Prima pagină » National » Radu Cristescu, despre scandalul Wizz Air: „Sfidarea și nesimțirea ating paroxismul”
Radu Cristescu, despre scandalul Wizz Air: „Sfidarea și nesimțirea ating paroxismul”

Radu Cristescu, despre scandalul Wizz Air: „Sfidarea și nesimțirea ating paroxismul”

05 aug. 2023, 17:20,
în National

Deputatul PSD Radu Cristescu aruncă scandalul WizzAir în curtea UDMR. Acesta spune că statul român a ajuns să fie umilit de companie și că pârghiile legislative prin care abuzurile pot fi oprite sunt blocate de UDMR.

„Văd că mai-marii Ministerului Transporturilor și Președintele ANPC se dau de ceasul morții și invită foarte respectuos reprezentanții Wizz la discuții, ca să nu zic povești! Statul român a mers pînă acolo încît a sesizat Agenția Uniunii Europene pentru Siguranța Aviației cu privire la problema zborurilor operate de Wizz Air din România. Sfidarea și nesimțirea ating paroxismul: zilele astea, Wizz Air a anulat nouă curse într-o singură zi. O spun răspicat, cum am mai spus-o: nu rugămințile, negocierile și apelul la UE sunt soluția. Statul nostru nu poate fi umilit de unguri. E infinit mai simplu: există o lege blocată în Parlament, mai precis în Comisia de Industrii, care poate rezolva foarte repede această problemă. Comisia este prezidată în stil mafiot de UDMR-istul Bende Sándor, care a pus lacăt pe proiect. Pentru că, ce să vezi, Wizz este o companie maghiară! Și corb la corb nu scoate ochii! Din cauza blocării acestei legi, compania maghiară nu poate fi sancționată de autoritățile române! Corupția și banditismul merg mînă-n mînă și-n afara și-n interiorul etniei. Banii nu au miros. UDMR, un partid profund corupt! Sándor, cum e cu conturile în forinți de la Budapesta?”, scrie Cristescu pe Facebook.

Ministerul Transporturilor din România a sesizat Agenţia Uniunii Europene pentru Siguranţa Aviaţiei

Astfel, Ministerul Transporturilor din România a sesizat Agenţia Uniunii Europene pentru Siguranţa Aviaţiei cu privire la compania Wizz Air. Anunţul a fost făcut, într-o postare pe Facebook, de Bogdan Mîndrescu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor.

„Astăzi am avut o serie de discuții extrem de aplicate în legătură cu anulările zborurilor, întârzierile în operare și situația pasagerilor companiei Wizz Air în România. La întâlnire au participat Yvonne Moynihan, Chief Corporate Officer Wizz Air Group, Zsuzsanna Poss, Chief Communications and Customer Officer Wizz Air Group, și Diarmuind O Conghaile, Managing Director Wizz Air Malta.

I-am înștiințat oficial pe reprezentanții Wizz Air că am informat Agenția Uniunii Europene pentru Siguranța Aviației (acest organism fiind și cel care a licențiat compania aeriană) pentru a pune cu celeritate în aplicare legislația în materie, având în vedere că Wizz Air a anulat 9 curse într-o zi din motive tehnice.

Am cerut de urgență conducerii Wizz Air un plan de măsuri concrete prin care să reducă numărul de curse anulate din motive tehnice și să asigure coerența curselor aeriene, rezolvând și problema personalului navigant care lucrează peste limita de timp permisă.

Prezent la discuții, Președintele ANPC, Horia Constantinescu, a informat reprezentanții Wizz Air că a anunțat Autoritatea europeană pentru drepturile pasagerilor în legatură cu situațiile generate la noi în țară de către Wizz Air.

Am informat conducerea Wizz Air că îi vom monitoriza cu atenție și i-am avertizat, totodată, că nu vom tolera niciun derapaj de la reglementările internaționale și naționale în domeniul aviației”, a scris Bogdan Mîndrescu în postarea de pe Facebook.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Guvernul Mureșan, la vot în Parlament. Câte voturi are nevoie și ce urmează dacă este respins
Guvernul Mureșan ajunge miercuri la vot în Parlament și are nevoie de 233 de voturi pentru învestitură. Cabinetul propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan intră miercuri, 30 septembrie, în fața plenului reunit al Parlamentului. Ședința în care deputații și senatorii vor vota programul de guvernare și lista miniștrilor este programată să înceapă la ora 13:00. […]
Guvernul Mureșan, la vot în Parlament. Câte voturi are nevoie și ce urmează dacă este respins

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
30 septembrie 2026
30 septembrie 2026