Prima pagină » Actualitate » Reuniunea Comitetului Militar al NATO. Șefii celor 30 de state, discuții după negocierile dintre SUA și Rusia
Reuniunea Comitetului Militar al NATO. Șefii celor 30 de state, discuții după negocierile dintre SUA și Rusia

Reuniunea Comitetului Militar al NATO. Șefii celor 30 de state, discuții după negocierile dintre SUA și Rusia

12 ian. 2022, 08:47,
în Actualitate

Şeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, participă, miercuri şi joi, la reuniunea Comitetului Militar al NATO, în cadrul căreia vor fi discutate Conceptul de ducere a războiului şi cel de descurajare şi apărare în zona euro-atlantică. De asemenea, vor avea loc discuţii cu şefii Apărării din Georgia şi Ucraina.

Reuniunea Comitetului Militar al NATO se desfăşoară în 12 şi 13 ianuarie, prin videoconferinţă.

Această reuniune are loc după întâlnirea ruso-americană de luni de la Geneva, cea a Consiliului NATO-Rusia de miercuri de la Bruxelles şi va fi concomitentă cu reuniunea OSCE de joi, la Viena, în vederea detensionării crizei ucrainene şi a examinării arhitecturii de securitate în Europa.

Ce subiecte vor aborda șefii celor 30 de state

Potrivit Ministerului Apărării Naţionale (MApN), şefii Apărării din cele 30 de state vor aborda subiecte de importanţă strategică pentru Alianţă, cum ar fi implementarea Conceptului fundamental al NATO de ducere a războiului („NATO’s Warfighting Capstone Concept”) şi Conceptului de descurajare şi apărare în zona euro-atlantică (Deterrence and Defence of the Euro-Atlantic Area), evaluarea situaţiei de securitate şi discuţii despre postura aliată curentă de descurajare şi apărare.

Totodată, pe agenda reuniunii sunt discuţii cu şefii Apărării din Georgia şi Ucraina privitoare la situaţia de securitate şi la progresul reformelor din domeniul militar din aceste ţări.

Pe durata unui an, Comitetul Militar, cea mai înaltă autoritate militară a Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord, se întruneşte de două ori la sediul Alianţei din Bruxelles şi o dată într-o ţară aliată, dând posibilitatea şefilor Apărării de a furniza recomandări Consiliului Nord-Atlantic privind modalităţile în care NATO poate răspunde la provocările globale de securitate.

La prima întâlnire din 2022, condusă de preşedintele Comitetului Militar, amiralul Rob Bauer, vor participa Comandantul Suprem al Forţelor Aliate din Europa (SACEUR), generalul Tod D. Wolters, şi Comandantul Suprem Aliat pentru Transformare (SACT), generalul Philippe Lavigne.

Lucrările din cea de-a doua zi a Comitetului Militar vor fi deschise de secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Bilanțul provizoriu al cutremurului din Venezuela indică zeci de morți și sute de răniți, dar SUA avertizează că numărul victimelor ar putea fi devastator
Două seisme extrem de puternice, produse la interval de doar câteva zeci de secunde, au zguduit violent nordul Venezuelei, provocând prăbușirea mai multor clădiri, blocarea infrastructurii critice și un val de panică generalizată. Până în acest moment, autoritățile au confirmat oficial decesul a cel puțin 32 de persoane și rănirea altor 700, însă operațiunile de […]
Bilanțul provizoriu al cutremurului din Venezuela indică zeci de morți și sute de răniți, dar SUA avertizează că numărul victimelor ar putea fi devastator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
26 iunie 2026
26 iunie 2026