Prima pagină » Eveniment-Social » Rectorul USV Iaşi prezintă raportul cu privire la starea Universităţii în 2021 – EXCLUSIV FOTO, VIDEO

Rectorul USV Iaşi prezintă raportul cu privire la starea Universităţii în 2021 – EXCLUSIV FOTO, VIDEO

20 apr. 2022, 11:16, 1 ,
în Eveniment-Social

Prof. univ. dr. ing. Gerard Jităreanu alături de echipa managerială a USV Iaşi prezintă astăzi, 20 aprilie 2022, începând cu ora 14.30, în Aula Magna, raportul privind starea instituţiei de învăţământ superior. Astfel, vor fi oferite detalii de: planurile pentru dezvoltarea administrativă, instituţionala, de cercetare, ştiinţifică şi academică.

Pe de altă parte, vor fi prezentate puncte plecând de la: reamenajarea peisagistică a campusului şi zonelor din jurul corpurilor de clădiri şi a campusului USV Iaşi, investiţii în infrastructura educaţionala şi de cercetare, proiectele de ţin de realizarea a doua spaţii destinate promovării produselor realizate în cadrul laboratoarelor, respectiv de prezentare a produselor de vinificaţie.

Pe de altă parte, subiecte avute în vedere vor fi şi cele legate de proiectele pentru studenţi, cele antreprenoriale, respectiv de cercetare şi practica destinate acestora.

 

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Incident la Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” din Timișoara. Un elev de 13 ani a apărut într-o fotografie cu un cuțit într-o sală de clasă
Polițiștii verifică un incident la Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” din Timișoara, după apariția online a unei fotografii în care un elev de 13 ani ține în mână un cuțit. Un elev de 13 ani de la Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” din Timișoara a fost identificat de polițiști după ce pe o platformă de socializare a […]
Incident la Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” din Timișoara. Un elev de 13 ani a apărut într-o fotografie cu un cuțit într-o sală de clasă
Comentarii
  • O asa zisa universitate care organizeaza inscrieri la admitere timp de 2 luni pe baza de dosare si accepta tot ce nu primesc altii, doar doar sa si completeze locurile si sa nu ramana pe drumuri dascalii, despre asta vorbim. JJ, Sulea si Paul sa traiasca!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
24 octombrie 2026
24 octombrie 2026