Scump să-ți iei casă pe credit, scump să stai și în chirie. În Capitală, prețurile la care se închiriază apartamentele sunt mai mari cu aproape 20% față de anul trecut. Chiria medie pentru o locuință cu 3 camere a ajuns aproape 800 de euro pe lună, arată datele unei platforme de imobiliare. Creșteri mari ale chiriilor au fost și în celelalte mari orașe ale țării.
Din cauza dobânzilor mari la bănci și a perioadelor lungi de datorare, din ce în ce mai mulți români aleg să stea în chirie.
-În ce zonă?
-În Berceni.
-Eu la 60 și ceva de ani voi fi proprietar, nu, nu cred că îți mai trebuie la 60 și ceva de ani să fii proprietar, părerea mea.
-Chirie, 300 de euro.
-În ce zonă?
-În Obor.
-Mă pot muta oricând, nu este ceva fix, dacă mâine vreau să mă duc în altă parte, mă mut, dacă nu, nu.
-Mi se pare că la rată te complici prea mult, la chirie e mai simplu, știi măcar exact cât se adună.
Toma Filipovici – președinte Asociația Profesională a Agenților Imobiliari: Vedem un trend ascendent al chiriașilor mai ales a celor din generația între 20 și 35 de ani, din ce în ce mai mult dispare nevoia asta de a fi proprietar și atunci ei merg către chirie chiar și pe termen lung și o să vedem o creștere în zona asta, automat vor crește atât cererile de achiziție pentru investiție cât și chiriile lunare.
În Capitală, chiriile au urcat cu procente cuprinse între 11% și 24%. 798 de euro este chiria medie pentru un apartament de 3 camere în Capitală, în timp ce o locuință cu 2 camere se închiriază, în medie, cu 563 de euro, cu 17% mai mult față de aceeași perioadă a anului trecut.
Chiriile au crescut și în celelalte mari orașe din țară. În Cluj Napoca și Timișoara, chiria pentru un apartament cu 2 camere a crescut cu 10%, în timp ce ieșenii și sibienii plătesc cu 13-14% mai mult ca acum un an, iar brașovenii cu 19% în plus.
-Dacă vrei să te muți, de exemplu, în București și vrei să îți faci un viitor aici, clar îți iei rată. Dacă dai bani la chirie sau dai bani pe rată și mai pui încă puțin, măcar la final te alegi cu un apartament.
Irina Chițu – analist bancar: Chirie vs rată nu este o ecuație doar matematică, ci o ecuație cu trei necunoscute: nevoie, dorință, adică ce-ți dorești tu și putință, să vezi care îți este bugetul și că este o responsabilitate pe termen lung pe care poți sau nu să ți-o asumi.
Pentru un credit ipotecar în valoare de 70.000 de euro, rata prin programul Noua Casă este de aproximativ 2.400 de lei cu un avans de 5%, iar în cazul unui credit ipotecar cu dobândă fixă pentru care plătim un avans de 15%, rata lunară ajunge la 2.000 de lei.
Este o intrebare capcana. Dupa rata ramai cu ceva: cu casa. Dupa chirie nu mai ramai cu nimic. Ideal insa este sa eviti bancile si sa incerci sa cumperi cu banii jos.
Guvernul Mondial are in plan ca sa faca orice pentru a deveni cu totii chiriasi.
Ca proprietar este greu sa ti se ia proprietatea.
Ca chirias esti Nimeni pe Drum.
Rata se materializeaza in proprietate dar chiria dispare si nu lasi nimic urmasilor tai.
Acest articol este facut la comanda in scopul de a pacali romanii sa nu-si mai cumpere proprietati.
GLUMA zilei:
„Dupa rata ramai cu ceva: cu casa. Dupa chirie nu mai ramai cu nimic. ”
Ha,ha,haaa…rămâi cu o casă după 40 ani că până atunci ești doar chiriaș la bancă
( ea e proprietarul, nu tu care plătești rate/ chirie băncii lună de lună).
Proprietar esti doar dacă cumperi o casă/ apartament cu banii jos sau dacă te căsătorești cu un moș sau babă la pensie și o păcălești să-ți lase ție casa !
Ai RATE la bancă? Atunci NU ești proprietar ci doar un chiriaș pe 40 ani legat de glie.
ÎN 40 ANI SE INTAMPLĂ MULTE… o să lași moștenire copiilor o rată că tu nu mai apuci să termini creditul( boli de la poluarea din oraș( cancer,asm,etc), accidente, te paraseste jumătatea și tu rămâi să plătești singur( ă) rata/ chiria la bancă sau tu nu mai poți să rambursezi creditul iar banca o scoate la vanzare,etc.