Prima pagină » Actualitate » Radu Mazăre și Decebal Făgădău, trimiși în judecată în dosare care vizează vânzarea unor terenuri
Radu Mazăre și Decebal Făgădău, trimiși în judecată în dosare care vizează vânzarea unor terenuri

Radu Mazăre și Decebal Făgădău, trimiși în judecată în dosare care vizează vânzarea unor terenuri

30 dec. 2020, 13:05,
în Actualitate

Procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată a lui Radu Mazăre și a lui Decebal Făgădău, în două dosare care vizează vânzarea unor terenuri din Mamaia și Constanța.

Potrivit unui comunicat al DNA, Serviciul Teritorial Constanța, procurorii au dispus trimiterea în judecată a lui Radu Măzare, fost primar al Constanței, a lui Decebal Făgădău, la data faptei viceprimar cu atribuții de primar al municipiului Constanța, pentru abuz în serviciu, precum și a secretarului municipiului Constanța, Marcela Enache, pentru complicitate la abuz în serviciu.

Conform rechizitoriului, în perioada 2007 – 2012, Radu Mazăre și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu, în sensul că ar fi dispus vânzarea a 10 terenuri din domeniul privat al municipiului Constanța în alte condiții decât prin licitație publică (negociere directă) și fără ca rapoartele de evaluare să fi fost aprobate de Consiliul Local.

„De asemenea, terenurile respective, situate în stațiunea Mamaia, în imediata vecinătate a plajei ori în zone cu un potențial turistic și comercial deosebit (malul Lacului Siutghiol, Parcul Tăbăcăriei, etc.), ar fi fost vândute la prețuri mult diminuate, împrejurare prin care s-ar fi produs patrimoniului municipiului Constanța un prejudiciu în valoare de 1.732.687 euro, concomitent cu obținerea unui folos necuvenit pentru cumpărători”, se arată în comunicat.

Fostul edil ar fi fost ajutat de secretarul municipiului, care ar fi contrasemnat o parte dintre documentele care au stat la baza tranzacțiilor respective

În cel de-al doilea dosar, procurorii susțin că, în cursul anului 2015, în aceeași manieră ar fi acționat și Decebal Făgădău și secretarul municipiului, care ar fi vândut 3 terenuri din domeniul privat al municipiului Constanța. „Prin aceste demersuri inculpații ar fi produs patrimoniului municipiului Constanța un prejudiciu în valoare de 133.688 euro, concomitent cu obținerea unui folos necuvenit pentru cumpărători”, se mai arată în comunicat.

Primăria Constanța a transmis că se constituie parte civilă în procesul penal.

Dosarele au fost trimise spre judecare Tribunalului Constanța.

Radu Mazăre, acuzat de complicitate la abuz în serviciu

Radu Mazăre este acuzat de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

În actul de inculpare transmis judecătorilor constănțeni, procurorii DNA Constanța au precizat că cei șase inculpați, funcționari în cadrul Primăriei Constanța, în cursul anului 2013, ar fi reautorizat, în mod nelegal, construirea unui imobil de lux deja ridicat în proporție de 95% pe plaja din Mamaia, pentru care anterior, autorizația de construire inițială fusese anulată definitiv și irevocabil de instanța civilă.

Imobil construit în zona centrală a stațiunii

Concret, pe plaja din stațiunea Mamaia, județul Constanța, în zona centrală a stațiunii, ar fi fost construit, cu nerespectarea dispozițiilor legale, un imobil în regim P+5E-6E cu destinație cazare și alimentație publică. Imobilul a fost ridicat în baza unei autorizații de construire emise în anul 2009 de primăria municipiului Constanța.

În același an, Primăria municipiului Constanța și societatea constructoare au fost date în judecată de o altă societate comercială care deținea o construcție în imediata vecinătate a noului imobil, cerând anularea autorizației de construire.

Prin decizia civilă definitivă pronunțată de Curtea de Apel Constanța în anul 2012, autorizația de construire emisă de Primăria municipiului Constanța a fost desființată.

Instanța a reținut că, la emiterea autorizației de construire, nu s-ar fi respectat interdicția de a construi în interiorul zonei de protecție și că amplasarea imobilului ar fi situată în zona benzii litorale a Mării Negre în cuprinsul căreia sunt interzise orice fel de construcții definitive. De asemenea s-a mai reținut că autorizația de construcție ar fi fost emisă cu încălcarea dispozițiilor legale referitoare la respectarea drepturilor de servitute de vedere și servitute privind distanța dintre construcții.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Moarte suspectă, la doar 34 de ani, chiar înainte de nuntă. Autoritățile din Italia încearcă să stabilească cauza decesului
Un român originar din Republica Moldova și stabilit în Italia a murit în condiții încă neelucidate, la doar 34 de ani, după ce a fost găsit dezorientat pe o stradă din provincia Lodi. Bărbatul urma să se căsătorească în perioada următoare, iar decesul său a șocat familia și comunitatea locală. Autoritățile italiene au deschis o […]
Moarte suspectă, la doar 34 de ani, chiar înainte de nuntă. Autoritățile din Italia încearcă să stabilească cauza decesului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
21 iulie 2026
21 iulie 2026