Prima pagină » International » Regele Harald al Norvegiei este grav bolnav. Familia regală și-a anulat toate evenimentele

Regele Harald al Norvegiei este grav bolnav. Familia regală și-a anulat toate evenimentele

27 aug. 2026, 23:10,
Andreea Ciobanu în International

Casa Regală a Norvegiei a anunțat joi, 27 august, că starea de sănătate a regelui Harald, în vârstă de 89 de ani, s-a deteriorat semnificativ pe durata internării în spital. Situația sa medicală este catalogată în acest moment drept „foarte gravă”.

Mai mulți membri ai familiei regale, văzuți la spital

În urma acestor evoluții îngrijorătoare, membrii importanți ai familiei regale au luat măsuri imediate. Prințul moștenitor Haakon, cel care preia, de obicei, îndatoririle de stat în lipsa suveranului, alături de regina Sonja, soția lui Harald, au decis să își anuleze toate evenimentele și angajamentele oficiale programate pentru această perioadă, pentru a fi alături de monarh, relatează Agerpres.

Totodată, mai mulți membri ai familiei regale, printre care prințul moștenitor și regina, au fost văzuți sosind la Spitalul Universitar din Oslo, unde este tratat regele, potrivit presei norvegiene.

Premierul Jonas Gahr Støre și-a anulat joi o vizită în Germania din cauza stării de sănătate a monarhului.

„Întreaga națiune este alături de noi și îi transmite gânduri bune regelui și întregii familii regale”, a declarat șeful Guvernului pentru presă.

Președintele Parlamentului din Norvegia, Masud Gharahkhani, și-a întrerupt vizita oficială în Islanda și se întoarce în Norvegia. De asemenea, membrii Comisiei pentru Afaceri Externe și Apărare au anunțat că vor reveni în țară din Coreea de Sud.

Cel mai în vârstă șef de stat din Europa

Suveranul norvegian, care este în prezent cel mai în vârstă șef de stat din Europa, se află sub strictă supraveghere medicală de mai bine de o săptămână. El a fost spitalizat pe data de 17 august, reprezentanții palatului precizând la momentul respectiv că regele primește tratament de specialitate pentru o infecție bacteriană depistată în sânge.

În 2024, regele a anunțat că își va reduce numărul activităților oficiale, ținând cont de vârsta sa, însă a exclus posibilitatea abdicării, afirmând că jurământul depus în calitate de monarh este pe viață.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Acciza la motorină scade cu 20% în perioada 16-31 august. Ministerul Finanțelor anunță o măsură temporară
Acciza la motorină va fi redusă cu 20% în perioada 16-31 august 2026. Ministerul Finanțelor anunță o intervenție temporară și reevaluări la fiecare două săptămâni. Ministerul Finanțelor a anunțat reducerea temporară a accizei la motorină cu 20%, măsură care se aplică în perioada 16-31 august 2026. Decizia vine după creșterea semnificativă a cotațiilor internaționale pentru […]
Acciza la motorină scade cu 20% în perioada 16-31 august. Ministerul Finanțelor anunță o măsură temporară

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
29 august 2026
29 august 2026