Incidentul produs luni, 5 octombrie, în zona economică exclusivă a României din Marea Neagră, este anchetat de autorități după ce o navă care transporta cereale a fost lovită de drone. Două persoane și-au pierdut viața, iar alte 11 au fost salvate. Marți dimineață, căutările au fost reluate pentru identificarea marinarului dat dispărut.
Ministrul Apărării, Radu Miruță, a declarat că incidentul s-a produs la aproximativ opt mile marine de platforma Pescăruș și a precizat că Ministerul Apărării nu a fost solicitat să intervină în operațiunea de salvare.
„Ieri, Ministerul de Interne nu a făcut cerere de intervenție din partea Ministerului Apărării”, a spus ministrul, la Antena 3 CNN.
Radu Miruță, despre incidentul cu drone din Marea Neagră:
Potrivit lui Miruță, ancheta este deja în desfășurare, iar autoritățile discută cu persoanele care au supraviețuit incidentului pentru a reconstitui circumstanțele în care nava a fost lovită.
Ministrul a lăudat intervenția echipelor Ministerului Afacerilor Interne și ale Ministerului Transporturilor, care au participat la operațiunea de salvare.
„A fost o mobilizare ieri foarte bună din partea colegilor de la MAI și a Ministerului Transporturilor care au salvat oamenii”, a declarat Radu Miruță.
Opt membri ai echipajului au fost recuperați cu ajutorul unor nave ale MAI, al unui elicopter și al unei ambarcațiuni aparținând Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM).
Miruță evită să confirme originea dronelor
Întrebat despre originea dronelor care ar fi lovit nava, ministrul Apărării a evitat să indice un responsabil, explicând că nu există, în acest moment, informații oficiale care să permită o astfel de concluzie.
„Până când nu am în față un document oficial sau un document de la colegii mei care, de data asta, n-au fost acolo, n-aș putea să mă pronunț pe o asemenea sensibilitate”, a afirmat Radu Miruță.
Potrivit informațiilor prezentate de autorități, nava plecase din Ucraina cu destinația Italia și ar fi fost lovită de trei drone, două maritime și una aeriană.
Căutările au fost reluate
După incident, două persoane au fost găsite decedate, în timp ce alte 11 au fost salvate. Marți, 6 octombrie, Autoritatea Navală Română a reluat operațiunile de căutare în zona economică exclusivă a României pentru găsirea marinarului dat dispărut.
Radu Miruță a subliniat că ancheta trebuie să stabilească exact ce s-a întâmplat și că declarațiile supraviețuitorilor pot avea un rol important în clarificarea incidentului.
Autoritățile continuă verificările pentru stabilirea circumstanțelor în care nava a fost lovită și a cauzelor care au dus la scufundarea acesteia.