Prima pagină » Actualitate » Raport admis în Senat: Cei care tulbură liniștea publică pot face închisoare cinci ani
Raport admis în Senat: Cei care tulbură liniștea publică pot face închisoare cinci ani

Raport admis în Senat: Cei care tulbură liniștea publică pot face închisoare cinci ani

25 apr. 2023, 15:00,
în Actualitate

Comisia juridică din Senat a întocmit, marţi, 25 aprilie, raport favorabil la proiectul de modificare a Codului penal, care prevede, printre altele, aplicarea unei pedepse cu închisoare de la trei luni la doi ani sau amendă pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice, potrivit unui amendament admis.

Iniţial, articolul din proiectul de act normativ iniţiat de ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, prevedea pedeapsa cu închisoare de la 1 an la 5 ani.

„Fapta persoanei care, în public, prin violenţe comise împotriva persoanelor sau bunurilor, tulbură ordinea şi liniştea publică, se pedepseşte cu închisoare de la 1 an la 5 ani”, preciza articolul amendat.

Cei care tulbură liniștea publică pot face închisoare cinci ani

Preşedintele Comisiei juridice, senatorul Cristian Ţâgîârlaş, a precizat, în intervenţia sa online, că în proiect au fost reintroduse unele aspecte care erau discutabile iniţial.

 „Au fost rearanjate poziţiile exprimate de către iniţiatori în demersul iniţial, au fost reintroduse unele aspecte care erau discutabile, respectiv amenda. Şi, de asemenea, s-a menţinut caracterul de maximizare a pedepselor în ceea ce priveşte unele infracţiuni extrem de periculoase – hărţuirea minorilor, tâlhăria în varianta în care persoana tâlhărită nu se poate apăra”, a transmis Ţâgârlaş.

Un alt amendament prevede că „fapta persoanei care, în public, prin violenţe comise împotriva persoanelor sau bunurilor, tulbură ordinea şi liniştea publică se pedepseşte cu închisoare de la 1 an la 5 ani”, iar dacă fapta este comisă „de o persoană înarmată, care are asupra sa un obiect periculos sau care este însoţită de un câine considerat periculos potrivit legii, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime”.

Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.286/2009 privind Codul Penal va fi dezbătută în plenul Senatului, în calitate de primă Cameră legislativă sesizată.

Bugetul.ro
Grila TV din România se schimbă din 1 martie. Noul post de televiziune a început emisia, iar cei mai mici dintre telespectatori sunt cei mai încântați
redactia.ro
Bucurie fără margini pentru Vladimir Putin. Ce cadou îi pregătește Donald Trump președintelui Rusiei
Bugetul.ro
Panică la Altex și Flanco după anunțul eMAG. Cum reușește cel mai mare magazin online din România să își depășească principalii rivali din piața autohtonă
a1.ro
Oana Radu, taxată dur pentru kilogramele în plus. Cum a apărut la Sala Palatului alături de Dorian Popa
Playtech.ro
Ce mașini NU mai intră în programul Rabla 2025. Ministerul Mediului face precizări EXCLUSIV
observatornews.ro
Istoric: Europa trebuie să înceapă discuţiile pentru un scut nuclear european. NATO este mort
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Paza lui Georgescu, asigurată de un personaj dubios. Dezvăluiri incendiare
realitatea.net
Băutura bogată în colagen care întinerește pielea și fortifică oasele în doar o lună. Conține un ingredient cheie, pe care îl găsești la 2 lei în magazine
SportpeSurse
A fost executat fără milă și dat afară de la Digi! Nimeni nu știe ce s-a întâmplat
Playtech.ro
Ce pensie uriaşă încasează Gigi Becali în fiecare lună. Latifundiarul este şi el uimit de sumă: 'Nu am muncit...
Dailybusiness.ro
Pensionarii sunt obligați să returneze banii! Au primit pensii mai mari din greșeală
RomaniaTV
Cuplul-surpriză al momentului! Mădălina Ghenea şi Sebastian Stan, împreună! Unde şi cum au fost surprinşi cei doi
stiriromania.ro
Cum arată Eliza Iliescu acum, la 19 ani. Din ce bani trăiesc lunar Adriana Iliescu și fiica ei
RomaniaTV
Vestea MOMENTULUI din Ucraina. Anunțul făcut de Zelenski, după umilința din SUA. Nimeni nu credea că o să mai audă asta!
redactia.ro
Decizia neașteptată luată de americani în privința Rusiei. Donald Trump i-a surprins pe toți
ego.ro
Blocaj în divorțul Prodan - Reghe! Palatul de la Snagov, ipotecat! Declarațiile exclusive ale celor doi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`