Secretarul de stat de la Ministerul Culturii, Cosmin Marcovici, a ţinut să facă unele precizări în cazul unui aşa zis scandal în care ar fi fost implicat. Reproducem mai jos, integral, punctul de vedere emis de Cosmin Marcovici:
„Referitor la aşa-zisul scandal care a apărut astăzi în presă, vreau să fac următoarele precizări necesare pentru a clarifica situaţia şi nu a mai lăsa loc de speculaţii şi scenarii nefondate:
– Nu cunosc niciun detaliu despre acest presupus dosar. Nu am fost chemat niciodată la Poliţie şi nici la Parchet. Astăzi voi cere avocatului meu să verifice existenţa unui astfel de dosar şi în ce stadiu se afla
– Nu am depăşit niciodată limitele cu domnişoara precizată în articol şi în afară de colaborarea necesară prin prisma joburilor nu am interacţionat în afara sediului instituţiei şi a cadrului instituţional
– Nu sunt singurul care a avut acces la calculatoarele instituţiei cât am ocupat funcţia de manager la Opera Iaşi. Din cauza programului încărcat, am permis accesul mai multor persoane la biroul şi implicit la calculatoare şi la conturile personale pentru a putea menţine activitatea instituţiei la parametri normali
Însa, un lucru este clar. Aceste calomnii au apărut imediat după ce am preluat mandatul de secretar de stat. Sunt acuzaţii, aşa cum reiese din articol, din ani trecuţi şi niciodată nu m-a întrebat nimeni nimic. Sunt acuzat de nişte fapte pe care le-aş fi făcut în anul 2016, dar nu pot să nu mă întreb de ce plângerea a fost făcută abia în anul 2018. Apoi, timp de doi ani eu nu am fost anunţat că ar exista o plângere pe adresa mea. În mod absolut ciudat, plângerea a devenit publică exact când am ajuns eu secretar de stat! Sunt simple poveşti cusute cu aţă albă şi mă voi adresa în instanţă pentru a-mi proteja numele pentru care am muncit o viaţă întreaga. Totodată, pentru că nu am nimic de ascuns, instituţiile statului să îşi facă treaba. Sunt convins că vor arăta realitatea: că nu sunt vinovat de nimic”.