National

Raed Arafat a spus de ce nu intră Bucurestiul în carantină. „Se va limita foarte mult mișcarea neesențială”

Publicat: 24 nov. 2020
Raed Arafat coboara din masina
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență Raed Arafat

Raed Arafat a spus de ce nu intră Bucurestiul în carantină deși rata de infectare cu noul coronavirus a ajuns deja la 6,6 la mia de locuitori. Seful DSU a spus că pentru ca această măsură să fie pusă în aplicare trebuie luate în considerare mai multe aspecte.

Arafat a mai precizat faptul că plasarea în carantină a localităților din Ilfov a contribuit mult la înregistrarea unui număr mai mic de infectări cu noul coronavirus, întrucât deplasările neesențiale au fost stopate.

Raed Arafat a spus de ce nu intră Bucurestiul în carantină

Șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă a explicat de ce nu Bucurestiul nu intră în carantină. Pentru ca această măsură să fie aplicată trebuiesc luați în considerare mai mulți factori.

„Nu luăm doar cifra, nu e doar incidența care e luată în considerare, sunt mai multe lucruri luate în considerare de DSP.

Sunt toate măsurile generale luate pentru peste 3 la mie: restaurante închise, teatrele, cinema. Sunt restricții de circulație noaptea, magazinele se închid la 9. Sunt măsuri deja luate. Ilfov a decis să ia o masură care cred că va avea impact asupra Bucureștiului, pentru că foarte multe zone sunt rezidențiale. Se va permite mișcarea celor care merg la muncă, au motive, dar se va limita foarte mult mișcarea neesențială. Se vor limita doar la activitățile prevăzute în ordin. Aici va fi un impact.

Urmează ca DSP București, cu comitetul municipal, cu INSP, să facă analizele, la momentul în care consideră, ei pot să vină cu propunerea oricând” a precizat Raed Arafat.

Ce a spus șeful DSU despre siguranța vaccinului anti-COVID 19

Raed Arafat a spus de ce nu intră Bucurestiul în carantină și a vorbit despre siguranța vaccinului anti-COVID 19.  Secretarul de stat a vrut să asigure populația de faptul că vaccinul nu va fi folosit în cazul în care prezintă pericol. Arafat a mai spus că aceasta campanie de vaccinare va începe din moment ce vaccinul va fi disponibil la nivelul Europei.

„Atunci când va ajunge vaccinul în România se va comunica, se va explica, va fi totul transparent, nu va fi nimic lăsat sub semnul îndoielii. Atenție, nu suntem singuri, ce folosim noi vă folosi toată Europa. Să înțeleagă lumea, nici guvernul francez și nici cel german nu vrea să facă vreun rău populației.Achiziția vaccinului anti-Covid este europeană, nu se va achiziționa ceva care nu prezintă siguranță. Studiile arată că aceste vaccinuri vor fi sigure și vor putea fi administrate fără probleme. Niciun medicament nu trece fără să aibă posibile efecte secundare, dar nu vorbim de probleme majore”, a spus Arafat, la Digi24.

Seful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă a precizat că se va testa și el, imediat ce îi vă veni rândul.

„În momentul în care mi se spune: e rândul tău se te vaccinezi, eu mă vaccinez, pentru că nu știu care este durata impactului acestui virus asupra organismului. Până acum știm că acest virus are un impact pe termen lung, sunt oameni care au trecut mai ușor prin infecție și alțîi au rămas cu sechele chiar și la un an după infecție”, a mai spus secretarul de stat.





Adauga un comentariu