energia și dezinvoltura mai tinerilor Barcola, Desire Doue sau Mayulu, o importanță deosebită o au fotbaliștii de la mijlocul terenului. Cum W. Zaire-Emery îl va înlocui pe Achraf Hakimi pe banda dreaptă a defensivei, în linia de mijloc vor evolua Fabian Ruiz, Vitinha și J. Neves.
Cei 3 organizează jocul defensiv, închizând culoarele de pătrundere ale adversarilor în timpul pressingului, mătură mijlocul terenului în fața fundașilor, sprijină fundașii laterali pe faza defensivă, recuperează multe mingi, inițiază acțiuni ofensive și apar de multe ori la finalizare. De aceea, în cele 16 meciuri de Champions League Vitinha a reușit 6 goluri și o pasă decisivă, F. Ruiz a marcat un gol și a pasat o dată decisiv, iar J. Neves a bifat 2 goluri și 3 pase decisive. Dincolo de aceste reușite statistice, cei 3 le oferă colegilor de echipă soluții în fiecare moment al jocului.
Arsenal, previzibilă, dar înfricoșător de disciplinată și eficientă
Deși „tunarii” au câștigat Grupa Champions League cu 8 victorii din 8 meciuri, în oferta de sport TopBet sunt creditați cu a doua șansă la câștigarea trofeului. Londonezii primesc cota 2.22 pentru a deveni pentru prima dată campionii Europei, în timp ce pentru francezi este afișată cota 1.63 să-și apere titlul. Mai mult bookmakerii consideră că jocul lor avântat va avea câștig de cauză și că se va marca destul de mult. Pentru „victorie PSG și peste 2,5 goluri” casele de pariuri acordă cota 3.40.
Dacă ar fi să analizăm în detaliu jocul lui Arsenal Londra, am vedea influențe din stilul lui Guardiola. Acestea sunt prezente și în jocul lui PSG, dar, ca și Luis Enrique, Mikel Arteta a dorit să își pună amprenta. Dacă spaniolul de la PSG vrea control asupra abordării generale, lăsând jucătorii să își manifeste imaginația și abilitățile în cadrul acesteia, se pare că spaniolul lui Arsenal vrea să controleze fiecare moment al jocului.
:format(webp)/https://bzi.ro/wp-content/uploads/2026/05/foto-psg-si-peste-2.5.jpg)
Rezultatul este o echipă foarte bine organizată și foarte disciplinată. Având fundașii centrali și vârful de atac repere fixe, fotbaliștii lui Arsenal joacă foarte mult în poziții. Dacă jocul poate părea previzibil, execuția planului inițial îl face foarte eficient. Astfel, Arsenal a primit doar 8 goluri în cele 14 meciuri jucate în acest sezon al Champions League.
În angrenajul lui Arsenal sunt foarte importanți Declan Rice și fotbalistul cu care va face pereche la mijlocul terenului, M. Lewis-Skelly sau M. Zubimendi. Ei vor fi cei care vor face legătura între cei 4 apărători ficși și cei 4 fotbaliști ofensivi. Declan Rice este punctul de sprijin de la centrul terenului, responsabil cu închiderea culoarelor spre poarta lui Raya. Alegerea celuilalt mijlocaș va ține de cât de ofensiv va juca Arteta.
Concluzie
Finala dintre PSG și Arsenal nu este una cu rezultat ușor de anticipat. Cele două echipe excelează în multe aspecte ale jocului. PSG știe să accelereze extraordinar după ce recuperează mingea, iar Arsenal are un joc fără minge extraordinar, după cum mărturisea chiar Luis Enrique.
În acest context în care echilibrul este cea mai bună descriere, modul în care vor evolua jucătorii de la mijlocul terenului va fi decisiv. Bineînțeles, va conta foarte mult modul în care extremele celor două echipe vor reuși să izoleze fundații adverși, dar și inspirația jucătorilor în situațiile unu la unu.