Actualitate

Regulile pentru profesori și elevi, publicate în Monitorul Oficial. Ce se va întâmpla de luni

Publicat: 12 sept. 2020
elevi cu mască pe față, în clasă
Patru elevi, de la școli diferite din București au fost confirmaţi cu COVID-19

Regulile pentru profesori și elevi, în ceea ce privește școala online, au fost publicate în Monitorul Oficial. Ce responsabilități vor avea dascălii și școlarii, dar și părinții, la început de an școlar 2020 – 2021.

Vineri seara, a fost publicat un ordin de ministru în Monitorul Oficial. Astfel, Ministerul Educației a anunțat regulile, cu doar 3 zile înainte de începerea școlii.

Printre reguli: profesorii nu mai pun note fără acordul părinților

Responsabilitățile stabilite prin acest ordin de la Ministerul Educației se împart între profesori, elevi, și părinți, dacă elevii sunt minori.

“Prin participant la activitățile desfășurate prin intermediul tehnologiei și al internetului se înțelege: cadrul didactic, preșcolarul, elevul, părintele, tutorele legal instituit sau susținătorul legal al elevului minor sau un membru al familiei în grija/supravegherea căruia este încredințat elevul minor”, scrie în ordinul publicat în Monitorul Oficial.

Școala începe în 14 septembrie, iar, în zonele cu un număr ridicat de infecții cu noul virus, cursurile se vor preda online. Ministerul Educației a stabilit un set de reguli pentru buna practică a acestei activități. Iată ce se stipulează în documentul oficial:

“Participanții la activitățile de învățare desfășurate prin intermediul tehnologiei și al internetului au următoarele obligații:

• a) răspund pentru toate mesajele, videoclipurile, fișierele expediate sau pentru orice alte materiale prelucrate prin utilizarea aplicației/platformei educaționale informatice;

• b) de a utiliza aplicația/platforma educațională informatică doar în conformitate cu prevederile legale;

• c) de a nu înregistra, disemina, folosi informații, care conțin date cu caracter personal, în alt mod care excede scopului prelucrării acestor date.

Unul dintre principiile “care guvernează procesul didactic prin activități-suport pentru învățarea prin intermediul tehnologiei și al internetului” este cel care prevede “participarea și responsabilitatea părinților”. Spre deosebire de “instrucțiunea” care a reglementat în primăvară predarea online, în această metodologie nu există obligativitatea pentru părinți de a asigura elevilor instrumentele pentru participarea la orele online, formularea folosită acum fiind “asigură participarea copiilor”.

Temele pe care le au de rezolvat elevii să fie creative

Ministrul Educației a mai notat în document ca temele pe care le au de rezolvat elevii să fie creative. De asemenea, s-a mai stabilit că acestea nu trebuie să consume prea mult timp școlarilor.

“În elaborarea sarcinilor de lucru trebuie să se urmărească respectarea particularităților de vârstă ale elevilor în ceea ce privește resursa de timp, nivelul de înțelegere al acestora și gradul de dificultate a itemilor.

Sarcinile de lucru trebuie să fie creative, să nu conducă la pierderea interesului elevilor față de învățare, la oboseală fizică și emoțională, la reducerea timpului destinat unor activități recreative, familiale sau comunitare, inclusiv a timpului destinat somnului, alimentației etc”, este notat în actul oficial.

Este pentru prima oară când Ministerul Educației reglementează, printr-un document oficial, maniera în care se acordă teme elevilor. În plus, se introduce și o nouă măsură: notele nu se vor mai acorda elevilor, fără acordul părinților.

“În cadrul activităților de predare-învățare-evaluare prin intermediul tehnologiei și al internetului, progresul educațional al elevilor poate fi evaluat de cadrele didactice, prin acordarea de note/calificative, în conformitate cu legislația în vigoare, utilizând instrumente specifice de evaluare”, se arată în document.

Regulile pentru profesori și elevi, dar și pentru părinți, făcute publice

Atribuțiile părinților, de la 14 septembrie 2020:

• asigură participarea copiilor la activitățile didactice organizate de către unitatea de învățământ prin intermediul tehnologiei și al internetului, urmărind crearea unui mediu fizic sigur, prietenos și protectiv pentru copil în timpul desfășurării activității, promovarea unui comportament pozitiv, aprecierea progresului înregistrat de preșcolar/elev, încurajarea, motivarea și responsabilizarea acestuia cu privire la propria formare;

• mențin comunicarea cu profesorul diriginte/învățătorul și celelalte cadre didactice;

• sprijină preșcolarul/elevul, dacă este cazul, în primirea și transmiterea sarcinilor de lucru, în termenele stabilite;

• transmit profesorului diriginte/profesorului pentru învățământ primar/învățătoarei/ profesorului pentru învățământul preșcolar/educatoarei feedbackul referitor la organizarea și desfășurarea activității de predare-învățare-evaluare prin intermediul tehnologiei și al internetului.

Care este obligația școlii, conform noilor reguli stabilite de Ministerul Educației

“În activitatea didactică prin intermediul tehnologiei și al internetului se pot folosi, adapta și redistribui liber, ținând cont de drepturile de autor, resurse educaționale deschise (RED) – materiale pentru învățare, predare, cercetare sau alte scopuri educaționale, cum ar fi: cursuri, proiecte de lecții, prezentări, cărți, manuale, teme pentru acasă, chestionare, activități în clasă sau în laborator, jocuri, simulări, teste, resurse audio sau video etc., puse la dispoziție în format digital sau fizic și la care există acces liber.

Materialele utilizate de către cadrele didactice în procesul de predare-învățare-evaluare prin intermediul tehnologiei și al internetului și încărcate pe platforme dedicate constituie material didactic”, scrie în documentul oficial.

Pentru cei care desfășoară cursurile online, școala trebuie să asigure singuranța informațiilor personale ale elevilor și părinților

“Unitatea de învățământ, în calitate de operator de date cu caracter personal, are obligația de a institui o serie de măsuri tehnice și organizatorice privind protejarea și păstrarea datelor cu caracter personal care să vizeze:

• a) securitatea în mediul online
• b) asigurarea confidențialității datelor;
• c) preîntâmpinarea riscului pierderii de date;
• d) împiedicarea modificării datelor cu caracter personal;
• e) interzicerea accesului neautorizat la datele cu caracter personal”, scrie în textul metodologiei.

De asemenea, conform regulilor GDPR, școlile vor proteja datele personale. În aces scop, vor fi interzise înregistrarea activităților online.

În documentul publicat vineri în Monitorul Oficial, semnat de ministrul Monica Anisie, se precizează și responsabilitățile elevilor care participă la cursurile online.

Ce vor face elevii de luni:

• participă la activitățile stabilite de cadrele didactice și de către conducerea unității de învățământ, conform programului comunicat, precum și informațiilor transmise de către profesorii diriginți/profesorii pentru învățământ primar/învățătoare/ profesorii pentru învățământul preșcolar/educatoare;

• rezolvă și transmit sarcinile de lucru în termenele și condițiile stabilite de către cadrele didactice, în vederea valorificării activității desfășurate prin intermediul tehnologiei și internetului;

• au o conduită adecvată statutului de elev, dezvoltând comportamente și atitudini prin care să se asigure un climat propice mediului de învățare;

• nu comunică altor persoane datele de conectare la platforma destinată învățământului prin intermediul tehnologiei și al internetului;

• nu înregistrează activitatea desfășurată în mediul online, în conformitate cu legislația privind protecția datelor cu caracter personal, conform prevederilor Regulamentului (UE) 2016/679, precum și ale art. 4 alin. (4) din prezenta metodologie;

• au obligația de a participa la activitățile desfășurate prin intermediul tehnologiei și al internetului; în caz contrar, elevul este considerat absent și se consemnează absența în catalog, cu excepția situațiilor justificate;

• au un comportament care să genereze respect reciproc, un mediu propice desfășurării orelor de curs”.

Reamintim că, din 14 septembrie 2020, începe școala în România. Din cauza contextului actual provocat de criza sanitară, autoritățile au decis 3 variante prin care să înceapă cursurile. Există școli care sunt amplasate în zone considerate sigure, din punct de vedere al numărului de infectări, iar acestea vor funcționa normal. Există școli care vor funcționa pe model hibrid: cursuri fizice, la școală, dar și cursuri online. Există și unități de învățământ care își vor păstra porțile închise chiar și pe 14 septembrie. Doar în București sunt 24 de astfel de instituții de învățământ.

Detaliile din documentul publicat în Monitorul Oficial pot fi consultate aici





Adauga un comentariu