Prima pagină » Razboi în Ucraina » Război în Ucraina: Rusia ar putea încerca să ocupe mai mult teritoriu în Ucraina

Război în Ucraina: Rusia ar putea încerca să ocupe mai mult teritoriu în Ucraina

21 iul. 2022, 07:59, 1 ,
în Razboi în Ucraina

Ministrul de externe al Rusiei a spus că „sarcinile” militare ale Moscovei depășesc acum regiunea de est Donbas pentru a ocupa permanent zone largi din sudul Ucrainei .

Comentariile făcute de înaltul oficial al Moscovei, Serghei Lavrov, sunt cel mai clar semnal de până acum că Kremlinul se pregătește să lanseze o nouă rundă de anexări.

UPDATE 23.30: Banca centrală a Ucrainei a devalorizat joi moneda hrivna cu 25% faţă de dolarul american

Banca centrală a Ucrainei a devalorizat joi moneda hrivna cu 25% faţă de dolarul american, pentru a ajuta ţara să facă faţă impactului economic în creştere al războiului cu Rusia, transmite News.ro citând Reuters.

UPDATE 23.15: Rusia a interzis joi accesul pe teritoriul său a 39 de cetăţeni australieni care lucrează în special în serviciile de securitate şi apărare

Rusia a interzis joi accesul pe teritoriul său a 39 de cetăţeni australieni care lucrează în special în serviciile de securitate şi apărare, în represalii la sancţiunile impuse de Canberra împotriva Moscovei pentru ofensiva sa în Ucraina, relatează AFP.

UPDATE 22.30: Ministerul rus de Externe: „Niciun contact cu SUA în discuțiile de pace cu Ucraina”

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zakharova, a declarat joi că nu a existat niciun contact cu Statele Unite în legătură cu negocierile de pace cu Ucraina.

„Administrația americană interzice secțiilor sale din Kiev să se gândească chiar la discuții cu noi și, evident, le obligă să lupte până la ultimul ucrainean”, a spus Zakharova, potrivit Reuters.

UPDATE 22.00: Iranul este gata să furnizeze arme ”țărilor prietene”

„Iranul este pregătit să exporte echipamente militare și arme în țările prietene”, a spus comandantul Forțelor Terestre iraniene Kiomars Heydari. El a vorbit și despre schimbările structurale din armata iraniană, care vor face posibilă modernizarea rapidă a propriilor arme pentru a le îmbunătăți precizia și raza de acțiune.

UPDATE 21.30: Care este planul UE privind gazele naturale

În pofida incertitudinii continue privind aprovizionarea din Rusia, mai multe țări UE și-au exprimat opoziția față de propunerea blocului de reducere a consumului de gaz. Polonia și Spania s-au pronunțat împotriva planului la 24 de ore după ce a fost prezentat.

UPDATE 21.00: Mesajul sarcastic al lui Zelenski după ce s-a vehiculat că este în spital

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a asigurat pe toţi care îl urmăresc pe Instagram că se simte bine, după ce în urma unui atac al hackerilor ruşi a fost difuzată o informaţie conform căreia ar avea probleme de sănătate şi ar fi spitalizat, relatează agenţiilor de presă Reuters şi Liga. Liderul de la Kiev s-a filmat în biroul său în timp ce spunea că totuşi 44 de ani nu se compară 70 de ani, făcând aluzie la vârsta preşedintelui rus Vladimir Putin.

UPDATE 20.20: Un acord privind exporturile de cereale ucrainene este „posibil în următoarele zile” dacă Occidentul îndeplinește cererile Rusiei

Un acord privind exporturile de cereale ucrainene este „posibil în următoarele zile” dacă Occidentul îndeplinește cererile Rusiei, a declarat joi ministrul turc de externe Mevlut Cavusoglu, potrivit AFP.

„Avem speranță pentru grâu. Sperăm să dăm vești bune în următoarele zile”, a declarat Cavusoglu într-un interviu acordat televiziunii de stat TRT.

Încrederea sa părea să fie parțial susținută de sosirea la Istanbul a secretarului general al ONU, Antonio Guterres, așteptat joi seara, a declarat purtătorul de cuvânt adjunct al ONU, Farhan Haq.

UPDATE 19.50: Un parlamentar rus ameninţă Republica Moldova. „Un al doilea front în Transnistria va duce la o catastrofă”

Vladimir Djabarov, prim-vicepreşedintele Comisiei pentru Relaţii Internaţionale din Consiliul Federaţiei (camera superioară a parlamentului rus), a declarat joi că Republica Moldova ar putea fi transformată într-o a doua Ucraină prin concursul „patronilor” occidentali, care se va solda cu o catastrofă, în timp ce încercările Chişinăului de a impune schimbarea formatului operaţiunii de menţinere a păcii în Transnistria nu pot să conducă decât la destabilizare, transmite agenţia de presă rusă TASS.

UPDATE 19.20: Armata Rusiei va începe probabil o pauză operațională în Ucraina în următoarele săptămâni

Armata Rusiei va începe probabil o pauză operațională în Ucraina în următoarele săptămâni, oferind Kievului o oportunitate esențială de a riposta, a declarat joi șeful spionajului Marii Britanii, citat de The Guardian.

„Cred că sunt pe cale să rămână fără resurse. Evaluarea noastră este că rușilor le va fi din ce în ce mai dificil să furnizeze resursă umană în următoarele câteva săptămâni. Va trebui să facă o pauză într-un fel, iar asta le va oferi ucrainenilor oportunități de a riposta”, a declarat Richard Moore, șeful Serviciului Secret de Informații (SIS), cunoscut sub numele de MI6.

UPDATE 18.40: Lavrov a spus joi că Rusia va lua în considerarea cererea Ungaria pentru a cumpăra mai mult gaz

Lavrov a spus joi că Rusia va lua în considerarea cererea Ungaria pentru a cumpăra mai mult gaz. Guvernul ungar l-a însăcinat pe ministrul de externe să obțină încă 700 mil. metri cubi de gaz pentru Ungaria.

UPDATE 18.00: Ucraina acuză Rusia că stochează arme grele şi muniţie la cea mai mare centrală nucleară din Europa

Ucraina a acuzat joi Rusia că stochează arme grele şi muniţie la centrala nucleară ocupată de la Zaporojie, unde Moscova a denunţat desfăşurarea unor atacuri cu dronă, potrivit AFP.

UPDATE 16.30: Kremlinul spulberă zvonurile despre decesul lui Vladimir Putin: ‘Este pe deplin sănătos!’

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a declarat că starea de sănătate a preşedintelui rus Vladimir Putin este bună, respingând ”informaţiile false” cu privire la starea proastă de sănătate a liderului rus, relatează Reuters.

”Este pe deplin sănătos (n.r. Putin)”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, ca răspuns la o întrebare în timpul briefingului său zilnic.

”Ştiţi că specialiştii ucraineni în informaţii, precum şi cei americani şi britanici, au diseminat diverse falsuri despre starea sănătăţii preşedintelui în ultimele luni – acestea nu sunt altceva decât falsuri”, a adăugat el, relatează News.ro.

UPDATE 15.45: Ucraina promite răzbunare: ‘O să întoarcem valul războiului. În curând o să fie multe surprize’

Ucraina va întoarce valul războiului dezlănțuit de Federația Rusă. Vor fi o mulțime de surprize în curând, a declarat șeful biroului președintelui din Ucraina, Andriy Yermak.

„Președintele este serios și gata să facă totul pentru a se asigura că ne eliberăm teritoriile cât mai curând posibil. Sunt gata să discut cu liderii mondiali, să demonstrez poziția Ucrainei. Depinde mult de instruirea soldaților noștri. Vom rupe cursul acestui război. Vor fi multe surprize în curând”, a spus el pe canalul său de Telegram, citează Ukrinform.

În același timp, Yermak a adăugat că aproape în fiecare zi vorbește cu Volodimir Zelenski despre rachetele HIMARS, obuzierul M777, sistemele de apărare aeriană și sancțiunile anti-ruse. Președintele ucrainean este interesat de eficiența armelor pentru a profita la maximum de creșterea proviziilor, susține oficialul ucrainean. De asemenea, potrivit acestuia, există o comunicare constantă cu comandamentul militar, iar conducerea statului știe de ce are nevoie armata pentru a câștiga în anumite zone ale frontului.

UPDATE 14.40: O nouă ordine mondială. Vladimir Putin: „Mai justă şi mai orientată social, o alternativă la cea existentă”

Miercuri, 20 iulie, Vladimir Putin a declarat că Occidentul nu poate oferi lumii propriul model de viitor şi că în prezent se formează o nouă ordine mondială, o alternativă la lumea unipolară existentă până acum, o nouă putere mondială care va fi, spune liderul rus, „mai justă şi mai orientată social”.

UPDATE 12.15: Ou Fabergé găsit pe iahtul confiscat de la un oligarh rus. Oficialii SUA estimează că ar valora milioane de dolari

Oficialii americani au anunţat recuperarea a ceea ce pare a fi un ou Fabergé de pe un iaht confiscat de la un oligarh rus în Fiji. Anunţul a fost făcut recent de procurorul general adjunct al SUA, care a precizat că dacă oul-bijuterie este autentic, ar fi unul dintre puținele rămase în lume și ar valora milioane de dolari.

UPDATE 11.00: Ce a făcut Rusia în ziua în care Europa aștepta reluarea alimentării cu gaze

Pauza anunțată de Gazprom pentru lucrări de întreținere la gazoductul Nord Stream 1 a luat sfârșit după 10 zile. În acest context, gazele rusești au reînceput să tranziteze către Europa prin Nord Stream 1, relatează BBC. Oficialii europeni au exprimat anterior temeri că Moscova nu va relua livrările de gaze, ca reacție la sancțiunile UE impuse Rusiei din cauza războiului din Ucraina. Însă președintele rus Vladimir Putin a încercat să minimalizeze temerile, spunând jurnaliștilor că Gazprom își va îndeplini toate obligațiile contractuale.

Livrările prin gazoduct au reînceput joi dimineață, devreme, la 40% din capacitate, potrivit unui purtător de cuvânt. Este același nivel la care Nord Stream 1 funcționa la jumătatea lunii iunie, când Gazprom a redus fluxurile de gaz, invocând o întârziere în returnarea echipamentelor de la compania germană Siemens Energy.

UPDATE 10.40: Lunetiștii ruși au fost dotați cu o super-armă în misiunile din Ucraina: ce spune presa rusă despre arma cu lunetă Sumrak

Rusia transmite că a folosit în războiul din Ucraina o armă de ultimă generație! Presa rusă titrează, citând surse, că armara lui Vladimir Putin a folosit pentru prima dată cea mai lungă pușcă Svlk-14S „Sumrak” din lume. Se pare că arma ar fi fost folosită în misiuniel soldaților ruși în apropiere de Harkov și Kiev, precizează surse militare rusești pentru agenția TASS.

UPDATE 09.20: Explozii în zona unde se află reactoarele centralei nucleare de la Zaporojie

Mai multe explozii și tiruri de arme automate au fost semnalate la Energodar, un oraș ucrainean ocupat de trupele ruse, situat în zona unde se află reactoarele centralei nucleare de la Zaporojie. Martori citați de presa ucraineană susțin că incidentul s-a produs miercuri, în spatele zonei cu reactoare nucleare. Recent, acolo ar fi a fost instalată o bază a forțelor ruse. În urma exploziilor, un fum negru s-a ridicat deasupra zonei, spun martorii.

UPDATE 07.55: Rusia nu mai dorește discuții despre pace cu Ucraina

Rusia a oprit ideea reluării discuțiilor de pace cu Ucraina , acuzând-o că nu merită „atenția serioasă din partea oamenilor serioși”. Lavrov a spus că întâlnirea anterioară a dovedit că Ucraina nu are „dorința de a discuta nimic serios”. El a continuat: „Pur și simplu nu vor putea niciodată să articuleze ceva care ar merita atenția serioasă a oamenilor serioși”. „[Discuțiile de pace] nu au niciun sens în situația actuală.”

UPDATE 07.30: Rachetele rusești în orașul Harkiv din estul Ucrainei au ucis miercuri trei persoane

Rachetele rusești în orașul Harkiv din estul Ucrainei au ucis miercuri trei persoane, potrivit oficialilor locali. Guvernatorul regional Oleh Synehubov a declarat că printre cei uciși se numără un bărbat, o femeie și un băiat de 13 ani în timp ce aștepta la o stație de autobuz.

UPDATE 07.00: Obuzele ucrainene au avariat grav podul crucial Antonivski din regiunea Herson

Obuzele ucrainene au avariat grav podul crucial Antonivski din regiunea Herson, controlată de Rusia, din sudul Ucrainei , au declarat autoritățile regionale instalate la Moscova. Podul este unul dintre cele două puncte de trecere pentru forțele ruse către teritoriul pe care l-au ocupat pe malul de vest al râului Nipru, în sudul Ucrainei. A fost o țintă cheie pentru forțele ucrainene în ultimele zile.

Bugetul.ro
Grila TV din România se schimbă din 1 martie. Noul post de televiziune a început emisia, iar cei mai mici dintre telespectatori sunt cei mai încântați
redactia.ro
Bucurie fără margini pentru Vladimir Putin. Ce cadou îi pregătește Donald Trump președintelui Rusiei
Bugetul.ro
Panică la Altex și Flanco după anunțul eMAG. Cum reușește cel mai mare magazin online din România să își depășească principalii rivali din piața autohtonă
a1.ro
Oana Radu, taxată dur pentru kilogramele în plus. Cum a apărut la Sala Palatului alături de Dorian Popa
Playtech.ro
Cauza morții subite a lui Luca Manolache. Ce arată rezultatul autopsiei, detalii cutremurătoare, nu a avut nicio șansă
observatornews.ro
Prima victimă majoră din România, după tarifele impuse de Trump: companie cu 5.000 de angajaţi
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Prețurile la alimente vor exploda înainte de Paște. „Este cumva o creștere nenaturală”
realitatea.net
Băutura bogată în colagen care întinerește pielea și fortifică oasele în doar o lună. Conține un ingredient cheie, pe care îl găsești la 2 lei în magazine
SportpeSurse
A fost executat fără milă și dat afară de la Digi! Nimeni nu știe ce s-a întâmplat
Playtech.ro
Noua escrocherie care îți fură contul de WhatsApp cu tot cu informațiile sensibile de pe telefon. Avertisment pentru români
Dailybusiness.ro
Călin Donca îi învață pe români cum să facă bani în 2025: „Eu puteam să fiu mult mai bogat decât sunt”
RomaniaTV
Cuplul-surpriză al momentului! Mădălina Ghenea şi Sebastian Stan, împreună! Unde şi cum au fost surprinşi cei doi
stiriromania.ro
Cum arată Eliza Iliescu acum, la 19 ani. Din ce bani trăiesc lunar Adriana Iliescu și fiica ei
RomaniaTV
Vestea MOMENTULUI din Ucraina. Anunțul făcut de Zelenski, după umilința din SUA. Nimeni nu credea că o să mai audă asta!
redactia.ro
Decizia neașteptată luată de americani în privința Rusiei. Donald Trump i-a surprins pe toți
ego.ro
Blocaj în divorțul Prodan - Reghe! Palatul de la Snagov, ipotecat! Declarațiile exclusive ale celor doi
Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`