Red Bull a găsit vinovatul în scandalul cu conotaţie sexuală în care a fost implicat directorul general al echipei de Formula 1.
Acuzaţiile la adresa acestuia au fost respinse, în schimb angajata de la care a pornit scandalul a fost suspendată chiar înaintea Marelui Premiu al Arabiei Saudite.
Angajata Red Bull care l-a acuzat pe şeful echipei de Formula 1 a fost suspendată
Angajata Red Bull, care l-a acuzat pe Christian Horner de comportament neadecvat, ar fi trimis jurnaliştilor, dar şi oficialilor din cadrul FIA şi conducătorii diferitelor echipe un email anonim, dând acces la un fişier din Google Drive. Acolo ar fi fost stocate capturi de ecran, mesaje şi fotografii care îl incriminau pe directorul Red Bull, care este căsătorit cu fosta membră a Spice Girls, Geri Halliwell.
Imaginile nu au putut fi însă autentificate, aşa că angajata celei mai puternice echipe din Formula 1 a fost suspendat cu plata integrală a salariului.
Femeia a primit o scrisoare legală din partea echipei şi are acum cinci zile lucrătoare pentru a face apel împotriva rezultatului anchetei.
Nu este singurul scandal care zguduie Formula 1 în această perioadă. Piloţii au fost şocaţi să afle că preşedintele Federaţiei Internaţionale de Automobilism, Mohammed Ben Sulayem, este anchetat de comisia de etică. Acesta este acuzat că a încercat să găsească o cale pentru a nu omologa circuitul din Las Vegas şi că cerut ca Fernando Alonso să fie scutit de o penalizare anul trecut, în Arabia Saudită.
Sezon spectaculos al Formulei 1. Marile schimbări din acest an
Sezonul din acest an al Formulei 1 se anunță a fi unul spectaculos. Cu o serie de schimbări majore, fanii sunt pregătiți să fie martorii unui spectacol senzațional pe circuitele lumii.
În primul rând vom avea parte de cel mai lung sezon. 22 de curse am avut anul trecut, însă stagiunea exist:entă va mai adăuga însă una. Marele premiu al Chinei!
Acesta nu a mai fost organizat de la izbucnirea pandemiei de COVID19. Circuitul de la Shanghai este spectaculos. Aici avem 56 de tururi de efectuat pe o distanță totală de puțin peste 305 kilometri.
Circuitul de la Imola va reveni, după ce anul trecut cursa a fost suspendată din cauza inundațiilor. Încă din 1980 se aleargă pe acest circuit renovat de mai multe ori. Are 20 de curbe şi o lungime de puțin peste 5 kilometri. Anual aproape 75 de mii de spectatori asistă aici la spectacolul formula 1.
O altă noutate în acest an este legată de programul curselor. Piloții vor avea două mari pauze.
Pe lângă bine-cunoscuta perioadă de odihnă din vară, va mai apărea una între septembrie și octombrie. Astfel, echipele vor avea șansa de a-și dezvolta monoposturile pentru finalul sezonului.
În plus, anul acesta primele două curse ale sezonului din Bahrain, respectiv Arabia Saudită picau în timpul sărbătorii religioase a Ramandanului.
Astfel, cursa de la Jeddah va avea loc sâmbătă, începând cu ora 19:00.