Şeful DSU, Raed Arafat, a anunţat că a fost stabilită procedura care va fi aplicată în cazul unor infecţii cu noul coronavirus privind suspendarea cursurilor şcolare. De asemenea, se interzic evenimentele cu peste 1.000 de oameni.
„S-au aprobat procedura şi criteriile de suspendare a cursurilor şcolare în unităţile de învăţământ în contextul confirmării unui caz sau a mai multor cazuri de infecţie cu coronavirus. Această procedură a fost redactată de Institutul Naţional de Sănătate Publică şi nu ia în considerare doar aspectele medicale. Poate la nivelul comitetului judeţean care decide în final la propunerea DSP şi a Inspectoratului Şcolar din judeţul respectiv poate să analizeze alte criterii decât cele medicale când ia această decizie: criterii sociale, discuţii cu părinţii samd”, a declarat Raed Arafat.