Procesul de apropiere a Republicii Moldova și Ucrainei de Uniunea Europeană întâmpină noi obstacole, după ce Ungaria a blocat un demers important care ar fi trebuit să confirme susținerea comună a statelor membre pentru continuarea negocierilor de aderare.
Deși toate cele 27 de țări ale Uniunii au aprobat anterior deschiderea primului grup de negocieri pentru cele două state candidate, consensul pare să se fisureze. Potrivit unor surse diplomatice europene, Budapesta a fost singura capitală care s-a opus transmiterii unui document comun către instituțiile europene, document ce urma să reflecte poziția unitară a statelor membre privind următoarele etape ale procesului de extindere.
Pentru adoptarea unei astfel de poziții este necesar acordul unanim al tuturor țărilor din blocul comunitar. În lipsa acestuia, subiectul va reveni pe agenda discuțiilor săptămâna viitoare, când diplomații europeni vor încerca să depășească impasul.
Ungaria oprește consensul privind aderarea Republicii Moldova
Atitudinea Ungariei este văzută de mulți observatori drept o continuare a rezervelor manifestate de-a lungul anilor față de aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană. Chiar dacă actualul premier, Péter Magyar, nu a respins direct procesul de integrare, el a transmis în repetate rânduri că nu susține accelerarea negocierilor și consideră că extinderea trebuie abordată cu mai multă prudență.
În cadrul recentelor discuții dintre liderii europeni, Budapesta a insistat ca formulările care sugerau o aderare rapidă a Ucrainei să fie eliminate din concluziile oficiale. Premierul ungar a argumentat că deschiderea simultană a tuturor capitolelor de negociere ar transmite un semnal nedrept către statele din Balcanii de Vest, care așteaptă de ani de zile avansarea propriilor dosare de aderare.
Miza pentru Republica Moldova este una majoră. În actuala formulă politică a Uniunii Europene, parcursul european al Chișinăului este strâns legat de cel al Kievului, ceea ce înseamnă că orice blocaj care afectează Ucraina poate avea consecințe directe și asupra negocierilor moldovenești.
Astfel, deși Republica Moldova a făcut pași importanți spre integrarea europeană și beneficiază de susținerea majorității statelor membre, opoziția exprimată de Ungaria riscă să încetinească ritmul negocierilor și să complice calendarul stabilit pentru următoarele etape ale procesului de aderare.
Foarte bine !!! Romania a depus oficial cererea de aderare la Uniunii Europene in 22 iunie 1995 si abia in 1 ianuarie 2007 România devine oficial stat membru al Uniunii Europene. Pentru a fi acceptată în Uniunea Europeană, România a trebuit să negocieze nu mai puțin de 31 de capitole. Aceste capitole reprezentau practic toată legislația europeană din acel moment (acquis-ul comunitar), împărțită pe domenii clare: de la agricultură și transporturi, până la justiție și protecția mediului. Iar Ucraina vrea sa fie primita imediat. Nu se poate! Mai intai sa reformeze toate capitolele pt ca acestea sa fie in concordanta cu legislatia europeana. Apoi sa fie monitorizata 4-5 ani de MCV (Mecanismul de Cooperare și Verificare) pentru a convinge ca a respectat toate conditiile impuse, si abia dupa aceea aderarea. Felicitari ungurilor!!!!
Ucraina este foarte coruptă