ACREDITAREA ERASMUS pentru mobilități Erasmus + în domeniul Formării profesionale-VET este un acord cadru în baza căruia Liceul Tehnologic „Petru Rareș” din Târgu Frumos s-a angajat să deruleze mobilități, în perioada 2024-2027, în domeniul formării profesionale prevăzute pentru a atinge obiectivele din Planul Erasmus.
Rezultatele primului an de acreditare ERASMUS + la Liceul Tehnologic „Petru Rareș” Târgu Frumos
Obiectivele asumate sunt:
- Creșterea calității educației la standarde europene prin internaționalizare, consolidarea capacității Liceului Tehnologic „Petru Rareș” Târgu Frumos de a realiza mobilități VET pentru dezvoltarea competențelor specifice pentru 70 stagiari anual.
- Asigurarea egalității de șanse și creșterea participării la educație pentru elevi cu dificultăți de incluziune.
- Dezvoltarea parteneriatelor europene, sprijinirea schimbului , a transferului de bune practici, a metodelor noi de predare, învățare și dezvoltare a școlii prin cooperare cu 5 companii europene anual.
Astfel, Liceul Tehnologic ”Petru Rareș” din Târgu Frumos anunță încheierea cu succes a proiectului nr. referință: 2024-1 RO01-KA121-VET-000205958 ( anul I de ACREDITARE ERASMUS+), finanțat de către Uniunea Europeană prin programul Erasmus Plus (2021-2027), cu o valoare a finanțării de 133.195,00 Euro, implementat în perioada iulie 2024- august 2025.
Proiectul corespunde primului an al acreditării deținute de Liceul Tehnologic ”Petru Rareș” Târgu Frumos în domeniul mobilităților de învățare VET.
În acest an, prin proiect au fost oferite oportunități de învățare pentru un număr de 45 elevi astfel:
- Un stagiu de pregătire practică cu durata de 10 zile, 6 ore/zi pentru 16 elevi de la calificarea Tehnician mecatronist- clasa a XI-a, învățământ liceal – nivel 4 de calificare – Malaga/Spania;
- Un stagiu de pregătire practică cu durata de 10 zile, 6 ore/zi pentru 8 elevi de la calificarea Tinichigiu vopsitor auto- clasa a XI-a, învățământ profesional -nivel 3 de calificare, în Granada /Spania;
- Un stagiu de pregătire practică cu durata de 10 zile, 6 ore/zi pentru 7 elevi de la calificarea Ospătar (chelner) vânzător în unități de alimentație- clasa a XI-a, învățământ profesional -nivel 3 de calificare, în Granada /Spania;
- Un stagiu de pregătire practică cu durata de 10 zile, 6 ore/zi pentru 7 elevi de la calificarea Tehnician mecatronist – clasa a X a, învățământ liceal – nivel 4 de calificare , în Granada /Spania;
- Un stagiu de pregătire practică cu durata de 10 zile, 6 ore/zi pentru 16 elevi de la calificarea Tehnician mecatronist- clasa a XII-a, învățământ liceal – nivel 4 de calificare – Alicante/Spania;
Participanții la stagiile de pregătire practică au utilizat competențele dezvoltate în cadrul activităților desfășurate în școală și au transferat cunoștințele dobândite, colegilor.
În afara acestor aspecte, printre rezultatele proiectului putem nominaliza un număr de 6 prezentări în cadrul diferitelor evenimente din școală, testimoniale scrise (publicate).
Validarea plasamentelor s-a făcut pe baza documentelor de mobilitate Europass.
Coordonatorul Liceului Tehnologic”Petru Rareș” Târgu Frumos a asigurat participarea , suportul practic, logistic și desfășurarea în condiții legale și de siguranță a mobilităților. Echipa de gestiune s-a preocupat de întocmirea tuturor formalităților legale privitoare la mobilitatea, transportul și plasamentul participanților la proiect.
Echipa de gestiune – AN I
Coordonator proiect – prof.ing. Prisacariu Mihaela
Responsabil formare profesională/monitorizare – prof. Prisecariu Camelia
Responsabil pregătire participanți- prof. Tăbăcaru Carmen
Responsabil financiar – Duca Monica-Ana
Responsabil pregătire/ monitorizare mobilități- Creangă Nina
Responsabil OLS -prof. Lăbușcă Mihaela
Responsabili diseminare proiect- prof. Colotin Gabriel, secretar șef Mihalachi Gabriela.
Stagiile de pregătire practică s-au desfășurat la companiile din Spania:
- Eurotaller-Talleres Jomasur- Granada, manager Jose Antonio
- Taller Andaluz- Granada, manager Francisco Javier Lopez Gomez
- Talleres Fermin- Granada, manager Fermin Maqueda Flores
- Mecanizador Bolivar -Granada, manager Alejandro Bolivar.Emilio
- Talleres Hermanos Martinez S.C-Granada, manager Gerardo Mertinez Avila
- Ready Fast Garaje- Granada, manager Alejandro Ceballos Navarrete
- Formadiva S.L (Baseek)- Malaga, manager Eleazar Florido Cobos
- Universal Mobility – Granada , partenerii noștrii de încredere, care ne-au asigurat transportul intern, cazarea, masa, activitățile culturale.
Pentru ANUL 2 finanțarea este în valoare de 180.000 + 10.000 EURO ( costuri reale pentru incluziune), nr. referință proiect 2025-1-RO01-KA121-VET-000316231.
TOTAL BUGET APROBET (EURO) = 190.000