Prima pagină » Eveniment-Social » Rezultate la Evaluarea Națională 2021: Iașul are 7 candidați care au încheiat examenul cu media generală 10!
Rezultate la Evaluarea Națională 2021: Iașul are 7 candidați care au încheiat examenul cu media generală 10!

Rezultate la Evaluarea Națională 2021: Iașul are 7 candidați care au încheiat examenul cu media generală 10!

30 iun. 2021, 02:00,
Valentin Hutanu în Eveniment-Social

La Evaluarea Națională 2021, Inspectoratul Școlar Județean Iași a centralizat rezultatele înregistrate de absolvenții clasei a VIII-a. Rata de participare a fost de 92,7 la sută: 5.591 de candidați prezenți (dintr-un total de 6.031 de absolvenți înscriși). Dintre cei 5.591 de candidați prezenți, 4.426 au obținut medii mai mari sau egale cu 5, rezultând o rată de 79,2 la sută, comparabilă cu cea de anul trecut, mai mare decât media națională, care este de 76,80. Dintre aceștia, 7 candidați din Iași au încheiat examenul cu media generală 10

Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Iași a centralizat rezultatele înregistrate de absolvenții clasei a VIII-a care au susținut Evaluarea Națională (EN) în perioada 22 – 25 iunie 2021. Rata de participare a fost de 92,7 la sută: 5.591 de candidați prezenți (dintr-un total de 6.031 de absolvenți înscriși).
Dintre cei 5.591 de candidați prezenți, 4.426 au obținut medii mai mari sau egale cu 5, rezultând o rată de 79,2 la sută, comparabilă cu cea de anul trecut, mai mare decât media națională, care este de 76,80. Dintre aceștia, 7 candidați din Iași au încheiat examenul cu media generală 10. Elevii care au obținut media maximă în acest an provin de la Colegiul Național „Costache Negruzzi” Iași, Colegiul Național Iași și Școala Gimnazială „Ion Creangă” Târgu Frumos.

Care au fost notele obținute la Matematică și Limba și literatura română, la Iași!

La proba de Limba și literatura română, 4.694 de candidați (88,46 la sută) au obținut note peste sau egale cu 5, iar 21 de candidați au fost notați cu 10. La proba de Matematică, 3.850 de candidați (68,74 la sută) au note peste sau egale cu 5, iar 114 candidați au obținut nota 10. Niciun elev nu a fost eliminat din cauza unor tentative de fraudă.

„În acest context, precizăm că rezultatele au fost publicate prin anonimizarea numelui și a prenumelui, pe baza unui cod unic alocat și comunicat fiecărui candidat. Măsura este în acord cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679, privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE «Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD/GDPR»”, arată oficialii ISJ Iași.

Contestațiile au fost depuse în cursul zilei de 29 iunie (în intervalul orar 16:00 – 19:00) și astăzi, 30 iunie (în intervalul orar 8:00 – 12:00). Acestea pot fi transmise și prin mijloace electronice.

Rezultatele finale la Evaluarea Națională 2021 vor fi afișate pe 4 iulie

Candidații care depun / transmit contestațiile prin mijloace electronice completează, semnează și depun / transmit tot prin mijloace electronice și o declarație-tip, în care se menționează că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.
Pentru candidații minori, documentele sunt semnate și de către părinții / reprezentanții legali ai acestora. Rezultatele finale vor fi afișate pe data de 4 iulie 2021.

Absolvenții învățământului gimnazial care, în contextul măsurilor stabilite privind combaterea răspândirii virusului COVID-19, au fost în izolare / carantină sau care, din alte motive justificate cu certificat medical, nu au putut finaliza / participa la probele de examen, pot susține aceste probe în etapa specială (5 – 12 iulie 2021). Daca aceștia au participat la una sau mai multe probe de examen, dar nu au putut finaliza examenul, probele desfășurate în perioada 22 – 25 iunie 2021 le sunt recunoscute.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Trecutul întunecat al iubitului Valentinei, Vlad Băltățeanu, principalul suspect în cazul crimei. Ce au descoperit anchetatorii
Vlad Băltățeanu, iubitul Valentinei Tănăsie, a fost arestat în lipsă pentru omor. Anchetatorii au găsit urme ce par a fi de sânge în locuință. Ancheta privind moartea Valentinei Ioana Tănăsie, tânăra găsită într-o valiză care plutea pe râul Olt, a intrat într-o nouă etapă după ce Tribunalul Vâlcea a emis un mandat de arestare preventivă […]
Trecutul întunecat al iubitului Valentinei, Vlad Băltățeanu, principalul suspect în cazul crimei. Ce au descoperit anchetatorii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
25 septembrie 2026
25 septembrie 2026