Actualitate

Reacția ministrului Sănătății, Nelu Tătaru, după anunțarea bilanțului

Publicat: 11 iul. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Reacția ministrului Sănătății Nelu Tătaru după anunțarea bilanțului
Ministrul Sănătății Nelu Tătaru

Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii, a avut o primă reacţie după anunţarea numărului de cazuri de Covid-19 înregistrate în ultimele 24 de ore. Aceasta a precizat că ne aflăm în „acea transmitere comunitară”.

Reacția ministrului Nelu Tătaru

Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, a precizat faptul că vom avea o creștere ușoară, progresivă, de la o zi la alta. Recomandările privind respectarea măsurilor de protecție rămân încă valabile. În altă ordine de idei, ministrul a declarat că nu se dorește reintroducerea unor noi restricții sau limitarea activităților economice. De aceea, trebuie respectate întocmai regulile și normele de desfășurare a acelor activități.

„Într-o primă perioadă vom avea o creştere uşoară, progresivă, de la o zi la alta şi în funcţie de numărul de teste făcute în zilele respective. Vine o perioadă de weekend în care o să avem un număr de recoltări şi teste mai puţine. Suntem în acea transmitere comunitară. Recomandările rămân aceleaşi, iar rugămintea este ca ele să fie respectate”, a declarat Nelu Tătaru.

„Noi nu vrem să reintroducem niciun fel de alte restricţii sau să limităm alte activităţi economice. În acest moment mergem cu aceleaşi măsuri de relaxare, dar recomandarea este aceea de a respecta regulile şi normele de desfăşurare a acelor activităţi. În măsura în care acest număr de cazuri va creşte exponenţial, nu creştere uşoară de la o zi la alta, sunt şi restricţii care vor fi impuse. Dar nu vrem să ne transformăm într-un stat poliţienesc”, a explicat Nelu Tătaru, întrebat dacă vor urma alte restricţii sau chiar o nouă stare de urgenţă.

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru despre parlamentarii care neagă existenţa coronavirusului

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a oferit o serie de declaraţii despre parlamentarii care neagă existenţa coronavirusului. În cadrul unui interviu la un post de televiziune, ministrul Sănătăţii se plânge de amestecul politicului în domeniul medical. Acesta susţine că acest lucru nu este normal şi sistemul medical ar trebui să fie lăsat în afara politicii.

Prezent în platoul unei emisiuni televizate, ministrul Sănătăţii îşi exprima supărarea faptului că politicul se implica în sistemul medical. Acesta susţine că influenţa politicului s-ar fi văzut prin declararea Curţii Constituţionale din România ca drept neconstituţionale măsurile de carantină, izolare sau internare obligatorie. Acesta explica faptul că, în contextul legislativ actual, medicul este neputincios pentru că nu poate internat bolnavii care au COVID-19.

Componentă medicală care își face cu brio datoria

„În acest moment avem doar componenta medicală care își face cu brio datoria și în aceste condiții în care legal pârghiile nu le mai avem. Nu mai avem legal posibilitatea de a menține un pacient cu o boală transmisibilă cum este infecția cu SARS-COV-2, să-l ținem internat, nu mai avem pârghia să-l ținem în izolare nu mai putem institui carantina.

Și atunci nu facem decât să tratăm un pacient care se prezintă, la unitatea de primire urgențe, să-l internăm, fiind un caz de o gravitate medie-severă. Atunci nu avem refuzul pacientului de a se interna, să-i facem recomandările la un moment dat când situația lui este mai bună și nu mai vrea să stea în spital.

Îi spunem ce poate urma acasă, să-l facem să înțeleagă că ar mai trebui să stea internat, dar nu ne putem opune dorinței lui, să-i spunem ce tratament ar mai fi trebuit să mai urmeze pe parcursul internării, să-i facem recomandările dacă totuși vrea să plece acasă, să-i amintim că dacă în cadrul unei anchete este găsit ca fiind cel care a transmis această infecție intră sub incidența codului penal art 352, să anunțăm DSP-ul și medicul de familie că am externat un caz pozitiv, nevindecat. Ca medic simt această lovitură a polițicului ca pe o ingerință într-un act medical”, a declarat Nelu Tătaru, la Realitatea Plus.

Adauga un comentariu