Prima pagină » National » Raed Arafat, despre dosarul în care este vizat de DNA: „Le-am contestat în instanță”
Raed Arafat, despre dosarul în care este vizat de DNA:

Raed Arafat, despre dosarul în care este vizat de DNA: „Le-am contestat în instanță”

21 mai 2021, 19:32,
în National

Raed Arafat este vizat într-un nou dosar de la DNA, după ce Curtea de Conturi a sesizat Direcția față de posibile nereguli privind achiziții făcute anul trecut de Ministerul Sănătății, când Nelu Tătaru era ministru, şi Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, aflat în subordinea Departamentului pentru Situații de Urgență.

Curtea de Conturi a făcut publice sesizările la DNA abia acum, însă ele au la bază un raport publicat în vara anului trecut. Raed Arafat a reacționat prompt pe pagina sa de Facebook la noile acuzații.

”Abuz în serviciu care se îndreaptă împotriva IGSU pentru că s-au produs pagubele. Vreau să intervin, fără să afectez ce face DNA, care va verifica toate aspectele. Noi le-am contestat în instanță, deja. Este vorba despre ventilatoarele care urmau să fie achiziționate din Elveția pe fonduri europene și din Coreea de Sud, cu bani de la buget. S-a plătit un avans, conform legii, urmând să se facă plata integral la livrare. Ambele firme au avut probleme să le livreze din cauza problemelor care au fost la fabrică. Întârziind, a fost luată decizia de a întrerupe contractul și s-a solicitat plata avansului înapoi. Neplătind avansul, IGSU s-a îndreptat în instanța judecătorească din România împotriva celor două firme. Până să vorbim de pagubă, trebuie să așteptăm decizia instanței.”, a explicat Arafat.

Curtea de Conturi a reclamat infracţiuni de abuz în serviciu, fals intelectual și uz de fals la Ministerul Sănătății, iar prejudiciul depășește 2,8 milioane de lei. La Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Curtea de Conturi Curtea a sesizat la DNA şi două posibile fapte de abuz în serviciu, iar prejudiciul este de peste 15 milioane de lei.

Curtea de Conturi a reclamat și Compania Națională Unifarm, atât la DNA, cât și la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 pentru un prejudiciu de peste 320 de milioane de lei.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Un turist de 56 de ani a murit după ce s-a prăbușit în apă, în Mamaia
Un turist de 56 de ani a murit în Mamaia după ce s-a prăbușit în apă. Salvamarii și echipajul SMURD au încercat să îl salveze. Tragedia s-a produs în stațiunea Mamaia, unde un bărbat în vârstă de 56 de ani și-a pierdut viața după ce i s-a făcut rău în timp ce se afla în […]
Un turist de 56 de ani a murit după ce s-a prăbușit în apă, în Mamaia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
10 august 2026
10 august 2026