Prima pagină » National » Raed Arafat a răspuns celor mai întâlnite întrebări cu privire la petrecerile Revelion
Raed Arafat a răspuns celor mai întâlnite întrebări cu privire la petrecerile Revelion

Raed Arafat a răspuns celor mai întâlnite întrebări cu privire la petrecerile Revelion

30 dec. 2020, 21:20,
în National

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat a răspuns mai multor întrebări puse de Cătălina Porumbel la Antena 3, referitoare la regulile pe care românii trebuie să le respecte în noaptea de Revelion. Raed Arafat a vorbit şi despre regulile pe care trebuie să le respecte turiştii aflaţi în hoteluri.

1.Am voie să petrec cu toată familia şi prietenii acasă, în noaptea de Revelion?
Raed Arafat: „În casă nu există şi nici nu au existat reguli care să impună un anumit număr de persoane. Nu putem să impunem acest lucru în casele oamenilor. Recomandarea în interiorul casei este să sărbătorească în familie restrânsă, fără să primească persoane care nu stau în casa respectivă. În cazul în care primesc persoane, trebuie să aplice toate măsurile de siguranţă, inclusiv aerisirea, inclusiv purtarea măştii. De party-uri, petreceri, în apartamente, în case, în spaţiul lor privat, nimeni nu poate să intre peste ei acolo, dar asta înseamnă asumarea unui risc major. Când sunt persoane din mai multe familii care se întâlnesc acolo, riscul de transmitere este unul foarte serios”

2.Pot să ies pe stradă, la ora 24, pentru a marca momentul trecerii în Noul An?
Raed Arafat: „Regula orei 23.00 este valabilă. După ora 23 se iese doar cu declaraţie pe proprie răspundere, pentru motivele care există în regulamentele din hotărârea de guvern. Dacă cineva stă în casă şi iese în faţa casei, nu cred că o să-l oprească cineva. Dacă se transformă într-o petrecere în stradă a mai multor oameni, normal că este încălcarea regulilor. Ieşirea în faţa casei să te uiţi la focurile de artificii, nu cred că o să spună cineva ceva. Dar ieşirea de a face o petrecere în stradă cu toată lumea nu este permisă.

Download

00:00
Cea mai bună soluţie este, în acest an să acceptăm să privim focurile de artificii din apartament, din casă, de pe geam, de pe balcon şi să evităm ieşirea şi interacţiunea cu alte persoane cu care nu stăm împreună. Regula orei 23 nu se va schimba.”

3. În hoteluri şi restaurante, este permisă participarea la cina festivă după ora 23?
Raed Arafat: „Evenimentele private sunt interzise acolo, iar cinele festive în hoteluri după ora 23… se spune clar că nu mai ai astfel de activităţi. Chiar dacă se organizează în restaurantul hotelului, nu vor putea organiza pentru toţi care stau în hotel, pentru că ai reguli foarte stricte după incidenţă. După ora 23, lumea dacă mai vrea să servească ceva să o facă în cameră. Inclusiv în hotelurile aglomerate, cu mulţi turişti, servirea mesei trebuie să se facă prin a trimite masa în cameră şi nu la comun în interiorul restaurantelor.

Mesele festive în hoteluri, în spaţiile publice vor fi în atenţia noastră toată noaptea de Anul Nou. Ministerul de Interne a derulat o acţiune preventivă în care a mers la 25.000 de agenţi economici care au potenţial de a organiza mese festive şi a prelucrat cu ei care sunt regulile, pe semnătură. Intenţia nu este de a amenda sau de a strica o petrecere. A fost ceva preventiv, de a anunţa toate restaurantele, cluburile, hotelurile, care sunt regulile.

Colegii de la jandarmerie şi poliţie au făcut acest lucru, au intrat în toate hotelurile şi localurile care pot organiza aşa ceva şi au prelucrat aceste aspecte. Sperăm să fie respectat tot. Dacă se încalcă regulile de Revelion, forţele de ordine sunt obligate să ia măsuri”

4. Este permis dansul la mesele festive de Revelion din hoteluri şi restaurante?
Raed Arafat: „În casă, în apartamentul lor, da, pot dansa, dar în restaurante sau în zonele de servit masa, acest lucru nu este binevenit deloc. Nu este controlabil şi nu ai cum să te asiguri că cei care dansează sunt din aceeaşi familie. Astfel de evenimente nu sunt permise la acest moment”

5. Pot să petrec cu prietenii mei în camera de hotel?
Raed Arafat: „Camerele de hotel sunt foarte mici. Nu ştiu ce poţi să petreci acolo. Este riscul ca persoane care nu stau de regulă împreună dar petrec în camera de hotel, dacă unul este pozitiv îi poate infecta şi pe ceilalţi. Recomandarea este NU! Dacă nimeni nu te vede, poate oricine să o facă, dar nu este recomandat, nu este bine pentru ei”

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Detalii de ultim moment în cazul crimei din Piatra Neamț. Martorii susțin că agresorul ar fi vrut să atace din nou după uciderea tatălui său
Noi detalii ies la iveală în cazul crimei din Piatra Neamț. Martorii susțin că agresorul ar fi încercat să continue comportamentul violent și după uciderea tatălui său. Cazul care a zguduit municipiul Piatra-Neamț și întreaga țară continuă să genereze reacții puternice, pe măsură ce apar noi detalii despre circumstanțele în care un polițist de 50 […]
Detalii de ultim moment în cazul crimei din Piatra Neamț. Martorii susțin că agresorul ar fi vrut să atace din nou după uciderea tatălui său

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
04 iunie 2026
04 iunie 2026