Prima pagină » Actualitate » Reacția BOR, după ce bebeluşul din Suceava a murit după botez de pneumonie
Reacția BOR, după ce bebeluşul din Suceava a murit după botez de pneumonie

Reacția BOR, după ce bebeluşul din Suceava a murit după botez de pneumonie

05 mai 2021, 17:43,
în Actualitate

Medicii legiști din Suceava au stabilit că decesul lui Iustin, în ianuarie, la scurt timp de la botez, nu are legătură cu procedura din biserică și că acesta a murit ca urmare a unei probleme cardio-respiratorii, pe fondul unei pneumonii.

După finalizarea anchetei, Biserica Ortodoxă Română a transmis un mesaj adresat celor care s-au grăbit să-l răstignească public pe preotul care l-a scufundat complet în apă.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Patriarhiei Române, un om, cleric sau nu, care trece printr-un „oprobriu public fără să fie vinovat”, merită gestul minimal al unei firești reabilitări.

„Poate că cei ce s-au grăbit să-l răstignească public pe preotul respectiv înainte de pronunțarea rezultatelor oricărei anchete și au cerut, neștiind ce cer, schimbarea ritualului Botezului, ar trebui să ofere acum o reacție. O reacție a bunului-simț”, a transmis Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.

Părinții lui Iustin contestă raportul medico-legal

Potrivit raportului medico-legal, cauzele decesului au fost non-violente. Mai mult, medicii au mai precizat că bebelușul era născut prematur, „nevaccinat şi nedispensarizat“.

Potrivit Monitorul de Suceava, părinții copilului contestă concluziile medicilor legiști și sunt nemulțumiți de faptul că aceștia nu au analizat implicațiile botezului în decesul bebelușului, deși raportul consemnează constatările inițiale ale medicilor urgentiști și de pe ambulanță.

Reamintim că, medicul urgentist care a efectuat manevrele de resuscitare a declarat că a scos 110 ml de lichid din plămânii copilului, iar tatăl a susținut că acesta a fost alăptat înainte de botez. Pe 31 ianuarie, copilul a fost adus în stare critică la Spitalul Județean Suceava după botez, dar a decedat următoarea zi.

În același timp, părinții au anunțat că vor depune plângere penală față de cele două cadre medicale care au semnat raportul.

Ritualul botezului a fost schimbat după tragedie

Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului este prima care a luat măsuri în legătură cu schimbarea tehnicii botezului, după decesul copilului.

„Pentru a nu se confrunta cu situaţii precum cazul de la Suceava, preoţii sunt rugaţi să respecte mai multe măsuri şi recomandări. Măsurile au intrat în vigoare de luni, 8 februarie”, a declarat ÎPS Calinic, arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului.

Concret, preoţii nou hirotoniţi vor solicita sprijinul unui preot cu experienţă clericală cu care vor oficia Taina Sfântului Botez.

Preotul cu mai multă experienţă va fi cel care va introduce copilul în apa sfinţită din cristelniţă. Niciun botez nu va putea fi făcut fără asistenţa unui preot cu experienţă clericală.

De asemenea, înainte de botez, preotul va cere familiei informaţii despre starea de sănătate a bebeluşului, dacă este născut prematur, dacă suferă de anumite boli care i-ar pune în pericol viaţa în timpul scufundării în cristelniţă.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Elevii cu media 10 la Evaluarea Națională și Bacalaureat primesc premii în bani. Ce sume acordă statul în 2026
Elevii care au obținut media 10 la Evaluarea Națională și Bacalaureat vor primi premii în bani din partea statului. Guvernul a aprobat acordarea a 2.000 de lei pentru absolvenții de gimnaziu și 5.000 de lei pentru absolvenții de liceu cu rezultate perfecte. Elevii cu media 10 la Evaluarea Națională și Bacalaureat primesc premii în bani […]
Elevii cu media 10 la Evaluarea Națională și Bacalaureat primesc premii în bani. Ce sume acordă statul în 2026

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
13 iunie 2026
13 iunie 2026