Prima pagină » Culinar » Rețetă de plachie de pește – Mâncare pentru pofticioși
Rețetă de plachie de pește - Mâncare pentru pofticioși

Rețetă de plachie de pește – Mâncare pentru pofticioși

10 mart. 2021, 11:29,
în Culinar

O reţetă de plachie de peşte este ideală pentru prânz. Ştii ce este, de fapt, plachia? E un fel de mâncare preparat din pește, evident, cu multă ceapă şi mult ulei, în cuptor. În unele zone se prepară şi plachie din păsat sau orez, în care se adaugă din belşug ceapă, ulei, bulion şi roşii.

Pentru această reţetă de plachie de peşte poţi folosi crap, macrou sau merluciu. Depinde de gusturile fiecăruia dintre noi. Spor la gătit şi poftă bună!

Ingrediente:

  • 2 kg crap
  • 1.5 kg ceapă
  • 270 ml ulei
  • 100 ml vin
  • 170 g pastă de tomate
  • 1 usturoi
  • 5-6 roșii
  • 2 buc. ardei gras roşu
  • cimbru
  • boia
  • pătrunjel proaspăt
  • piper
  • sare

Mod de preparare rețetă de plachie de pește:

Prima dată se curăţă peştele de solzi şi se eviscerează. Apoi se spală bine, în mai multe ape. Se porţionează, se potriveşte de piper, sare şi mirodenii şi se lasă deoparte.

Ceapă se curăță, se taie julienne şi se căleşte uşor. Roşiile şi ardeii se spală. Se curăţă apoi şi se taie în felii. Se pun peste ceapa călită (se păstrează câteva felii de roşii). Se adaugă puţină apă şi se lasă la rumenit. După câteva minute se toarnă pasta de tomate, dizolvată cu puţină apă în prealabil, și se adaugă și usturoiul curăţat şi tăiat cât mai mărunt. Se amestecă uşor în tigaie şi se lasă aşa, la fiert, în jur de 20 de minute. Înainte de a lua de pe foc, se potriveşte de piper şi sare.

Urmează pregătirea pentru a da în cuptor. Mai întâi se unge cu ulei o tavă. Apoi se pune peştele în ea. Pe fiecare bucată de peşte se pune câte o felie de roşie, din cele păstrate la început. Peste toate se toarnă sosul de legume din tigaie. Tava se bagă în cuptorul încins la 180 de grade Celsius, pentru circa 20 de minute.
Această reţetă de plachie de peşte se serveşte cu pătrunjel proaspăt tocat şi, bineînţeles, cu mămăliguță.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Un român, printre victimele accidentului feroviar din Spania. Ce se știe despre starea sa de sănătate
Un cetățean român a fost rănit în urma accidentului feroviar produs în Spania, în care au fost implicate două trenuri. Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a confirmat că bărbatul a primit îngrijiri medicale și urmează să efectueze investigații suplimentare pentru evaluarea stării sale de sănătate. Autoritățile române mențin legătura cu instituțiile spaniole pentru a verifica dacă […]
Un român, printre victimele accidentului feroviar din Spania. Ce se știe despre starea sa de sănătate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
30 octombrie 2026
30 octombrie 2026