Europarlamentarul Rareş Bogdan a lansat acuzații dure la adresa lu iIlie Bolojan. Raraeș Bogdana a menționat că Ilie Bolojan a preferă să sfideze pe toată lumea, în loc să dea explicații.
Rareș Bogdan îl acuză dur pe Ilie Bolojan
Europarlamentarul Rareş Bogdan a declarat că trebuie să avem un guvern european, iar Ilie Bolojan ar trebui să înțeleagă că trebuie să facă un pas în spate.
„Eu cred că dacă poporul român şi colegii mei din PNL mai au puţină minte şi ascultă strada, poporul, oamenii disperaţi din România şi se uită la ce se întâmplă cu alte ţări din jurul nostru, care sunt într-o viteză uluitoare, îl vor trimite pe Ilie Bolojan unde l-au trimis parlamentarii în urmă cu 5 luni de zile. Şi să avem un Guvern pro-european”, a declarat Rareş Bogdan.
Acesta a spus că „nucleara” pregătită de Bolojan, de la 1 ianuarie 2027, este impozitarea proprietăţilor la valoarea lor de piaţă.
Rareş Bogdan a mai spus că liberalii care l-au susţinut pe Siegfried Mureşan pentru funcţia de premier „şi-au bătut joc de el pentru că l-au introdus într-o misiune imposibilă”.
„Demersul din ultimele săptămâni înseamnă un dezastru de imagine pentru PNL, înseamnă o cădere în ochii electoratului, e vectorizare a vinei unei guvernări dezastruoase şi a 5 luni de păstrare a unei crize, care a dus la incapacităţi de plată, a dus la 30 de miliarde de euro, bani facturaţi şi neîncasaţi de companii. A dus la imposibilitatea de a avea rectificări, ceea ce înseamnă blocaje de investiţii.
HoReCa o duce mai prost decât oricând. Sunt zone în care consumul a scăzut cu 70%. Vedem companii care se închid pe capete, vedem 395.000 de şomeri, o cifră uriaşă, care arată incapacitatea administrativă a lui Bolojan de a conduce România“, a spus Rareș Bogdan.
„Am asistat la o nouă cădere a lui Bolojan“
Europarlamentarul liberal a adăugat că niciun lider politic din Europa nu-şi permite să facă ce face Ilie Bolojan şi ce fac slugile din jurul domniei sale, adică să sfideze pe toată lumea.
„PNL sfidează, pentru că niciodată PNL nu şi-a permis să nu răspundă. E o practică pe care Bolojan încearcă s-o impună, văd că a adoptat-o şi Siegrfried din păcate. Asta arată sfidarea poporului, aşa cum au sfidat când au guvernat prost.
Niciun lider politic din Europa nu-şi permite să facă ce face azi Bolojan şi ce fac slugile din jurul domniei sale (n.r – evitarea presei după votul din Parlament). Aţi văzut vreunul dintre liderii actuali ai PNL? Lideri de formă, pentră nu sunt recunoscuţi de marea masă a liberalilor.
Marea masă a liberalilor îi cunosc ca lideri pe cei din platforma conservatoarea: pe Rareş Bogdan, pe Gorghiu, pe Thuma, pe Cătălin Predoiu, pe primarul Nichita.
(n.r – de ce au fugit de Siegfried Mureşan?) Şi-au bătut joc de el pentru că l-au introdus într-o misiune imposibilă, au refuzat să facă negocieri serioase. Azi am asistat la o nouă cădere a lui Bolojan. Pentru că Mureşan a fost undercover. A arătat că Ilie Bolojan nu se gândeşte decât cum să prelungească criza”, a declarat Rareş Bogdan.
Așadar, europarlamentarul Rareş Bogdan a lansat acuzații dure la adresa lui Ilie Bolojan. Raraeș Bogdana a menționat că Ilie Bolojan a preferă să sfideze pe toată lumea, în loc să dea explicații.