Prima pagină » Actualitate » Rectificarea bugetului de stat pe anul 2025! Lista cu sumele tăiate şi cu cât au fost suplimentate creditele bugetare
Rectificarea bugetului de stat pe anul 2025! Lista cu sumele tăiate şi cu cât au fost suplimentate creditele bugetare

Rectificarea bugetului de stat pe anul 2025! Lista cu sumele tăiate şi cu cât au fost suplimentate creditele bugetare

29 sept. 2025, 22:00,
Redacția BZI în Actualitate

Ministerul Finanţelor a publicat, luni, Proiectul Ordonanţei de Urgenţă cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2025. Proiectul prevede că veniturile bugetului general consolidat se majorează, per sold, cu suma de 3,23 miliarde lei, cheltuielile bugetului general consolidat se majorează, pe sold, cu suma de 27,81 miliarde lei, iar deficitul bugetului general consolidat creşte cu 24,579 miliarde lei. Măsurile ar urma să genereze un deficit bugetar de 8,4% din PIB. Guvernul condus de Ilie Bolojan a tăiat de la Preşedinţie 17,5 milioane de lei şi 8 milioane de la CCR. Este „un demers important, într-un moment în care provocările economice sunt reale şi nu pot fi ignorate”, a declarat ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, după ce a fost publicat proiectul recrificării bugetare.

Conform proiectului, au fost suplimentate creditele bugetare la Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministerul Energiei, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului, Autoritatea Electorală Permanentă, Ministerul Educaţiei şi Cercetării, SRI, Ministerul Justiţiei, arată proiectul de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2025. De asemenea, s-au tăiat bani de la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Transporturilor, Ministerul Finanţelor, Ministerul Afacerilor Interne, SGG şi STS.

Lista cu sumele tăiate şi cu cât au fost suplimentate creditele bugetare

Administraţia Prezidenţială – 17.500.000 lei;
Senat – 15.491.000 lei;
CDEP +8.500.000 lei;
ICCJ – 44.703.000 lei;
Senat – 15.491.000 lei;
CDEP +8.500.000 lei;
ICCJ -44.703.000 lei;
Curtea Constituţională a României – 8.742.000 lei;
Curtea de Conturi – 23.939.000 lei;
Consiliul Concurenţei – 7.567.000 lei;
SGG -145.945.000 lei;
MAE – 48.485.000 lei;
Ministrul Dezvoltării + 2.473.000.000 lei;
Ministrul Finanţelor – 668.269.000 lei;
Ministrul Justiţiei +87.714.000 lei;
Ministerul Apărării Naționale (MApN) + 377.091.000 lei;
MAI – 164 de milioane de lei;
Ministerul Muncii + 5,5 miliarde de lei;
Ministerul Agriculturii + 1,2 miliarde de lei;
Ministerul Transporturilor– 1,84 miliarde de lei;
MAI – 164.820.00 lei;
Ministerul Muncii +5.516.028.000 lei;
MADR +1.222.144.000 lei;
Ministerul Educaţiei + 1 miliard de lei;
Ministerul Sănătăţii – 2,6 miliarde de lei;
Ministerul Culturii +27.956.000 lei;
Ministerul Public – 3.695.000 lei;
ANI +10 milioane lei;
Ministerul Economiei + 416 milioane lei;
Ministerul Energiei +1 miliard;
SRI +96.140. 000 lei;
SIE – 4.730.000 lei;
SPP +9.960.000 lei;
STS –127.560.000 lei.

Alexandru Nazare, despre rectificarea bugetară

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a declarat luni seara, după ce a fost publicat proiectul recrificării bugetare, că este „un demers important, într-un moment în care provocările economice sunt reale şi nu pot fi ignorate”. Oficialul a mai transmis că se asigură că statul îşi poate îndeplini toate obligaţiile, în mod corect şi la timp.

„Astăzi am publicat rectificarea bugetară – un demers important, într-un moment în care provocările economice sunt reale și nu pot fi ignorate. Este un act de responsabilitate, prin care ne asigurăm că statul își poate îndeplini toate obligațiile, în mod corect și la timp”, a scris Alexandru Nazare într-un mesaj, postat luni seara pe contul său de Facebook.

Potrivit Ministerului Finanţelor, veniturile bugetului general consolidat se majorează, per sold, cu suma de 3.230,6 milioane lei, cheltuielile bugetului general consolidat se majorează, pe sold, cu suma de 27.810,2 milioane lei, iar deficitul bugetului general consolidat creşte cu 24.579,6 milioane lei.

a) Veniturile bugetului de stat pe anul 2025, se diminuează per sold cu suma de 1.812,7 milioane lei

Influenţele se reflectă, în principal, pe următoarele categorii de venituri:

– Impozit pe profit – 1.414,6 milioane lei, influenţă dată de evoluţia încasărilor comparativ cu programul stabilit, atât la impozitul pe profit de la agenţii economici cât şi la impozitul pe profit de la băncile comerciale;

– Alte impozite pe profit, venit şi câştiguri din capital de la persoane juridice: +1.268,0 milioane lei. Majorarea se datorează încasărilor situate peste programul stabilit la impozitul pe venitul microîntreprinderilor precum şi la impozitul pe dividende de la persoane juridice;

– Impozit pe venit şi salarii: 1.871,2 milioane lei per sold, din care +1.682,9 milioane lei impozit pe venit şi -188,4 milioane lei cote defalcate din impozitul pe venit. Impozitul pe venit de +1.682,9 milioane lei este susţinut în principal de sporul încasărilor din impozitul pe veniturile din dividende, urmare a majorării cotei de impozit de la 8% la 10% (art. LXIV din O.U.G 156/2024).
– Taxa pe valoarea adăugată: -2.443,9 milioane lei per sold, din care -1.941,9 milioane lei venituri din taxa pe valoare adăugată, iar +502,1 milioane lei sume defalcate din taxa pe valoare adăugată. Diminuarea veniturilor din taxa pe valoare adăugată se datorează evoluţiei înregistrate de încasările din TVA comparativ cu programul stabilit, atenuată parţial de impactul pozitiv de 5.950,3 milioane lei al modificărilor legislative adoptate prin Legea nr. 141/2025;

– Accize: +513,6 milioane lei, influenţă dată de evoluţia încasărilor din accize coroborată cu efectul majorării nivelului accizelor la benzină, motorină, alcool şi produse din tutun şi al instituirii accizelor la vinurile liniştite prin Legea nr. 141/2025;

– Alte impozite şi taxe generale pe bunuri şi servicii: -914,6 milioane lei, diminuare datorată măsurii privind restituirea contribuţiei la Fondul de Tranziţiei Energetică (O.U.G. nr. 33/2025), atenuată parţial de majorarea veniturilor provenite din impozitul specific pe cifra de afaceri realizată de agenţii economici din sectoarele petrol si gaze naturale (O.G. nr. 3/2025) şi impozitul pe cifra de afaceri realizată de instituţiile de credit (Legea nr. 141/2025);
– Taxa pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor sau pe desfăşurarea de activităţi +500,0 milioane lei, majorare ce reprezintă efectul estimat al taxării jocurilor de noroc (Legea nr. 141/2025);

– Impozit pe comerţ exterior şi tranzacţiile internaţionale: +445,4 milioane lei; – Contribuţii de asigurări sociale: -776,6 milioane lei, influenţă dată de evoluţia încasărilor comparativ cu programul stabilit;
– Venituri nefiscale: -2.240,7 milioane lei. Diminuarea veniturilor se datorează încasărilor situate sub programul stabilit la veniturile din dividende de la societăţi şi companii naţionale şi la veniturile din ajutoare de stat recuperate;
– Venituri din capital: +265,4 milioane lei;

– Sume primite de la UE/alţi donatori în contul plăţilor efectuate şi prefinanţări: -802,3 milioane lei;
– Sume aferente asistenţei financiare nerambursabile alocate pentru PNRR: +2.196,3 milioane lei.

b) Cheltuielile bugetului de stat pe anul 2025, se majorează, per sold, cu suma de 23.352,1 milioane lei

Influenţele pe principalele naturi de cheltuieli ale bugetului de stat se prezintă astfel:

– Cheltuielile de personal se majorează, per sold, cu 696,3 milioane lei;

– Cheltuielile cu bunuri şi servicii se majorează cu 321,4 milioane lei;

– Cheltuielile cu dobânzile cresc cu 12.088,2 milioane lei;

– Cheltuielile cu subvenţiile se majorează cu 531,6 milioane lei;

– Transferurile între unităţi ale administraţiei publice se majorează cu 4.345,1 milioane lei;

– Cheltuielile cu asistenţa socială cresc cu 3.341,4 milioane lei;
– Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile postaderare 2014 – 2020 şi din fondul de modernizare se diminuează cu 150,1 milioane lei;

– Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile postaderare 2021- 2027 se diminuează cu 3.974,7 milioane lei;– Alte cheltuieli scad cu 478,4 milioane lei;

– Proiecte cu finanţare din sumele reprezentând asistenţa financiară nerambursabilă aferentă PNRR se majorează cu 2.774,3 milioane lei;

– Proiecte cu finanţare din sumele aferente componentei de împrumut a PNRR se majorează cu 5.371,9 milioane lei;

– Fonduri de rezervă se majorează cu 500,0 milioane lei;

– Cheltuieli aferente programelor cu finanţare rambursabilă se diminuează cu 318,9 milioane lei;

– Cheltuielile de capital se diminuează cu 2.069,1 milioane lei.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
22 decembrie 2025
22 decembrie 2025