Actualitate

Reacţia ÎPS Teodosie, după ce a primit trei amenzi că nu a stat în carantină

Publicat: 24 ian. 2022
ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, cu busuioc în mână
ÎPS Teodosie a contestat cele trei amenzi și decizia de carantină primită de DSP București

Arhiepiscopia Tomisului a transmis un mesaj, luni, 24 ianuarie, cu privire la amenzile pe care le-ar fi primit ÎPS Teodosie.

„Amenzile date IPS Teodosie sunt ilegale. Din surse oficiale, vă informăm că decizia de carantinare a IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, de către DSP București a sosit în mail-ul personal al IPS astăzi, 24 ianuarie 2022, în jurul orei 13.00. Aceasta i-a fost adusă la cunoștință în jurul orei 15.00, în cadrul unui eveniment la care IPS participa. În măsura în care amenzile date IPS Teodosie sunt reale, căci până acum nu ni s-a comunicat nimic oficial, considerăm că acestea sunt ilegale, fiind date înaintea aducerii la cunoștință a deciziei de carantinare. Ca atare, vor fi contestate”, a transmis, luni după-amiază, biroul de comunicare al Arhiepiscopiei Tomisului.

„E absurd să fii amendat fără să fii vinovat”, a conchis Arhiepiscopia Tomisului.

ÎPS Teodosie, amendat de 3 ori de Poliția Constanța

ÎPS Teodosie a primit trei amenzi pe ziua de luni, în cuantum de 3.000 de lei, după ce a fost găsit pe stradă, deși era obligat să stea în carantină, potrivit Mediafax.

„Luni, în jurul orei 11.00, polițiști din cadrul Secției 3 Constanța au identificat un bărbat, de 66 de ani, care se afla pe strada Arhiepiscopiei din municipiul Constanța, deși pe numele său este instituită măsura carantinării la domiciliu pentru perioada în curs. Persoana în cauză a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 1.000 de lei”, a transmis Poliția Constanța.

Surse locale au declarat pentru Mediafax că este vorba despre ÎPS Teodosie, care ar fi oficiat o slujbă, deși era obligat să stea în carantină, pentru că a intrat în contact cu o persoană confirmată cu virusul SARS-CoV-2.

ÎPS Teodosie, despre coronavirus

Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul (ÎPS) Teodosie, a afirmat că “boala acesta de acum nu este o ficţiune, ci o realitate”. Prelatul s-a referit şi la cei care nu cred în această boală şi le-a transmis că boala vine chiar dacă nu crezi în ea. IPS Teodosie a avut şi un mesaj în legătură cu restricţiile impuse de sărbători.

Arhiepiscopul Tomisului a declarat că a mers la parastasul de 40 de zile al unui tânăr mort de COVID-19.

“A murit un tânăr care are parastas de 40 de zile de boala aceasta de acum pentru că boala nu este o ficţiune, este o realitate, ţin să precizez pentru că mulţi spun nu cred în boală. Nu trebuie să crezi în boală, boala vine fără să crezi în ea, nu trebuie să crezi ca să vină. Vin prietenii lui, m-am bucurat că el şi-a dorit, a avut o legătură spirituală cu mine, venea la rugăciune, s-a spovedit la mine, m-a rugat să am grijă de el, voia să aibă grijă de copii, de tineri, era foarte milos faţă de oamenii nevoiaşi”, a afirmat ÎPS Teodosie.




Comentarii
Adauga un comentariu