Rechizitoriu împotriva unor magistrați orădeni

Dezvăluirile pe care le-am făcut în ultimele zile pe CorectNews, preluate și de numeroase alte site-uri, despre calvarul la care sunt supuși copii minori de către procurori și judecători din Oradea, care aveau datoria să-i apere, a stârnit și o reacție a cunoscutului avocat George Papu. Ceea ce fac în continuare nu este decât să public largi extrase din intervenția sa.

„Deși analiza este foarte bună, după părerea mea (se referă la ultima anchetă pe care am publicat-o – n.a.), oarecari subtilități ar putea scăpa cititorului mai puțin familiarizat cu mersul Justiției.

Este evident, nu doar din editorial, dar și din informațiile publice despre cazul penal, că acest abuz a determinat o eroare judiciară, împachetată cu raționamente care la suprafață par solide etc. Nu am să detaliez, a făcut-o deja autorul.

stirilebzi.ro

Preţuri exagerate în magazinele din Vama Veche. Atât poţi cumpăra de 50 de lei!

Stirile PROTV

Unde au putut să ascundă drogurile consumatorii de la festivalul din Mamaia. Comunicau prin emoji

Acele pretinse rele tratamente aplicate minorului (se referă la pretinsele rele tratamente aplicate de către tată – n.a.), cu toată ”strădania” de a le argumenta, au dus, se pare, la aplicarea unor tratamente nu chiar dezirabile minorilor, prin condamnarea celor doi soți. (…)

Dacă cineva are nenorocul să fie trimis în judecată penală, chiar nevinovat, sau ”vinovățel”, șansele să fie condamnat pe nedrept sau excesiv sunt poate mai mari decât cele de a fi declarant nevinovat ori a beneficia de o clemență obiectivă, specifică unor state ale Uniunii, din care facem parte. Printre cauzele unor astfel de erori judiciare revoltătoare cred că mai sunt lipsa de respect față de concetățeni, abuzul de putere, dar mai ales mentalitatea de tip sovietic, represivitatea unui sistem asupra căruia nu exista control, lentoarea si credința ca cei ce au ajuns într-o astfel de funcție au o misiune istorică sau chiar divină.

Lipsa de respect față de concetățean, de cel apropiat, este cred evidentă, întâlnită aproape în orice domeniu al autorității publice. În cazul instanțelor penale se manifestă simplu: cine ajunge în fata unei instanțe penale e tratat ca un lepros… a făcut el ceva, dacă a fost trimis în judecată… până se lămurește contrariul, pierderile sunt prea mari (bani cu titlu de speze judiciare, stres si consum nervos, pierdere de timp, însemnând ani…)

Abuzul de putere nu mai necesita comentarii, vreau doar să subliniez că judecătorilor li s-a inoculat idea că sunt mici dumnezei … procurorii și polițiștii niște arhangheli și îngeri care fac bine orice ar face… Dar ca un corolar, cred că Justiția, cel puțin cea penală are caracteristici represive de netăgăduit. Și totul pleacă de la mentalitatea sovietică adânc, implementată într-o țară care folosește și aplică termenul ”democrație”, cum se înțelegea înainte de 1989. Poate această mentalitate opresivă, de tip sovietic ce se observă în manifestarea puterii în general este singura ”vinovată” (voința politică generează legi inechitabile, măsuri ineficiente, suveranitatea judecătorilor astfel de soluții, de neconceput în țările cu tradiție democratică, unde măsurile neprivative de libertate, alăturate unor măsuri preventive si /sau reparatorii primează). Mentalitatea sovietică pe care o observăm în sfera puterii înseamnă lenea de a construi, analiza, cerceta, a munci. Nu avem strategii coerente de prevenție, modificăm cifrele la pedepse … când se întâmplă o catastrofă sau chiar un incident se implică ”penalul”, care are reacții disproporționate. Din lene se însușesc copy-paste argumentele procurorilor, care de multe ori au copiat integral motivația polițiștilor de caz. De ce să muncească judecătorul la argumente contrare acuzării ? Pentru niște inculpați ? Dacă judecătorii nu fac asta, ce ne așteptăm de la public ? Să intre oamenii la pușcărie, cu familiile lor, să le ia tot ce au, chiar dacă nu au legătură cu fapta respectivă să putrezească în închisoare… cam asta e și mentalitatea publicului.

Deși prin intrarea la pușcărie, care este de fapt o dorită moarte, mascată însă, nu se construiesc autostrăzi, nu se returnează activele vândute pe nimic și nici nu se creează o stare de fericire populară … Un întreg lanț al slăbiciunilor, care dacă nu se modifică, de sus în jos și invers rămânem acei vecini în Europa pe care nu și-I dorește nimeni în apropiere…”.

Această analiză se constituie ca un rechizitoriu sui generis al actelor și faptelor săvârșite cu rea intenție sau din lipsă de profesionalism de unii procurori și judecători din Oradea, pe mâna cărora a încăput situația dramatică a unor copii minori dintr-o familie în care soții s-au despărțit, iar copiii au devenit obiect de dispută. Ce obligație aveau procurorii și judecătorii, cărora, pe parcurs, li s-au adăugat și unii polițiști? O obligație elementară. Aceea de a acorda prioritate absolută intereselor minorilor. De a face în așa fel încât divorțul părinților acestora să producă efecte cât mai puțin dureroase. Așa-zișii magistrați, din motive greu de înțeles, și-au abandonat însă menirea. Iar rezultatul este că, timp de peste 11 ani, copiii au fost literalmente chinuiți, iar în prezent doi oameni nevinovați, tatăl acestora și noua sa soție, sunt condamnați la ani grei de închisoare cu executare, securea definitivă urmând să cadă peste câteva zile. Între altele, un al treilea copil, care nu are decât câțiva ani, rezultat din noua căsătorie a tatălui, ar urma să rămână și el pe drumuri, în urma gravei erori judiciare. Este absolut impresionant modul în care a reacționat în fața acestor abuzuri presa din Oradea și cred că redacțiile respective trebuie la rândul lor susținute mediatic. Pentru că și împotriva acestora se exercită presiuni, invocându-se autoritatea puterii judecătorești. De aceea, am solicitat Clubului de Presă – și insist în acest sens – ca membrii săi să-și manifeste solidaritatea față de colegii din Oradea. Să încercăm să contribuim cu toții, cât încă nu e prea târziu, la salvarea a ceea ce se mai poate salva din existența unei familii atât de traumatizate în ultimii 11 ani.