Răzvan Fodor își sărbătorește astăzi soția! Irina Fodor a împlinit 35 de ani, iar partenerul ei de viață nu a putut lăsa această zi să treacă neobservată, așa că i-a făcut o urare inedită, în stilul său caracteristic.
Răzvan și Irina Fodor s-au cunoscut și s-au îndrăgostit pe platourile de filmare, în urmă cu mai bine de un deceniu. Chiar dacă diferența de vârstă dintre ei este de una considerabilă, căci actorul este cu 13 ani mai mare decât Irina, acest lucru nu a fost niciodată un impediment în relația lor, iar în 2010, cei doi au făcut și pasul cel mare, devenind soț și soție.
Irina Fodor a împlinit 35 de ani
Ulterior, în viața lor a apărut și Diana, fiica pe care o au împreună. Deși au trecut atâția ani de când formează un cuplu, sentimentele dintre Răzvan și Irina Fodor sunt la fel de intense ca la început, lucru care se vede în fiecare apariție a lor.
Astăzi, soția lui Răzvan Fodor își sărbătorește ziua de naștere. Irina a împlinit 35 de ani, motiv de sărbătoare în familia ei. Cu această ocazie, celebrul ei partener de viață, Răzvan Fodor, a vrut neapărat să îi ureze „La mulți ani”, așa că a făcut acest lucru în stilul său caracteristic și plin de umor. Pe rețelele de socializare, bărbatul i-a făcut o declarație de dragoste Irinei, presărată și cu câteva glume, postând pe fundal și o piesă romantică.
„Sunt norocos în multe aspecte ale vieții mele, dar unul dintre noroacele mele împlinește astăzi 35 de ani! La mulți ani, Țuca mea, să mă ierți, dar o să trag pe norocul ăsta cât pot, așa că ai face bine să trăiești până la 100 de ani! PS: Deși ai auzit piesa asta în playlistul meu, sunt sigur că nu ai fost atentă la text…băiatul ăsta știa cu mulți ani în urmă planul nostru”, a scris Răzvan Fodor pe pagina lui de Instagram.
Răzvan Fodor a reacționat după ce soția lui a fost criticată pe internet
Răzvan și Irina Fodor formează unul dintre cele mai sudate cupluri din showbiz, ceea ce îi face și foarte urmăriți în mediul online. Atât actorul, cât și prezentatoarea TV primesc mesaje de apreciere, dar și de critică pe rețelele de socializare.
În urmă cu câteva săptămâni, Irina Fodor a jignită de o persoană în mediul online, iar soțul ei a reacționat imediat. Răzvan Fodor și-a păstrat, totuși, calmul și i-a dat replica internautei în stilul său caracteristic, fără a isca vreun conflict pe internet.
„Internaută: Nesuferită Irina!
Răzvan Fodor: Mulțumesc, o să-i transmit!
Internaută: Poate nu trebuia să scriu asta, dar aș vrea mult să mai lucreze la voce, să scape de timbrul strident, n-are pic de duioșie în exprimare. Zgârie urechile!”, a fost schimbul de replici dintre actor și urmăritoarea sa.