Un război s-a iscat între doi fermieri din comuna Scânteia, totul după ce unul dintre ei și-a erbicidat cultura de porumb. Conflictul a escaladat, s-au depus plângeri la poliție și au fost chemați reprezentanți ai primăriei pentru a constata pagubele. Mai exact, Constantin Săcăleanu îl acuză pe Petrică Azamfire că i-a distrus lucerna și orzul, după ce acesta și-a erbicidat cultura de porumb. Cel din urmă l-ar fi amenințat pe Săcăleanu că îi va rupe mâinile și picioarele și îl va abandona pe șes.
Constantin Săcăleanu se află în conflict cu Petrică Azamfire. Terenurile acestora sunt apropiate, iar Săcăleanu îl acuză pe vecin că, din cauza erbicidului, nu poate folosi lucerna și orzul.
Război între doi fermieri din comuna ieșeană Scânteia
Constantin Săcăleanu și Petrică Azamfire sunt doi fermieri din comuna Scânteia care se află în conflict. Totul a început după ce Petrică Azamfire și-a erbicidat cultura de porumb, care se află lângă culturile de lucernă și orz ale lui Constantin Săcăleanu. Cel din urmă îl acuză pe Azamfire că i-a distrus o parte din cultură.
„Petrică Azamfire mi-a erbicidat și lucerna, și niște orz. În luna mai 2026 am sunat la 112, a venit un echipaj, s-a uitat acolo, atunci am depus plângere, iar acum mi-a dat iar cu erbicid. El a dat cu erbicid pentru porumbul lui, dar mie mi-a afectat lucerna și orzul, a dat și pe ele. Primăria nu ia nicio măsură, am depus plângere și la registrul agricol, la primărie. Fermierul ăsta se cunoaște cu primarul, pentru că îl cam ține în brațe. El ar vrea să dăm pământul la asociație, dar nu putem să dăm pământul la asociație, pentru că avem și noi animale. Fermierul a dat cu erbicid și a semănat rândurile, a dat cu prășitoarea, mi-a tăiat și din lucernă și din orz. Primarul mi-a spus: «Poți să te duci la mama procurorilor, că nu ai ce să faci». Am fost și i-am spus să vină să vadă, eu nu pot să dau la animale lucerna aia care a fost erbicidată. Eu trebuie să o scot de acolo și să îi dau foc, omor animalele dacă le dau lucerna asta. Terenul e între satele Bodești și Scânteia. Am fost și la poliție, mi-au zis și ei să-l dau în judecată”, a povestit Constantin Săcăleanu, fermierul din Scânteia.
Bărbatul este supărat și din cauză că Petrică Azamfire, deși știe că i-a distrus o parte din cultura de lucernă și orz, nu a venit să discute cu Săcăleanu. Mai mult, acesta a declarat că a fost amenințat de Azamfire.
„Măcar dacă venea la mine să vorbească cu mine și să-mi spună: «Băi, uite ți-am stricat, asta este, îți plătesc», dar nu a zis nimic. Eu nu mai pot să treier orzul, cum îl amestec eu pe ăla verde cu ăla uscat? Am depus plângere pe 1 mai 2026, mi-a dat cu vermorelul pe toată bucata, mi-a afectat jumătate de orz. Fermierul Petrică Azamfirei m-a și amenințat, a dat molozul pe șes și mi-a spus: «Îți rup mâinile și picioarele și te las pe șes aici». Mă amenință în continuu”, a mai spus fermierul din Scânteia.
Constantin Săcăleanu va depune o nouă plângere la poliție
Constantin Săcăleanu a mai transmis reporterilor BZI faptul că, miercuri, 1 iulie 2026, viceprimarul comunei Scânteia, Gabi-Ionel Tăcuțanu, alături de un angajat al primăriei, au fost la fața locului, însă nimic nu s-a rezolvat.
„A venit azi (n.r. miercuri, 1 iulie 2026) domnul viceprimar Gabi-Ionel Tăcuțanu cu o doamnă inginer de la cadastru din primărie, au venit și s-au uitat, mi-au spus că pot să dau lucerna la animale că nu mor animalele. Fermierul Azamfire tot agresiv era și azi (n.r. miercuri, 1 iulie 2026), am să merg la poliție să fac plângere pentru că eu mă tem, eu am animale, am lucernă, orz, eu nu pot să vin aici cu frică. Eu nu pot să treier, nu știu ce am să fac. Eu nu pot să treier orzul, lucerna afectată nu am ce să fac cu ea. Acum viceprimarul mi-a spus că primarul e plecat și nu poate veni. Mi s-a spus că primarul are treburi mai importante. Au venit, s-au uitat și au plecat, atât au făcut. Eu am vreo 65 de ari (6.500 mp) de orz și vreo 90 de ari (9.000 mp) de lucernă, din suprafața asta aproape 40% este afectată”, a mai spus Constantin Săcăleanu.
Pe de altă parte, Petrică Azamfire susține că nu a dat intenționat cu erbicid pe culturile lui Constantin Săcăleanu, ci că vaporii/gazele de la substanță au ajuns într-adevăr pe o parte din lucernă și orz. Totodată, acesta a mai spus că nu l-a amenințat pe Constantin Săcăleanu și că acest conflict datează din 2025.
„Acolo s-au dus un pic gazele de la erbicid și pe orz și face scandal degeaba. Așa gândește el că nu poate da lucerna la animale că îi mor animalele, după ce dai cu ierbicid, după 14 zile – 15 zile se poate folosi cultura. Eu nu am ce să vorbesc cu el. Să aducă dovezi că l-am amenințat. Eu când am dat molozul pe șes nici nu m-am oprit, eu nu am dat molozul pe terenul lui, ci pe terenul primăriei. Eu nu am nicio problemă cu Constantin Săcăleanu, el are o problemă cu mine pentru că anul trecut a recoltat trei rânduri de porumb abuziv de la un vecin, iar vecinul m-a pus martor și din cauza asta are o problemă, că de ce m-a pus pe mine ăla martor. Orzul, dacă era erbicidat, era uscat, el e verde, el a fost practic afectat de gazele de la erbicid. Cineva s-a dus și i-a dat cu vermorelul, Săcăleanu este văzut ca o persoană afurisită în sat, și el zice că eu am fost, dar eu nu am timp să mă ocup de astea”, a declarat Petrică Azamfire, fermierul din Scânteia.
Totodată, viceprimarul comunei Scânteia a precizat că paguba nu ar fi atât de mare, dar că cei doi trebuiau să se înțeleagă de la început și să cultive același lucru pentru a nu exista probleme.
„Petre Azamfire nu a erbicidat pe terenul lui Săcăleanu, domnul Azamfire și-a erbicidat terenul lui și probabil de la gaz l-a afectat, dar nu s-a uscat orzul sau ce are el acolo. A rămas un pic verde, dar merge, am fost la fața locului. Omul e cu paguba, dar nu chiar mare, nu l-a afectat foarte tare, se va usca în 2–3 zile. Nu e chiar așa mare pierdere. Am fost la fața locului, dar noi, ca primărie, cu ce să intervenim să nu îl lăsăm să își erbicideze? Ei normal trebuiau să se înțeleagă între ei, dacă unul pune porumb pune și celălalt porumb ca să nu fie probleme, că dacă eu pun porumb și tu pui secară dau de frunze și o usuc și pe a ta și tot așa. Trebuiau să colaboreze”, a spus viceprimarul Gabi-Ionel Tăcuțanu.
Un război s-a iscat între doi fermieri din comuna Scânteia, totul după ce unul dintre ei și-a erbicidat cultura de porumb.