Război în Ucraina, ziua 611. Statele Unite afirmă că Rusia execută soldaţii care nu respectă ordinele în războiul din Ucraina.
Cele mai importante evenimente din ultimele 24 de ore:
- Statele Unite afirmă că Rusia execută soldaţii care nu respectă ordinele în războiul din Ucraina
- Ucraina: Coridorul de cereale de la Marea Neagră funcționează
- SUA anunță asistență militară suplimentară pentru Ucraina
- Slovacia anunţă încetarea ajutorului militar pentru Ucraina
- Comandamentul Operațional „Sud” al Ucrainei: populația să se pregătească pentru atacuri rusești cu drone și rachete
- Vladimir Putin a condus un atac nuclear simulat
- Atacuri în Herson: două persoane, inclusiv un copil, au fost ucise
Război în Ucraina, ziua 611. SUA afirmă că Rusia execută soldaţii care nu respectă ordinele în războiul din Ucraina
Statele Unite deţin informaţii potrivit cărora armata rusă execută soldaţii care nu respectă ordinele în războiul din Ucraina, a anunţat joi Casa Albă, relatează Reuters şi AFP.
„Avem informaţii că armata rusă execută efectiv soldaţi care refuză să urmeze ordinele”, a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, John Kirby, în cadrul unei conferinţe de presă.
„Avem, de asemenea, informaţii că comandanţii ruşi ameninţă că vor executa unităţi întregi dacă încearcă să se retragă din calea tirurilor de artilerie ucrainene”, a mai spus oficialul american.
Ucraina suspendă noul coridor pentru cereale din Marea Neagră
Este vorba de o suspendare temporară a traficului navelor către și dinspre porturi, informează Reuters. Actuala interdicție este în vigoare pe 26 octombrie, dar este posibil să fie prelungită.
O suspendare de facto a fost deja în vigoare de două zile la cererea armatei, invocând o amenințare din cauza creșterii activității aviației militare ruse în zonă.
Săptămâna trecută, Vladimir Putin a anunțat că a ordonat avioane de război rusești echipate cu rachete Kinzhal să patruleze Marea Neagră.
Oficialii ucraineni încă nu au comentat anunţul.
„Dorim să vă informăm asupra unei suspendări temporare a traficului naval către şi dinspre (porturile ucrainene). Actuala interdicţie este în vigoare pe 26 octombrie, dar este posibil să fie prelungită”, a spus compania de consultanţă Barva Invest din Kiev pe Telegram, conform sursei citate.
Noul premier al Slovaciei, social-democratul Robert Fico, a anunţat joi încetarea livrărilor de arme către Ucraina şi limitarea sprijinului acordat ţării vecine la „un ajutor umanitar şi civil”, transmite AFP.
„Considerăm ajutorul pentru Ucraina doar un ajutor umanitar şi civil, nu vom mai furniza arme Ucrainei” , a declarat Fico, a doua zi după numirea sa în fruntea unui guvern de coaliţie asociat cu un partid de extremă dreapta prorus.
Fico, un apropiat al premierului ungar Viktor Orban, a câştigat alegerile legislative din 30 septembrie în urma unei campanii electorale în care a pledat pentru încetarea ajutorului militar oferit Ucrainei, combaterea migraţiei ilegale şi o politică independentă a Slovaciei faţă de agenda promovată de Bruxelles şi de SUA. El s-a pronunţat, de asemenea, împotriva liberalismului politic, a activităţilor organizaţiilor neguvernamentale şi a acordării a mai multor drepturi pentru persoanele transgender.
pai asta-i din WW2 sant trupe care te imping de la spate,asta demonstreaza mentalitatea de trogloditi ai mujicilor nu pun pret pe viata oamenilor!
Si ce -i fte grija pe ei ce fac rusii cu soldatii lor?