Prima pagină » Actualitate » Regretele fostului președinte Traian Băsescu la 73 de ani
Regretele fostului președinte Traian Băsescu la 73 de ani

Regretele fostului președinte Traian Băsescu la 73 de ani

03 nov. 2024, 22:00, 2 ,
în Actualitate

Traian Băsescu împlinește 73 de ani. Fostul președinte al României s-a născut la data de 4 noiembrie 1951 în casa familiei din Basarabi, județul Constanța. Tatăl și mama lui Traian Băsescu s-au cunoscut după ce tânărul ofițer Băsescu a fost repartizat în 1949 la Regimentul 18 de Tancuri din Basarabi. Ca în fiecare an, fostul preşedinte îşi va sărbători ziua de naştere alături de familia sa.

Traian Băsescu împlineşte 73 de ani

Fostul președinte a absolvit Facultatea de Navigaţie din cadrul Institutului de Marină „Mircea cel Bătrân” din Constanţa, în anul 1976. A fost bursier la cursurile avansate de management în industria transportului maritim, organizate de Academia Navală Norvegiană, pe care le-a absolvit, ca şef de promoţie, în anul 1995.

Între 1981-1987 a fost comandant de navă în cadrul flotei comerciale a RSR. Între anii 1984-1987 a fost comandantul petrolierului Biruința. Iar din 1987 a făcut parte din reprezentanța Navrom la Anvers.

Activitatea profesională și politică a fostului președinte

În anul 1989 a devenit director general al Inspectoratului pentru Navigație Civilă în cadrul Ministerului Transporturilor, în cabinetul Dăscălescu, funcție pe care a îndeplinit-o până la Revoluția din 22 decembrie 1989.

În primul guvern de după Decembrie 1989, Guvernul Petre Roman, Traian Băsescu a ocupat funcția de subsecretar de stat în Ministerul Transporturilor.

La alegerile legislative din 1992 a fost ales deputat de Vaslui din partea FSN (1992 – 1996). În cadrul parlamentului a deținut funcția de vicepreședinte al Comisiei de Industrie și Servicii a Camerei Deputaților.

În 1996 a fost director coordonator al campaniei electorale a lui Petre Roman, candidatul Partidului Democrat la președinția țării.

Traian Băsescu a fost numit din nou ministrul al Transporturilor, de data aceasta în Guvernul Victor Ciorbea. A fost ministrul Transporturilor și în guvernele Guvernul Radu Vasile și Guvernul Mugur Isărescu.

Traian Băsescu și-a recunoscut greșelile

Traian Băsescu a numit-o pe Laura Codruța Kovesi de două ori în fruntea Parchetului General, în anul 2006, când Koveși avea doar 33 de ani. Apoi, Traian Băsescu a reconfirmat-o pe Koveși la conducerea Parchetului General în anul 2009, deși avizul consultativ al Consiliului Superior al Magistraturii era negativ.

Mai mult, în 2013, Traian Băsescu a numit-o pe Koveși șefă la Direcția Națională Anticorupție (DNA). În timpul mandatului Laurei Codruța Koveși, procurorii DNA au trimis în judecată mai mulți apropiați ai fostului președinte.

Traian Băsescu: Puterea e la fel de periculoasă ca și corupția

Traian Băsescu declarase în 2018, că regretă că a numit-o pe Kovesi la șefia DNA, uitând de un lucru: anume că puterea îți ia mințile.

„Binomul va mai rezista cât timp va mai fi acest tandem Kovesi-Lazăr, dar, pe urmă, sunt convins că președinții vor învăța din aceasta experiență, când se va mai pune problema numirilor: două instituții bugetare care hotărăsc să stăpânească clasa politică. Va trebui să avem în vedere, de acum, un sistem de control al puterilor”.

Fostul președinte a recunoscut că a greșit: „Aici eu am greșit, legea spune două mandate de câte trei ani, am făcut-o pe Kovesi procuror general de două ori, și m-am bătut pentru ea să fie la șefia DNA. Am greșit, nu am luat în considerare faptul că puterea îți ia mințile, e la fel de periculoasă ca și corupția, când vrei să-ți exerciți puterea zi și noapte. Eu am avut sentimentul de putere, știu ce înseamnă și știu că trebuie să-ți stăpânești tentația de a avea putere. Puterea nu trebuie exercitată discreționar, ci cu fermitate și respectând legea”, declarase Traian Băsescu, după plecarea de la Palatul Cotroceni.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Directorul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), avertisment șocant pentru populație! Noua alertă globală, febra hemoragică fără tratament!
Directorul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), avertisment șocant pentru populație! Noua alertă globală, febra hemoragică fără tratament! Șeful OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a avertizat ieri, 18 mai 2026, că suntem amenințați de vremurile periculoase pe care le trăim. Acesta a declarat o urgență internațională de sănătate publică în Congo și Uganda, după descoperirea unui focar […]
Directorul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), avertisment șocant pentru populație! Noua alertă globală, febra hemoragică fără tratament!
Comentarii
  • Basescu = 10 ani irositi pentru Romania
    Iohannis = alti 10 ani irositi pentru Romania

  • L-am votat si nu imi pare rau desi putea sa dea afara peste jumatate din bugetari dar s-a multumit sa le scada salariile cu 25% timp de 2 ani. Trebuia sa fie mai dur cu bugetarii. Ce asteptari puteai avea de la el? Sa joace golf? Sa inchida ochii la privatizari dezastruoase asa cum a facut Iliescu cand il avea premier pe Nastase?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
20 mai 2026
20 mai 2026