Prima pagină » Local » Rezultatele finale obținute după soluționarea contestațiilor la Evaluarea Națională 2023. Iașul rămâne județul cu cel mai mare număr de medii de 10
Rezultatele finale obținute după soluționarea contestațiilor la Evaluarea Națională 2023. Iașul rămâne județul cu cel mai mare număr de medii de 10

Rezultatele finale obținute după soluționarea contestațiilor la Evaluarea Națională 2023. Iașul rămâne județul cu cel mai mare număr de medii de 10

04 iul. 2023, 13:38,
în Local

Ministerul Educației a publicat astăzi, 4 iulie 2023, pe site-ul dedicat, evaluare.edu.ro, rezultatele finale obținute după soluționarea contestațiilor de absolvenții clasei a VIII-a care au susținut probele Evaluării Naționale (19 – 21 iunie 2023).

La nivelul județului Iași, în urma reevaluării lucrărilor contestate, proporția candidaților cu medii mai mari sau egale cu 5 (cinci) este de 78,3% (5330 de candidați). Astfel, proporția candidaților din județul Iași care au medii mai mari sau egale cu 5 este mai mare decât media națională care, după contestații, este 76,4.

Evaluarea Națională a absolvenților de clasa a VIII-a / sesiunea 2023 – sinteza rezultatelor înregistrate după soluționarea contestațiilor

Numărul candidaților cu media generală 10 este 32. Astfel, Iașiul rămâne județul cu cel mai mare număr de medii de 10.

Elevii care au obținut media maximă, în acest an, provin de la Colegiul Național „Emil Racoviță” Iași (13), Colegiul Național „Costache Negruzzi” Iași (7), Colegiul Național Iași (4), Școala Gimnazială „Ion Simionescu” Iași (2), Colegiul Național „Vasile Alecsandri” Iași (1), Colegiul Național „Mihail Sadoveanu” Pașcani (1), Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir” Iași (1), Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” Iași (1), Școala Gimnazială „Ștefan Bârsănescu” Iași (1), Școala Gimnazială Vânători, Popricani (1).

La proba de Limba și literatura română, 5527 de candidați (80,95%) au încheiat examenul cu note mai mari sau egale cu 5 (cinci), iar dintre aceștia, 66 de candidați au obținut nota 10.

La Matematică, 5242 de candidați (76,91%) au primit note mai mari sau egale cu 5 (cinci), iar dintre aceștia, 249 de candidați au obținut nota 10.

Au fost depuse 1301 contestații, 955 la limba și literatura română și 346 la matematică. După soluționarea contestațiilor, 75,71% dintre lucrările reevaluate de la limba română și 63.87% dintre lucrările de la matematică au primit note mai mari decât cele inițiale.

Rata de participare a fost de 95,55%: 6810 candidați prezenți la ambele probe, dintr-un total de 7183 de absolvenți înscriși (prin comparație, în anul școlar 2021-2022, rata de participare a fost de 95,10%, fiind prezenți 6562 de candidați dintr-un total de 6900 de absolvenți înscriși).

În acest context, precizăm că rezultatele au fost publicate  prin anonimizarea numelui și a prenumelui, pe baza unui cod unic alocat și comunicat fiecărui candidat. Măsura este în acord cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD/GDPR).

Evaluarea Națională a elevilor de clasa a VIII-a reprezintă modalitatea de evaluare sumativă externă a competențelor dobândite pe parcursul învățământului gimnazial. Media de admitere, calculată pe baza rezultatelor obținute la evaluarea națională, constituie criteriu pentru admiterea în învățământul liceal.

În prima etapă a admiterii în învățământul liceal din acest an, completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a și de către părinții acestora, asistați de diriginții claselor a VIII-a, se va derula în perioada 6 – 7 iulie și 10 – 17 iulie.

Repartizarea computerizată a candidaților din seria curentă, precum și a celor din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2023 – 2024 va avea loc în data de 19 iulie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`