National

Raed Arafat, noi clarificări privind suspendarea activității în spitale

Publicat: 10 apr. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Raed Arafat noi clarificări privind suspendarea activității în spitale

Secretarul de stat Raed Arafat a explicat, joi seară, că ordinul emis marţi, prin care se prelungeşte o prevedere adoptată luna trecută conform căreia cazurile medicale care nu reprezintă urgenţe şi care pot fi amânate trebuie amânate nu presupune că ambulatoriile de specialitate sau spitalele îşi suspendă activitatea. ”

Nu au fost suspendate ambulatoriile, nici activităţile din spitale. Doar că s-a dat medicului alegerea de a opera un pacient acum, sau peste o lună când este mai sigur, în mod deosebit pentru pacientul respectiv”, a spus Arafat.

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a adus clarificări cu privire la ordinul comandantului acţiunii din 7 aprilie, prin care se prelungeşte un ordin din 23 martie şi care prevede reducerea activităţii medicale doar la cazurile obligatorii, urgenţe sau cazuri care necesită tratament fără întrerupere, actul normativ prevăzând amânarea cazurilor cronice care pot fi amânate.

„Multă lume a interpretat sau a încercat să interpreteze acest ordin că este o sistare a întregii activităţi cu excepţia urgenţelor. Ordinul nu prevede acest lucru. Nu au fost suspendare ambulatoriile, nici activităţile din spitale. Doar că s-a dat medicului alegerea de a opera un pacient acum, sau peste o lună când este mai sigur, în mod deosebit pentru pacientul respectiv”, a spus Arafat.

Acesta a precizat că sunt afecţiuni sau intervenţii care pot fi amânate, iar decizia privind aceste afecţiuni s-a luat pe de o parte pentru păstrarea locurilor libere în spitale, dar şi pentru protecţia pacienţilor şi a spitalelor de pacienţii asimptomatici care ar putea răspândi virusul în unităţile sanitare.

„Este o logică în spatele acestui ordin şi sper că toţi colegii au înţeles acest ordin, nimeni nu-i opreşte a trata pacienţii, dar necesită o responsabilitate din partea lor de a nu încărca spitalele şi sistemul sanitar cu cazurile care pot fi amânate. (…) Casele de Asigurări nu au cum să refuze decontarea la ambulatorii, (…) noi nu am suspendat această activitate”, a adăugat Raed Arafat.

Adauga un comentariu