Prima pagină » International » Regimul de la Teheran nu iartă nimic! Nepoata ayatollahului Ali Khamenei a fost arestată

Regimul de la Teheran nu iartă nimic! Nepoata ayatollahului Ali Khamenei a fost arestată

27 nov. 2022, 23:30,
în International

Autorităţile iraniene au arestat-o pe nepoata ayatollahului Ali Khamenei, Farideh Moradkhani, după ce ea a denunţat reprimarea protestelor antiguvernamentale din Iran şi a calificat puterea de la Teheran drept ”regim asasin”, a declarat sâmbătă fratele său, potrivit AFP.

O cunoscută activistă, Farideh Moradkhani este fiica sorei lui Ali Khamenei care în anii ’80 a fugit împreună cu familia sa în Irak. Tatăl său, şeicul Ali Tehrani, decedat în octombrie, a fost un opozant al şahului Iranului, devenind apoi un critic al Republicii Islamice Iran.

Farideh Moradkhani a fost arestată miercuri după ce a fost convocată la biroul procurorului, a scris pe Twitter fratele ei, Mahmoud Moradkhani. Acesta a distribuit pe aceeaşi reţea de socializare şi o înregistrare video în care sora sa condamnă ”represiunea violentă” din Iran şi inacţiunea comunităţii internaţionale căreia îi cere să rupă legăturile cu Teheranul.

Aceeaşi nepoată a lui Khamenei a mai fost arestată şi la începutul anului, după ce a salutat-o pe Farah Diba, văduva şahului înlăturat de la putere de revoluţia islamică din 1979.

Un ONG denumit Human Rights Activists News Agency (HRANA), care-şi desfăşoară activitatea din SUA, a confirmat arestarea lui Farideh Moradkhani, adăugând că ea riscă acum 15 ani de închisoare.

În Iran continuă protestele începute în luna septembrie după ce o tânără în vârstă de 22 de ani a decedat în arestul poliţiei morale, ea fiind reţinută pentru că nu ar fi purtat corect vălul islamic.

Guvernul de la Teheran acuză statele occidentale, în special SUA, că alimentează revolta pentru a obţine o schimbare de putere în Iran.

Peste 14.000 de persoane au fost arestat de la începutul mişcării contestatare, potrivit ONU. Conform unui bilanţ al ONG-ului Iran Human Rights (IHR), care activează din Norvegia, cel puţin 416 persoane au fost ucise în reprimarea protestelor, dintre care peste 90 pe 30 septembrie în capitala provincială Zahedan în timpul manifestaţiilor provocate de violul asupra unei adolescente imputat unui poliţist.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Bilanțul provizoriu al cutremurului din Venezuela indică zeci de morți și sute de răniți, dar SUA avertizează că numărul victimelor ar putea fi devastator
Două seisme extrem de puternice, produse la interval de doar câteva zeci de secunde, au zguduit violent nordul Venezuelei, provocând prăbușirea mai multor clădiri, blocarea infrastructurii critice și un val de panică generalizată. Până în acest moment, autoritățile au confirmat oficial decesul a cel puțin 32 de persoane și rănirea altor 700, însă operațiunile de […]
Bilanțul provizoriu al cutremurului din Venezuela indică zeci de morți și sute de răniți, dar SUA avertizează că numărul victimelor ar putea fi devastator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
27 iunie 2026
27 iunie 2026