Prima pagină » International » Răspunsul lui Medvedev după ce Carlsberg s-a plâns că Rusia i-a confiscat fabricile: „La fel ca semenii lor din menajeria Vestului…”
Răspunsul lui Medvedev după ce Carlsberg s-a plâns că Rusia i-a confiscat fabricile: „La fel ca semenii lor din menajeria Vestului...

Răspunsul lui Medvedev după ce Carlsberg s-a plâns că Rusia i-a confiscat fabricile: „La fel ca semenii lor din menajeria Vestului…”

01 nov. 2023, 14:20,
în International

Fostul președinte și premier rus Dmitri Medvedev a avut miercuri, 1 noiembrie, o reacție batjocoritoare la adresa producătorului danez de bere Carlsberg, după ce compania s-a plâns că afacerea sa din Rusia a fost confiscată de autorități, relatează Reuters.

Grupul danez a încercat încă de anul trecut să își vândă filiala Baltika din Rusia, urmând exemplul multor alte companii occidentale care au ieșit din această țară după ce a atacat Ucraina.

Cu toate acestea, după ce Carlsberg anunțase în iunie că a găsit un cumpărător pentru afacerea sa, președintele rus Vladimir Putin a ordonat în luna următoare confiscarea temporară a participației companiei la producătorul local de bere, Baltika.

„Este perfect clar faptul că ne-au furat afacerea din Rusia și nu îi vom ajuta să facă acest lucru să pară legitim”, a declarat marți Jacob Aarup-Andersen, care a preluat funcția de director general al Carlsberg în septembrie.

„Nu vom încheia o tranzacție cu guvernul rus care să justifice cumva preluarea ilegală a afacerii noastre”, a declarat acesta în cadrul unei convorbiri cu jurnaliștii, după comunicatul privind rezultatele trimestriale ale companiei.

La începutul acestei luni, Carlsberg a ripostat punând capăt acordurilor de licență pentru mărcile sale din Rusia, care permiteau Baltika să producă, să comercializeze și să vândă toate produsele Carlsberg în această țară.

„Când perioada de grație a acestor licențe se va termina, nu vor mai avea voie să producă niciunul dintre produsele noastre. Desigur, nu pot garanta că se va întâmpla acest lucru, dar acestea sunt așteptările noastre”, a declarat Aarup-Andersen.

Dmitri Medvedev spune că producătorul de bere face parte din „menajeria” Occidentului

Fostul președinte rus, considerat odată un reformator liberal, a batjocorit compania daneză într-o postare făcută miercuri dimineața pe canalul său de Telegram.

„La fel ca semenii lor din menajeria Vestului, ei au abandonat totul în Rusia din motive politice (…), au refuzat să își respecte obligațiile față de clienții ruși și au crezut că vor fi lăsați în pace”, a notat el.

„Vă dăm sancțiuni și arme pentru regimul ucrainean, dar nu ne atingeți proprietatea, sau cel puțin lăsați-ne să o vindem profitabil”, a parafrazat Medvedev presupusa atitudine a Occidentului față de Rusia.

Carlsberg avea opt fabrici de bere și aproximativ 8.400 de angajați în Rusia, iar anul trecut a operat în contabilitate o depreciere de 9,9 miliarde de coroane daneze (1,41 miliarde de dolari) pentru pierderea Baltika.

Numeroase companii străine au părăsit Rusia de la începerea războiului, statul rus decizând să aprobe vânzarea afacerilor din interiorul țării doar la un discount puternic și cu plata unei taxe speciale de „exit”.

Însă mai recent autoritățile ruse au început să ia măsuri mai dure împotriva multinaționalelor ce vor să își lichideze activitățile din Rusia, Kremlinul pregătind în luna iunie un decret care permite confiscarea activelor lor.

Producătorul olandez de bere Heineken a anunțat în august că și-a finalizat ieșirea din Rusia prin vânzarea operațiunilor sale din această țară către Arnest Group din Rusia pentru suma simbolică de un euro.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Primul deces după incendiul de pe nava Gas Lisbon din Marea Neagră. Un marinar de 46 de ani nu a mai putut fi salvat
Un marinar filipinez în vârstă de 46 de ani a decedat după incendiul produs la bordul navei Gas Lisbon în Marea Neagră. Autoritățile române continuă ancheta și monitorizarea navei avariate. Bilanțul incidentului produs în largul Mării Negre s-a agravat. Unul dintre marinarii răniți în incendiul izbucnit la bordul navei comerciale Gas Lisbon a murit la […]
Primul deces după incendiul de pe nava Gas Lisbon din Marea Neagră. Un marinar de 46 de ani nu a mai putut fi salvat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
24 iulie 2026
24 iulie 2026