Eveniment-Social

Psihologul Ion Dafinoiu explică gestul făcut de studentul Cristi-Mădălin Cerbu, care l-a amenințat cu moartea pe profesorul Abel-Albert Policiuc

Publicat: 05 iun. 2020
Explicația gestului studentului Cristi-Mădălin Cerbu, care l-a amenințat cu moartea pe profesorul Abel-Albert Policiuc de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, scos în prim-plan de psihologul Ion Dafinoiu, președintele Colegiului Psihologilor din România
Explicația gestului studentului Cristi-Mădălin Cerbu care l-a amenințat cu moartea pe profesorul Abel-Albert Policiuc de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași

Prof. univ. dr. Ion Dafinoiu, președintele Colegiului Psihologilor din România, explică gestul studentului Cristi-Mădălin Cerbu, de la Facultatea de Informatică a Universității „Alexandru Ioan Cuza” – UAIC din Iași! Care a fost motivul fundamental care a declanșat amenințarea cu moartea a profesorului Abel-Albert Policiuc. „Ceea ce a făcut acest student are la bază o frustrare acumulată. Acum, o sancțiune drastică nu cred că îl va ajuta. Autoizolarea din săptămânile de pandemie COVID-19 nu justifică reacția sa”, a punctat prof. univ. dr. Ion Dafinoiu

Explicația gestului studentului Cristi-Mădălin Cerbu care l-a amenințat cu moartea pe profesorul Abel-Albert Policiuc! Detaliile sunt oferite de prof. univ. dr. Ion Dafinoiu, președintele Colegiului Psihologilor din România. Psihologul Dafinoiu scoate în prim-plan motivele care au declanșat reacțiile de violență verbală și amenințare cu moartea ale tânărului Cristi-Mădălin Cerbu.

„Ceea ce a făcut acest student are la bază o frustrare acumulată. Foarte probabil, nefiind învățat să fie tolerant, are impresia că totul îi poate fi permis și că el nu merita o anumită notă în timp ce colegi de-ai lui, poate mai puțin pregătiți, în opinia sa, au luat note mai bune. De aici, și reacția sa anormală. Trebuie văzut și analizat și în istoricul său personal, de viață, pentru că acolo pot fi găsite motive și explicații pentru ceea ce a făcut.

Aici pot fi găsite explicații pentru faptul că s-a filmat și a făcut această amenințare cu moartea. E necesar ca el să meargă la consiliere de specialitate, pentru a fi ajutat. Repet, el nu a fost învățat cu toleranța. Acum, o sancțiune drastică nu cred că îl va ajuta. Dimpotrivă, studentul Cristi-Mădălin Cerbu va acumula și mai multă frustrare, nemulțumire și poate recurge și la alte gesturi legate de nemulțumirile sale. Autoizolarea din săptămânile de pandemie COVID-19 nu justifică reacția sa. Nu e corect să fie o sancțiune care să fie la extremă”, a detaliat prof. univ. dr. Ion Dafinoiu, președintele Colegiului Psihologilor din România.

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași îl va exmatricula pe studentul Cristi-Mădălin Cerbu

Facultatea de Informatică, unde studia Cristi-Mădălin Cerbu, a stabilit în Consiliul de Administrație să propună exmatricularea studentului. Reporterii Cotidianului BUNa ZIUA IAȘI (BZI) au prezentat, în exclusivitate națională, cazul fără precedent al amenințărilor cu moartea ale studentului Cristi-Mădălin Cerbu. Sursele BZI de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași au precizat că decizia finală va fi exmatricularea.

„Nu tolerăm așa ceva. Decizia clară și finală va fi exmatricularea studentului Cristi-Mădălin Cerbu. Gestul este unul reprobabil și care nu are nicio justificare, logică sau explicație. Trebuie oferit un exemplu și un semnal clar”, au transmis sursele BZI de la Universitatea „Cuza” din Iași.

Studentul Cristi-Mădălin Cerbu: „Îți tai capul, cu acest cuțit de cinci kile…!”

Întreg scandalul a plecat de la filmul de groază al studentului Cristi-Mădălin Cerbu, în care-l amenință cu moartea pe drd. Abel-Albert Policiuc de la Facultatea de Informatică. În video-ul viral, studentul Cerbu de la Facultatea de Informatică din Iași apare cu un cuțit uriaș, filmându-se când îi spune cuvintele de amenințare.

„Sunt un student nedreptățit al profesorului drd. Abel-Albert Policiuc… Acesta este un mesaj pentru tine, după examenul la Statistică. Îți tai capul, cu acest cuțit de cinci kile…, în m… m…. Ai grijă cum te uiți pe temele alea! Știi cum îți taie capul acest obiect?”, transmite Cristi-Mădălin Cerbu.

Studentul Facultății de Informatică din Iași care a realizat filmul în care face amenințări cu moartea la adresa profesorului Abel-Albert Policiuc, riscă, în eventualitatea în care va fi găsit vinovat, o amendă sau o pedeapsă cuprinsă între 3 luni și un an de închisoare, potrivit noului Cod penal.





Comentarii
  • Tinere Cerbu. În Italia toate orașele au locuri bine stabilite unde la ora 6 dimineața se adună cei pentru salahorie și hamalaeala. Acolo vei vedea ce ai fost și cum se câștigă banul, valoarea sa pentru că acolo este locul tău.

  • Nu a facut decat sa exprime intr-un mod stupid frustrarea tuturor studentilor dlui Abel Albert P. E foarte dificil sa ai un profesor -cu putere absoluta – fara metoda didactica, fara bagaj de cunostinte , discretionar si care efectiv nu are ce cauta in invatamant. Ar trebui discutat si cu ceilalti studenti sau absolventi.

  • Cine esti tu sa dai astfel de verdicte? Ai facut scoala in locul lui? Ti ai dat examenele de angajari pe post in locul lui? I ai evaluat practica pedagogica, ai testat tactul de pedagog in calitate de mentor, inspector sau profesor examinator? Studentul va fi mereu nemultumit, mereu va gasi hibe altcuiva decat lui si cum tara asta a bagat in cap lumii ca profesorul e cauza tuturor relelor de pe pamant, v ati luat o si voi in cap. Pune mana si invata, lasa comentariile pe net. Esti in sesiune.

  • Si pentru asta trebuie sa il ameninte cu decapitarea, ca un rahat de jihadist imputit? Daca era intreg la bibilica, putea sa se adreseze decanului, nu sa faca ce-a facut. Nu-i mai luati apararea degeaba, ca maine poimaine descreieratul poate va arata si voua palosul de 5 kg si atunci sa vad ce kk mai mancati!

  • Domnul psiholog al lui pește prăjit, aceadta nu este o analiza demna de un psiholog! Mai bine taceai ca filozof ramaneai! Acest tânar are un comportament tipic de psihopat, are si expresia feței si a ochilor specifica unui psihopat. Felul in care vorbeste fara nicio grimasă a feței ( poker face) cât si ochii care nu clipesc in momentul in care explica cu calm cum il va decapita pe profesor arata clar profilul psihologic al individului! Tragedia mare este faptul ca politia nu s-a autosesizat. In orice tara occidentala la ora acesta era arestat pt TERORISM sau jnternat la Socola!

Adauga un comentariu