Pe bulevardul Socola, traficul va fi restricționat în continuare pentru lucrările de reparație a carosabilului. Mulți ieșeni sunt nemulțumiți de durata acestora și de faptul că s-a creat un haos total pe străzile din zonă
De mai bine de o lună, pe bulevardul Socola, muncitorii de la Citadin au început să decoperteze asfaltul de pe stradă. De atunci, traficul a fost restricționat sau închis complet pe mai multe porțiuni de drum. Pe 13 aprilie 2024, asfaltarea a fost finalizată, însă restricțiile au fost prelungite pentru încă 15 zile. Toate injuriile din partea cetățenilor sunt îndreptate către primarul Mihai Chirica, ce anunța lucrările cu mare fast.
Traficul de pe bulevardul Socola rămâne blocat
Ieșenii sunt nemulțumiți de această decizie, deoarece s-au săturat să piardă foarte mult timp în trafic. Săptămâna trecută, s-au creat cozi imense pe o distanță de 1 km înspre Bucium. Oamenii sunt extrem de furioși pe primarul Mihai Chirica din cauza acestui proiect de neînțeles. Având în vedere că strada încă era în condiții bune, reabilitarea nu era necesară. Specialiștii au precizat că lucrările făcute pe prima porțiune, dintre Cotnari și Podu Roș, au fost făcute greșit, iar în câteva luni va fi nevoie de reparații. Mai mult, surse din interiorul primăriei au afirmat că plățile către Citadin au întârziat, iar compania nu a mai putut procura materialele necesare de la furnizori.
„Încă 15 zile de coșmar pentru noi, care circulăm zilnic pe acest drum. Mi se pare că deja își bat joc de noi ăștia de la primărie, se fac două luni de când lucrează la strada asta și tot nu mai termină. Aș lăsa mașina acasă, dar să îmi ofere o soluție să ajung și eu la muncă la timp. Puteau să facă un compromis în intersecție la Bularga, să putem face la stânga, să ieșim pe la Piața Nicolina, dar ne-au aglomerat înspre Baza 3 pe toți”, a precizat un șofer nemulțumit.
Oamenii sunt nemulțumiți de faptul că primăria nu a oferit alternative pentru ca să mai elibereze traficul.
„Locuiesc în Bucium, iar de când au fost restricțiile astea, a fost groaznic. Am întârziat la muncă, am pierdut atâtea ore din viață în trafic, oare ei nu se gândesc și la aceste aspecte. Acum au mai prelungit pentru încă două săptămâni, mi se pare incredibil. În mod normal, astfel de lucrări se fac noaptea, iar mașinile să circule ziua, dar probabil că nu vor să plătească sporul acela de noapte, altfel nu îmi explic. Mi se pare o decizie total greșită, sunt curios ce o să fie la votare, peste 2 luni, sper ca oamenii să aibă și acest aspect în vedere înainte să pună ștampila”, a spus Iulian, un localnic din Bucium.
Asfaltarea a fost finalizată, dar lucrarea continuă
Alternativ, strada va fi închisă pe cele două sensuri de mers. Decizia a fost luată pentru o perioadă de 15 zile, iar pe 30 aprilie ar trebui să fie finalizat totul. Ieri, duminică, 14 aprilie, deși nu era zi de lucru, traficul de pe bulevardul Socola era extrem de aglomerat. În timpul săptămânii, numărul mașinilor este și mai mare și singura rută ocolitoare este spre Baza 3.
„În perioada 15-30 aprilie, între orele 08:00-18:00, va fi restricţionată circulaţia pe bd. Socola – tronsonul cuprins între str. Bucium şi Rondul din dreptul Magazinului Dedeman, precum şi tronsonul cuprins între Rondul din dreptul Magazinului Dedeman şi str. Cronicar Mustea”, au transmis reprezentanții Citadin SA.
Deși asfaltarea s-a terminat, muncitorii trebuie să ridice capacele de canalizare la cota drumului.
„Lucrările de asfaltare s-au finalizat, mai avem o porțiune unde este o intervenție de la ApaVital. Acum, trebuie să mai facem ridicarea capacelor și grătarelor de scurgere la cotă”, a precizat Marius Ionescu, directorul Citadin SA.
Traficul de pe bulevardul Socola rămâne restricționat în continuare, deși șoferii sunt indignați de această măsură.
😂😂😂 Mai votati-l pe Chirica. Bătaia de joc va continua!
Eu nu vad atata revolta cat spuneti voi !
Eu vad ca se face si asta e de bine! La noi in Nicolina , nu vad sa se faca si aici e marea problema !
Nu mai ai cum sa votezi cu ragalia asta de om, cu limbrucul asta, nu ai cum. In 8 ani , in afara de pus iarba si maturat nu a miscat un pai. e un incompetent. a asfaltat un bulevard bun, fara probleme si lasat Poitiers si alte strati rupte vai mama lor. nu a facut un pasaj , nu a facut un proiect de decongestionare a traficului, nu a facut parcari ca s-a inmultit numarul de masini si incaseaza limbru impozite, nu a rezovat problema termoficarii, nu face un parc fotovoltaic , nu a scos titurile din oras, inca mai trec prin Tudor. Nu a rezolvat problema de la urbanism, se sta cu lunile pentru un certificat de urbanism. e o panarama de om asta. Votez pe oricare numai nu pe ragalia sta de om,
Acuma e momentul oportun sa se apuce si de pasaj, dupa 2 saptamani o sa fie mai rapid traseul.