Fostul președinte Traian Băsescu a declarat astăzi, după publicarea Raportului MCV pe justiție, că i se pare incorectă abordarea Comisiei Europene.
„Totul are o limită. Este ușor să arunci rapoarte despre o țară sau alta, arătând cu degetul numai către țara respectivă. Când noi am avut un acord care vizează un mecanism întâi de cooperare, apoi de verificare. Comisia Europeană l-a transformat într-unul de verificare întâi, apoi de cooperare. Ei au aceleași responsabilități ca noi. Nu i-a pus nimeni să trimită specialiști mediocri la evaluare. Nu i-a pus nimeni să trimită specialiști care, chipurile, evaluează justiția după statistici. Nu i-a interesat pregătirea profesională a magistraților, deși în ultimii zece ani se puteau face politici pentru pregătirea magistraților. Mi se pare incorectă abordarea C.E. Trebuie să-și ia un blam azi când a făcut un raport atât de critic la adresa României. Vă dau scris că în Bulgaria și Croația corupția e mult mai ridicată, dar ei au stat mai disciplinați decât noi, adică s-au supus fără condiții exigențelor legislative ale Comisiei, or nu poți să impui mereu parlamentelor modificările legislative pe care le vor niște funcționari de la Bruxelles. Responsabilitatea o au Parlamentul, Guvernul și Președinția, nu niște funcționari”, a declarat Traian Băsescu.