Vizita de stat a regelui Charles al III-lea al Marii Britanii, prevăzută să aibă loc de duminică până miercuri, a fost ‘amânată’, ‘ţinând cont de anunţarea unei noi zile de acţiune naţională împotriva reformei pensiilor’ marţi, 28 martie, a comunicat vineri Palatul Elysee, transmite AFP, conform AGERPRES. Decizia ‘a fost luată de către guvernele francez şi britanic, după o discuţie telefonică între Preşedintele Republicii şi Rege în această dimineaţă, pentru a-l putea primi pe Majestatea sa, regele Charles al III-lea, în condiţii ce corespund relaţiei noastre de prietenie’, scrie preşedinţia franceză într-un comunicat, promiţând o reprogramare a vizitei ‘în cel mai potrivit termen’.
Vineri dimineaţă, 24 martie, ministrul de interne Gérald Darmanin declara că 4.000 de poliţişti şi jandarmi sunt mobilizaţi pentru vizita lui Charles al III-lea. ‘Suntem pregătiţi să-l primim în condiţii excelente’ pe suveranul britanic, dădea el asigurări la postul CNews.
Potrivit ministrului, ‘nu există ameninţări teroriste’.
‘Poate exista pe ici, pe colo, voinţa – pentru că va fi mediatică – de a-şi face cunoscută revendicarea, fie ea de ecologie radicală sau contra (reformei) pensiilor, dar nu am documentat nimic în plus’, a explicat el.
Charles al III-lea urma să ajungă duminică în Franţa, fiind prima sa vizită de stat în calitate de suveran
Charles al III-lea urma să efectueze de duminică până miercuri în Franţa prima sa vizită de stat în calitate de suveran. Luni, el urma să meargă la Senat pentru un discurs în faţa parlamentarilor francezi, înaintea unui dineu de stat la Palatul Versailles. Monarhul britanic avea prevăzută şi o deplasare la Bordeaux, în sud-vestul Franţei.
O ştire AFP scria că furia socială provocată de reforma pensiilor ameninţă să perturbe vizita lui Charles al III-lea, pe care lideri sindicali spun că o au ‘în vizor’.
‘Vom continua să ne mobilizăm (contra reformei) şi această vizită va fi în vizorul nostru’, au avertizat Mathieu Obry (Confederaţia Generală a Muncii, CGT) şi Yvan Fort (Forţa Muncitoreasă) în cotidianul Sud-Ouest.
‘E aproape sigur că regele nu va putea să ia tramvaiul’ la Bordeaux aşa cum intenţiona, a anticipat Pascal Mesgueni, membru al sindicatului regiei de transport locale.
Emmanuel Macron ‘se simte cu siguranţă mai în largul lui cu monarhii decât cu aleşii poporului cărora le neagă dreptul de vot la reforma sa a pensiilor’, a acuzat Ian Brossat, purtător de cuvânt al Partidului Comunist Francez, după adoptarea ‘cu forcepsul’ a acestei legi prin asumarea răspunderii guvernului.
Senatorul socialist Rémi Cardon a observat laconic, la rândul său, că ‘nu va exista o baie de mulţime’ a lui Charles al III-lea şi Emmanuel Macron.
Chiar dacă prefectul de poliţie din Paris, Laurent Nunez, s-a declarat ‘foarte senin’ în privinţa vizitei, palatul Buckhingham păstrează totuşi un ochi îngrijorat asupra manifestaţiilor, a scris Daily Mail, evocând precauţii logistice suplimentare.